Când soneria telefonului a ţârâit, am ridicat receptorul, iar o voce feminină m-a informat grăbită: „Dacă doriţi să-l ascultaţi pe candidatul nostru, apăsaţi tasta 1”. Nu a trecut nici un sfert de miime de secundă, cât degetul să aibă timp să demareze fie către tasta respectivă, fie către clapeta de închidere, şi vocea lui Vasile Blaga susura, ca un izvor de apă termală, în receptor.
Într-un mesaj înregistrat pe bandă, domnul Blaga mi-a vorbit cu politeţea unui comis-voiajor şi cu căldura unei operatoare de la firmele de taxiuri. Cu o incredibilă limpezime şi o răbdare îngerească, mi-a desluşit capcanele politice ale momentului, explicându-mi vicleşugurile prin care „celălalt” încearcă să mă deruteze cu autostrăzi zburătoare. În încheiere, m-a încredinţat că domnia sa deţine soluţii şi m-a îndrumat spre secţia de votare, să-l aleg.
De câteva săptămâni, candidaţii sunt peste tot. Figurile lor zâmbitoare, de prieteni vechi pe care nu i-ai cunoscut în viaţa ta, zac pe stâlpi, în vitrine, pe oglinzile din lifturi, pe pereţii toaletelor publice. Unii au familii, pe care le răsfiră îmbietor pe bannere cât blocul. Vocile lor se aud la radio, la televizor, din maşini care străbat bulevardele, cu difuzoarele bubuind.
Presupun că, asemenea mie, mii de bucureşteni au primit acest apel, ce rezumă politica din România: un robot vorbeşte, un om ascultă. Nu ştiu cât de legală e respectiva procedură de telemarketing politic, dar ştiu că e jalnică. Arată că teritoriul acestor oameni se extinde continuu, iar al nostru, practic, nu există, şi că următoarea campanie electorală va fi în toţi şi în toate.
E posibil ca vocea aceea feminină de la metrou să înceapă, după „Atenţie, se închid uşile!”, un scurt expozeu privind doctrina politică a unui primar de sector. Câte un porumbel vopsit în galben va ciuguli pe pervazul ferestrei, transmiţându-ne în cod Morse că Orban e cel mai bun. Relieful selenar va semăna izbitor cu chipul lui Vanghelie, cu un contrast schimbat. Când vom deschide robinetele de gaz, Oprescu ne va şopti că e victima unui complot, când vom răsuci cheia în contact, motorul îşi va drege vocea ca Iliescu.
În ceea ce-l priveşte, mi-e teamă că, după ce va fi ales, domnul „Blaga” mă va suna iar şi va încerca să-mi vândă pantofi ortopedici sau aparate portabile de gimnastică. De aceea, îmi voi instala un robot telefonic pe care îl voi învăţa cuvinte puţine, dar cu o profundă încărcătură electorală, astfel încât să-l poată trimite, la rândul lui, pe candidat într-o direcţie precisă.
nu lasati politicienii sa va fure votul!!!!!!!
salutare by the way
:P
N-a jucat bine Germania.
:P
Eu ma gandeam la Lucian Blaga. Incredibil cat de departe pot sa mearga.
Salutare!
AG
Macar a avut bunul simt sa nu iti dea beep si sa te forteze astfel sa-l suni tu (desi cred ca la viitoarele alegeri e posibil sa o faca). Si frumos era sa te intrebe si el de sanatare, ce mai faci, cum se descurca bunicii din pensie… Sau putea macar sa te intrebe daca esti in trafic si nu risti o amenda daca ii raspunzi la telefon. La cum se circula, erai in trafic indiferent de ora la care te suna… :))
AG:
Eu am promis sa ofer votul meu doar candidatului care o sa produca urmatoarele:
1. Organizarea finalei CL pe stadionul lui Juventus Colentina,
2. Lollapalooza in Gradina Icoanei,
3. Marele Premiu de F1 pe Soseaua Stefan cel Mare,
4. Premiile Oscar la Teatrul Giulesti
5. Finala NHL la Mihai Flamaropol
Cel mai important e insa Parousia- live la OTV din fata Catedralei Mantuirii Neamului. In deschidere : Nicolae Furdui Iancu si Elodia!
