Laşi în urmă inima de cărbune învelită în verdeaţă a Petroşanilor şi cobori din tren la Ohaba de sub piatră. Depăşeşti uliţele şerpuinde ale Nucşoarei, apoi, în timp ce cumperi urda încă şiroind de zer de la o stână, descoperi că Retezatul s-a ridicat în picioare şi te aşteaptă. Te lepezi de Popasul Cârnic pentru drumul forestier străjuit de un râu care şlefuieşte, asemenea unui ceasornicar, pietre rubinii. Îţi legi prevăzător două aripi la bocanc şi zbori peste un deal, pentru a surprinde pădurea învelindu-se pudic în pledul de căldură vegetală al muşchiului. Un pic mai în amonte, un uriaş de piatră geme de plăcere, tolănit în copaia sa, iar apa i se scurge printre degetele de la picioare în zeci de şiroaie reci.