Printre acestea: cel mai violent film al lui Hitchcock și ecranizarea cărții „Conspirația imbecililor”.

7. „Inferno”, r: Henri-Georges Clouzot. Acest maestru al suspansului (dacă n-ați văzut „Diabolicele”, varianta originală, și „Salariul groazei”, trebuie să o faceți) urma să realizeze un thriller psihologic în manieră expresionistă. Criticat de avangarda vremii, Clouzot a decis să spargă canoanele în 1964, prin povestea unui patron de hotel (Serge Reggiani) care o urmărește peste tot, bolnav de gelozie, pe soția sa (Romy Schneider). Clouzot a primit, inițial, buget nelimitat de la Columbia Pictures. Apoi au început ghinioanele: temperaturi extrem de ridicate, lacul lângă care turnau urma să fie secat în 20 de zile. Reggiani a părăsit „nava”, după ce Clouzot îl obliga la filmări să alerge 16 kilometri pe zi prin arșiță. Regizorul a încercat să-l aducă pe Jean-Louis Trintignant în loc, dar francezul, după o vizită pe platouri, a “mirosit” pericolul și a declinat oferta. Clouzot a rescris scenariul, înlocuind personajul masculin cu unul feminin, dar câteva zile mai târziu, în timp ce filma o scenă de amor între lesbiene, a făcut infarct și a murit.

Imaginile care s-au păstrat arată superb. Pe baza scenariului său, Claude Chabrol a făcut în 1995 un film, cu Emmanuelle Beart. Continue reading →