Lucescu

There are 2 posts tagged Lucescu (this is page 1 of 1).

Fostbalul

Fluturați taloanele de pensie! Hai România!

Fotbalistul român al anului, Lucian Sânmărtean, are aproape 35 de ani. Antrenorul român al anului, Mircea Lucescu, merge pe 70. Au fost, fără discuție, cei mai buni în domeniile lor, pentru că atât putem astăzi, în ultimul elan dinaintea pensiei.

Un laudatio pentru fotbalul românesc al anului 2014 e totuna cu un elogiu citit la primirea ceasului-imitație,  în ritmul frenetic al unui recviem. Situația amintește de filmul Balul Pompierilor al lui Milos Forman. Departamentul pentru stingerea incendiilor dintr-un orășel sărbătorește ziua de naștere a fostului șef, acum ajuns la 86 de ani. Cineva fură premiul de la tombolă, iar candidatele la Miss Pompier arată ca naiba. Unui bătrân îi arde casa și, pentru că era frig, e așezat lîngă flăcările ruinei. Cam așa ne încălzim și noi, lângă un castel clădit din bancnote trase la copiator care arde.

CFR Cluj și Astra Giurgiu, ocupantele locului al doilea și al patrulea la sfârșitul turului,  sunt amendate și somate de către UEFA să-și plătească datoriile, altfel le așteaptă 3 ani de suspendare din competițiile europene. Steaua și-a pierdut sigla și numele și pe viitor va fi cunoscută, asemenea lui Prince, printr-un simbol. Dinamo este în insolvență. Timișoara… Craiova… Oțelul… Rapid… completați dumneavoastră.

În același timp, Mircea Sandu și-a deschis o firmă de consultanță în managementul sportiv. Treaba asta seamănă cu vizita anuală la ușă a gunoierilor, care te anunță că le-a mai murit un coleg, deci să dai și tu un ban. Dumitru Dragomir e liber și în continuare sfătos.

Timp de un sfert de secol, fotbalul a fost afacerea Ianul-Sandu-Dragomir-Becali-Staicu-Mititelu-Zambon-Iancu&Co. Singura formă reală de competiție s-a purtat între termite: care poate ronțăi mai mult altfel încât șandramaua să rămână totuși în picioare și să nu se vadă cât au ros. Când era în culmea gloriei, din fotbalul românesc se căra de fapt cu milionul.

Dacă în 2014 a fost plimbat pe la Look TV și tăvălit ca o găină prin competițiile europene, vă imaginați ce va fi la anul? “Poate nu strângem nici 12 echipe din vară”, spune noul președinte al LPF, Gino Iorgulescu, cu puțin înainte să intrăm în sezonul revoluționar în care se va trece la 14 echipe în Liga 1 și la sistemul play-off cu play-out. De fapt, cuvântul “play” este în plus: sistemul va fi mai degrabă unul “off&out”.

Dar nu e acesta oare visul nostru secret și nemărturisit dintotdeauna, acela de a juca noi împotriva noastră și-atât? De ce să vină alții să ne scoată din Europa când o putem face singuri mult mai bine?

În 2014, cel de-al 22-lea an consecutiv de declin demografic, în România a fost o înmormântare la două minute, ceea ce arată că am făcut progrese importante în ceea ce privește speranța de moarte. Asta, chiar dacă nu credeți, este o știre de sport, poate singura.

La mulți ani!

Domnul Il Luce

El a fost mereu cea mai bună soluție.

Nimeni n-a mai stârnit atâtea sentimente contradictorii în lumea aceasta micuță ca Mircea Lucescu. Sub veșnicul lui zâmbet mijit, n-a știut de fapt nicicând să se facă simpatic. Când nu s-a războit cu vatmanii, a tot repetat că a lansat în fotbal mai mulți jucători decît Barcelona. Noi, prea ocupați cu ironia, am uitat să vedem că și dacă doar un sfert dintre cei enumerați i-ar datora ceva, tot ar fi mare lucru. În spatele acestei atitudini va fi stat, poate, și o oarecare ciudă că “bunicul risipitor” nu și-a consumat cuminte sfaturile la gura sobei, în preaașezata familie a fotbalului românesc.

Pentru cei care consideră că Mircea Lucescu face echipe mari doar când are un buget consistent pe mînă, să-și amintească de Corvinul Hunedoara. De fapt, chiar și ultima formație antrenată este un bun exemplu de eficacitate pe toate planurile. De zece ani, echipa “bătrânului” Lucescu joacă mai tinerește decît multe formații de top din Europa. Cu brazilienii ei descoperiți te-miri-cum, Șahtior Donețk a fost an de an în fotbalul mare. Când nu a jucat în Champions League, a câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei.

Cere mult Mircea Lucescu? Este normal. Cel mai bun este și cel mai scump, iar noi, vorba englezilor, suntem prea săraci pentru a ne cumpăra haine ieftine. Sub pretextul economiei prin risipă, FRF-ul săndist l-a evitat constant și o întreagă generație de fotbaliști buni s-a dus pentru că nu a existat nicicând curajul de a modifica un sistem. Au fost schimbări cât să nu se schimbe nimic, după algoritmul caragialesc “Pițurcă – altul – Pițurcă – altul – Pițurcă”. O eclipsă parțială continuă: suficientă lumină încât să crezi că poți vedea ceva, dar și suficient întuneric cât să orbecăi controlat.

Cred că doar două tipuri de selecționer pot aduce desprinderea de acest mod de-a gândi: fie unul tânăr și ambițios (Contra ar fi o elegere inspirată), fie unul trecut prin ciur și prin dârmon. Înainte de a calcula cât valorează Lucescu, să socotim măcar acum cât ne-a costat această consecventă scaldă în mediocritate. Este, păstrând proporțiile, ce a pierdut România în anii ‘90: foarte mult timp. Or, să-l auzi astăzi pe Mircea Sandu propunând soluții pentru viitor e ca și cum l-ai asculta pe Ion Iliescu explicând ce e democrația.

Mulți văd în Mircea Lucescu un om al Vechiului Regim, uitînd că toți cei de vârsta sa au fost astfel, dar că, spre deosebire de aceștia, el a obținut cele mai bune rezultate după 1990. Personal, îl văd ca pe acel medic în vârstă, morocănos și ușor surd, care îți pune zece întrebări, apoi îți spune ce ai, iar radiografia îți va arăta ulterior că a avut dreptate.

În prezent, avem câțiva antrenori buni, ascunși printre dune, dar un singur doctor în fotbal. Ar fi păcat să ratăm și această ocazie. E ultima.