O discuție care trebuia să aibă loc demult e purtată acum, în termeni inexacți, în singurul mod pe care îl mai știm folosi: “Armata contra Gigi Becali”.

“Cine suntem noi?”, oricare noi, iată întrebarea actuală. În România, criza de identitate bate orice criză, economică, morală, de nervi. Răspunsul e următorul: suntem cine ni se spune că suntem. Am putea afla, bunăoară, că România n-a existat nicicând și că am locuit un secol și jumătate într-o discuție fictivă purtată între Magheru și Bălcescu la o bere.

În filme, problema s-ar fi rezolvat ușor. “Ați visat, mă! Tot ce-ați văzut timp de 100 de episoade n-a fost”. În literatură, funcționează suspendarea neîncrederii, termen inventat acum vreo două secole, prin care cititorul e invitat să-și sufoce mirările privind unele episoade implauzibile din narațiune. Astfel, prin suspendarea perpetuă a neîncrederii, s-a ajuns ca “Steaua” sau “Dinamo” sau “Rapid” sau “Știința” să fie azi la fel de reale ca Moș Crăciun ori ca zergii din Starcraft.

Doar nu credeați că efectul atâtor dineistaici, adrienimititei, zamboni, marceiianci, gigibecali va trece ca o criză reumatică. Nu. În timp, toți am devenit un fel un fel de zombies fără memorie, bălăngănindu-ne dintr-o parte în alta a saivanului. Nu faptul că din jobenul fotbalistic în care au intrat porumbei sînt trași afară iepuri e incredibil, ci chiar faptul că toată această manevră a fost acceptată mereu ca fiind ceva natural. Iei o formație, îi adaugi în titulatură anul înființării, bagi bani un timp (expresia e teribil de potrivită, căci sugerează un cazan în care arunci cărbuni pentru o încălzire temporară) și câștigi trofee, apoi o lași naibii în șanț. Cumperi un club, dar nu iei și datoriile, ci doar activele. Azi, Astra Giurgiu (pe numele de fată Ploiești) are zeci de mii de suporteri. Acum 11 ani, fuzionase cu Petrolul Ploiești și încetase să existe. Apoi, a reexistat, cu deosebit succes.

Am putea crede că este un asalt al unor forțe cosmice obscure împotriva identității noastre și că suntem, aidoma rapidiștilor, “singuri împotriva tuturor”. Nu e așa, am fost și suntem singuri împotriva noastră. După ce ne-am furat singuri căciula, acum nu mai putem pune nici sigla pe ea. N-am putut gestiona nici istoria, nici economia, nici sportul, toate ale noastre.

La chestiunea cu sigla și cu numele Stelei se vor căuta soluții și, din păcate, se vor găsi, ceea ce înseamnă că discuția iar se va amâna. Între timp, ne vom mușca unii pe alții. Acesta e “eternul derby” al fotbalului românesc, un status quo în care 279 de useri cu denumiri fantomatice se înjură între ei în numele unor entități cețoase.