Exhibarea unei accidentări a devenit un nou gen în jurnalism. Uneori, ea e numai „spectaculoasă”, când un schior se rostogolește ca o păpușă dezarticulată pe pârtie ori când mașinile de curse se ciocnesc și se dezagregă. Alteori, e „urâtă” (doar sânge scurgându-se pe pomeții unui fotbalist), însă, în cele mai multe cazuri, este „horror” sau „oribilă”.
Descrierile sunt luate parcă din rapoartele Poliției ori ale IML. „I-a înfipt crampoanele în gamba dreaptă, pe care i-a despicat-o pe o lungime de aproape 8 centimetri”. „Efectul impactului e înfricoșător, obrazul nigerianului arătînd adânc crăpat”. Evident, există fotografii și filmulețe ilustrative și deseori un cerculeț roșu ajută privirea să se concentreze, astfel încât nimic să nu se piardă din spectacolul mutilării.