@nico
prima oara am avut si eu aceeasi iluzie,dupa aia mi-am adus aminte ca nu au terminat cretinii astia camapania electorala
credeam ca AG a intrat in transa si vorbeste cu mortii :)
Doc
Ai uitat de saritura cu prajina pe soselele din Bucuresti. Nu conteaza strada pentru ca sunt destule gropi peste care se poate sari :D
@AG
Daaaa…. dar „verba volant”… doar daca ai fi inregistrat convorbirea ai fi putut demonstra… :D
Eu AM dovada materiala a agresiunii… prin semnatura olografa a „independentului” Oprescu… :D :( ;)
Sîc!
Mi-ar place să înregistez mesajul pentru robot. I-aş direcţiona pe candidaţi spre nişte destinaţii la care nici măcar n-au visat.
de 13-15 iunie 1990 isi mai aduce aminte cineva?
nastylicious:
Asta e campionat non-stop in Bucuresti. Din pacate si pe aici pe unde vietuiesc eu se intampla cam la fel. Macar avem scuza a 6 luni de iarna nasoala :(
adipunker80:
Eu. Am o cicatrice care nu ma lasa sa uit :(
@adip
eu, da… chiar au trecut pe linga mine… si m-am holbat la cauciucurile carora le-au dat foc in piata universitatii… dar ma grabeam ca intarziam la munca ;)
@the man
Ai 0.5 incercari sa ghicesti ce ma joc acum :)
AfterD:
Bass Championship? :D
doctor demonicus
respectul meu domn’ doctor,ai intregul meu respect
apropo desi valsul rateaza cat pt sapte meciuri se pare ca polca va invinge,victoria croatiei le-a ridicat moralul austriecilor
@the man
Pe aproape
Rapala Pro Bass Fishing.
@all
Bai ce isi bat joc austriecii de ocazii si de sansa mea la bicicleta :)
Vazandu-i pe nemti mai devreme si pe polonezi acum, e clar … Germania a castigat cu Polonia pentru ca-s lesii varza, nu ca-s nemtii in forma.
@dd
Super tare chestia cu votul tau :)
fighter:
Sa traiti! Eu o vad ca foarte trista.
adipunker80
Cand am citit titlul….gindul imi zburase la Lucian Blaga, ca eu de altul nu stiam. Eu intotdeauna cand citesc titlul, incerc sa-mi dau seama de continutul articolului, dar AG ramane imprevizibil, nu prea reusesc sa ghicesc din start despre ce-i vorba. Asta-i fac articolele si mai interesante.
adipunker80:
Multam. Le povesteam celor de pe aici despre evenimentele de atunci. Se uitau cu ochii holbati. Un tip ma intreaba ce facea curtea suprema de justitie? :D Diferenta de cultura politica.
@dd
Daca schimb denumirea Grant Park in Gradina Icoanei vi la Lollapalooza?
eu am fishing simulator 2, stau de-o săptămână şi nu trage nimic, cred că au băgat ăştia năvodul.
@doctor demonicus
si nu le-ai spus ca toarshu era in toate ,el era guvernul,CSJ,armata si politia?
eu am avut 2 vecini care au participat la evenimentele din 15 noiembrie 1987 de la Brasov,unul a murit dupa ce a avut splina si ficatul facuti praf de militieni iar altul a clacat psihic si e internat si acum la pshiatrie
norocul meu a fost ca tatal meu a fost plecat cateva zile la tara,ca zau nu stiu daca mai ramanea intreg
Salut.
Low a gresit iar, neincepand cu Schweinsteiger.
1-0 Polonia.
Apoi, retragerea lui Podolski nu a avut nicio noima.
gomez jansen si lehmann au fost maini moarte,il urca pe podolski in ataca si juca cu schweini pe stanga
pacat pt austrieci
@the man
Nu-mi place de loc grafica la ala.
Asta e joc serios … arata chiar misto.
@AG
Amanunte astea. Au jucat varza de la primul la ultimul.
