Filme bune și puțin cunoscute. The Station Agent.

Cum a venit toamna și am început să stăm mai mult prin case, reîncep seria de recomandări.

Cred că mulți dintre voi pățiți uneori ca mine: vreți să vedeți un film și nu știți ce anume. Nu vreți un serial, că n-aveți prea mult timp, dar nici un film pe care să-l mai fi văzut. Vreți, pur și simplu, un film bun și necunoscut. Ei bine, sunt sute de astfel de pelicule pe care, din diverse motive, nu le știți. Iar mie îmi place să le găsesc.

Voi recomanda pelicule din toate genurile, limbile și perioadele, de la comedii negre la drame psihologice, de la desene animate la povești de dragoste, de la filme de aventură la pelicule de groază. Toate vor avea aceste două caracteristici: să fie 1. bune, 2. mai puțin cunoscute.

Nu vă e dor uneori de un film uman, despre teme neglijate în ultimii ani, tocmai pentru că-s profunde și personale: prietenie, renunțare, pierdere, răutate, acceptare, dragoste, tristețe?

The Station Agent (2003) e unul dintre acele comedii care te fac să oftezi, o poveste cu profunzimi și nuanțe ce exclude patetismul. E un film plin de umor, totuși amar. Actorii sunt cunoscuți, totuși nu unii care să ocupe primele poziții în distribuții.  Continue reading

Patru seriale noi și interesante din vara lui 2018

Aceste producții vor apărea în curând și par de văzut.

1. Sharp Objects (8 iulie 2018, HBO). Din distribuția fac parte Amy Adams, Patricia Clarkson, Matt Craven și Chris Messina, iar regizorul este Jean-Marc Vallée, cel care anul trecut a regizat și seria Big Little Lies. Amy Adams este un reporter care se întoarce în orașul natal pentru a relata despre două crime petrecute acolo. Este ecranizarea romanului de debut al lui Gillian Flynn, care a scris Gone Girl.

Continue reading