Straniile noastre legături cu fotbalul mare

Nicușor Stanciu e dat ca sigur plecat de la Anderlecht. După cum anunță presa noastră, există două posibilități pentru clubul belgian: fie să-l împrumute, fie să-l vândă în pierdere. E ca-n bancul cu studiul științific în care diverși cetățeni sunt închiși într-o cameră cu două bile. După o săptămână, cu ajutorul celor două bile, neamțul inventase o mașină, iar chinezul calculase traiectoria planetei Marte. Românul însă nu mai avea nicio bilă și ridica din umeri: “Una s-a stricat, pe cealaltă am pierdut-o”.

Mai rămâne, așadar, Chipciu.

Continue reading

Eu sunt 1-2

bogdan-stancu-untitled-project-1-setari-16-x-9-63085800_63085800Să recunoaștem: știam că vom pierde în ultimele minute. Nu ne trebuia un animal-profet precum caracatița Paul – să zicem boul Vasile – pentru a simți asta. Se citea în vocea comentatorilor, în ochii și vocile oricăror doi români care au văzut meciul împreună. Frica de victorie e sora noastră bună.

Cel mai bine s-a văzut că, în mod inconștient, așteptam dezastrul eliberator din declarațiile luate imediat după meci. „Cei din țară ar trebui să fie mândri de noi, chiar dacă am scăpat egalul în ultimele minute”. „Ne-am creat și ocazii, păcat că nu le-am putut fructifica pe toate”. „Ăsta-i fotbalul, se mai și ratează”. Ce vorbe-s astea? Continue reading