„Ar trebui să ne vedem mai des”

Există mai multe feluri de prietenii și ele se schimbă odată cu vârsta.

Cea mai intensă formă dispare, după mine, odată cu adolescența. Alții spun că poate dura până pe la 25 de ani. Vreți varianta cea mai optimistă pe care am auzit-o? Ține până pe la 30 de ani. În rest, e ca și cu trupele rock de succes: dacă oamenii au trecut de-o anumită vârstă, e bine să lase chitarele electrice. Să mai scoată un album de best of, să facă un prim turneu de adio din cele zece și cam atât.

De ce?  Continue reading

Se poate dragostea transforma în prietenie?

A doua şansă

de Elena Georgescu

Căsătoria este forma prin care doi oameni aduc la un loc emoţia şi raţiunea,  iubindu-se, făurind planuri şi  acordându-şi reciproc încredere. Dacă una din aceste componente dispare sau se estompează, relaţia începe să se deterioreze şi să aducă suferinţă.

Pentru doi oameni care s-au iubit dar care, în timp, au descoperit că dragostea s-a dus, despărţirea nu trebuie să fie un capăt de drum, ci o dezlegare. Ideal este să te separi numai de ceea ce te-a făcut să suferi, nu şi de ceea ce-ai iubit.

Dacă iubirea este oarbă, prietenia se acordă în mod voluntar şi conştient. În dragoste, ca şi în despărţire, e nevoie de doi. Să-l scoţi pe celălalt definitiv afară doar pentru că nu a putut să-ţi aducă fericire e o greșeală. În fond, indiferent de cine a greşit mai mult, eșecul aparține amândurora. Să-i acorzi înţelegere şi iertare te poate ajuta să mergi înainte şi să-ţi clarifici sentimentele, altfel e posibil să îţi greşeşti ţie mai mult decât a făcut-o celălalt.

Când la mijloc se află şi un copil, menţinerea unei relaţii de prietenie după divorţ este foarte importantă: un soţ rău poate fi un tată bun, chiar şi de la distanţă. Altfel, un copil nevinovat va plăti pentru lipsa de maturitate a doi adulţi, iar acesta ar fi, de fapt, adevăratul şi ireparabilul eşec.

 

Rana cu fermoar

de Adrian Georgescu

Nu cred că dragostea se poate transforma pe loc în prietenie. Dacă se întâmplă, înseamnă ori că nu a fost dragoste, ori că unul dintre cei doi joacă teatru.

Sunt ca două substanţe diferite legate printr-o transformare chimică ireversibilă. Invers, desigur, se poate. Uneori, prietenia  se transformă în dragoste, dar cred că şi aici e vorba de un sentiment care exista încă de la început, ascuns adânc în faldurile fiinţei şi care n-a fost recunoscut sau corect interpretat.

Această trecere este recomandabilă, este convenabilă și, de asemenea, e imposibilă. Dragostea  înseamnă pasiune, să simţi că nu poţi trăi fără acea persoană, în timp ce pe amici poţi să-i vezi şi o dată pe lună. Una arde, cealaltă doar încălzeşte. Apoi, dragostea presupune unicitatea subiectului. Nu cred că poţi fi îndrăgostit de mai multe persoane în acelaşi timp, pentru că sufletul e ca o teacă în care nu încap simultan două săbii, însă poţi avea, bineînţeles, o sumedenie de prieteni.

Dragostea e „totul sau nimic”, nu ia prizonieri şi nu semnează tratate. Se poate transforma în ură, sau mai bine zis în fugă, pentru că, dacă poate doborî orice zid, îl poate şi ridica. E o săgeată intrată adânc în carne, imposibil de extras fără sfâşierea ţesuturilor. Dacă o scoţi, rana nu se va închide cuminte, pe loc, ca şi cum ar avea fermoar. De-abia după ce lecuirea s-a produs te mai poţi, eventual, împrieteni cu respectiva persoană.