Filtre de cafea
de Adrian Georgescu
La nuntă, am primit, printre altele, trei filtre de cafea, patru seturi de tacâmuri, două mese de călcat, şi un agitator pentru sucuri naturale. Ca urmare, în următoarele săptămâni, le-am „măritat”. Am simțit atunci adevărata bucurie de a dărui, sentiment cu atât mai puternic cu cât a fost dublat de ușurarea de-a elibera casa.
Ce ar fi trebuit să fac cu atâtea lucruri inutile? Să le păstrez până când, prin 2027, ultimul filtru ar fi intrat în serviciu? Măcar am avut grijă să nu dau filtrele excedentare cuiva căruia medicul i-a interzis să bea cafea. Aceste obiecte sunt precum cartea mergătoare de la “popa prostu’”, trebuie să le transmiţi mai departe, având grijă să păstrezi sensul de joc, pentru a nu te găsi în stânjenitoarea situaţie de a returna obiectul exact celui care ți l-a dat. Probabil că prin lume există un şir al filtrelor de cafea care călătoresc din casă în casă. Nu-i exclus chiar să primeşti unul, încă sigilat, oferit prima oară la o nuntă ţinută în ’86 în Bogota.
Oricum, e singurul antidot pentru “cadoul simbolic făcut în glumă”, atrocitatea supremă în materie de relații sociale. Nu demult, am primit o maşină de tuns, cu mesajul subînţeles “Mai tunde-te!”. În mai puţin de o lună am măritat-o cu un prieten căruia chiar îi cade părul. Mă voi supăra dacă, în momentul în care respectivul îşi va face un implant, o va da mai departe? Deloc. E mașina lui de tuns, nu a mea.
P.S. Agitatorul de sucuri naturale primit la nuntă l-am aruncat. Era complet inutil. În schimb, persoanei care mi l-a dărut i-am făcut cadou de ziua ei un foarte folositor filtru de cafea.
Adevăratul preţ
de Elena Georgescu
Darul a devenit un fel de bilet de intrare la o petrecere, achitarea unei obligaţii sociale. Ceva din modelul societăţii de consum se regăseşte şi în felul în care facem cadouri: înconjuraţi de o abundenţă de obiecte, acestea trebuie să circule, în numele convenţiilor în care s-a dizolvat bucuria de dărui. Există o tablă nescrisă a preţurilor pentru diferite situaţii: nuntă, botez, vizită, zi onomastică, mutarea într-o casă nouă. Până şi reacţia este aceeaşi, indiferent că primim ceva ce ne doream de mult ori o carte pe care deja o aveam: „Vai, ce surpriză! Nu trebuia!” spunem, deşi toată lumea ştie că trebuia.
A dărui nu înseamnă doar a căuta un cadou prin magazine, a-l cumpăra şi a-l înmâna. Ar trebui să fie un proces mai îndelungat. Nu dăruieşti gândindu-te la tine şi la ce ai vrea tu să aibă cel cadorisit, ci la acesta: dacă îi va face plăcere, dacă are nevoie de acel obiect şi dacă nu cumva îl mai are. În acest scop, începi din timp să te interesezi subtil de aceste lucruri, fie „trăgând de limbă” persoana în cauză, fie întrebându-i pe cei care o cunosc mai bine.
Există oameni ale căror cadouri, chiar dacă aş vrea, nu le-aş putea „redărui”. Sunt atât de personale, reflectă într-o asemenea măsură atât aşteptările mele cât şi, discret, individualitatea şi grija celor care mi le-au dăruit, încât pentru altcineva nu ar însemna aproape nimic. De aceea nu cred în acest procedeu: îi răpeşte cadoului cea mai importantă parte. Nu preţul, ci preţuirea.
Voi cum faceți? „Redăruiți” sau nu?
La nuntă, am primit, printre altele, trei filtre de cafea, patru seturi de tacâmuri, două mese de călcat, şi un agitator pentru sucuri naturale. Ca urmare, în următoarele săptămâni, le-am „măritat”. Am simțit atunci adevărata bucurie de a dărui, sentiment cu atât mai puternic cu cât a fost dublat de ușurarea de-a elibera casa.