Mă mir că la acest campionat gazdele au fost dezavantajate de arbitrii. Ieri Elveţia… azi Austria primeşte gol din offside. Austriecii meriatau să primească acest gol după ce şi-au bătut joc de ocaziile alea.
noapte buna la toti
;)
Bai, cea mai buna dovada ca ne umplem de mutatii pe zi ce trece. Lolek mergea cu Bolek, Jeckle era ok cu Heckle, dar Shtrankl asta nu e Krankl.
@adipunker
NB
Gaby
Arbitrii te mai ajuta ,dar tre sa misti si tu ceva….ori Elvetia si austria,n-au miscat nimic in prima mansa…acum vad ca austriecii joaca f bine ,dar au ratat in prostie si este…0-1..
@all
NBA Final – Game 4
Boston Celtics @ L.A. Lakers
live pe http://puresport.ro incepand cu ora 4:00 am
Salut veteranii blogului…in frunte cu Dr.Demonicus si after D…bashca..titularul de cont !
@Dinny
Buna seara ! La un chat , un meci si o bere dupa o zi de gradinarit ? ;)
Dinny
Salve!
fighter:
Parca ma trage ata :D
Buna seara!
Pt. cei interesati! Blaga si Oprescu sunt la NASUL!
Topci
La ProTV, adik.
AfterD
Cred ca stau si eu in noaptea asta.
Dinny:
Salve magistre.
@AG
Eu am treaba maine toata ziua… deci o sa fac un maraton de nesomn pana dupa Franta-Olanda :(
AG:
Asa sa faci. Ne aduci noroc :D
„AfterD
pe 12 June 2008 10:27 pm
@all
NBA Final – Game 4
Boston Celtics @ L.A. Lakers ”
Imi face si mie cineva un rezumat. :)
Cate meciuri se joaca? Care e scoru?
after
am agăţat fo trei bass, bibani sau ce-or fi ăia, da’ îmi rupe mereu, de unde naiba se schimbă firul, i-aş băga măcar un 0,35.
@Doc
Eu ma retrag la masa .. ii poti face tu rezumatul ? ;)
@the man
La fishing simulator 2 ?
@neme
Nu-s eu cea mai in masura, da fie… 7 meciuri joaca, de fapt castiga echia care obtine primele 4 victorii
scor actual: 2-1 pt Celtics!
Doc
Pai, sunt neutru. Ambele echipe imi plac. Si se joaca frumos.
Nemesis:
Se joaca dupa sitemul cel mai bun din 7 meciuri. La acest moment e 2-1 pentru Celtics. Meciul 4 ca si meciul 5 se joaca la Staples Center in LA. Urmatoarele 2 ( daca o sa mai fie nevoie :D ) se joaca la la TD Banknorth Garden in Boston.
AfterD
Nu ca n-ai fi obisnuit.
Sa va tineti tare! Se presupune ca la noapte o sa stau si eu la meci! Deci o sa castige Lakers! :grin:
after
nu, la pro bass fishing, dac-ai zis că-i mişto l-am cumpărat repede.
AG:
Stiu ca esti neutru, dar parca inclini asa un pic cu Celtics :D
Va contra-salut domnilor…am lipsit pe timpul pauzei meciului..am urmarit un documentar al unei televiziuni locale-legat de Fenomenul Pitesti…reeducare Turcanu…porcariile astea….Cred ca clasei noastre politice nu i-ar strica o reeducare…nu neaparat ca cea de la Pitesti…..
Doc
De fapt, inclin spre Lakers :)
AG:
Sa piei din ochii mei! Esti un elitist nenorocit! :D
Dinny:
Indiferent de cat de rea e clasa politica romanesca nu merita asa ceva. Reeducarea de la Pitesti a fost iadul pe pamant. Eu am fost si am vazut ce a ramas din fosta puscarie, adica celule de la subsol. Nu sfatuiesc pe nimeni sa repete experienta.
Eu am ramas la faza cu Chicago Bulls…de acum 7/8 ani….ce ECHIPA !
AG:
Am inteles ca te-ai vazut cu amicul meu si ca ai recuperat pretiosul obiect. E adevarat?
aceste lepidoptere si acesti cercopiteci pansati numiti politicieni romani isi bat joc sistematic de noi. se vede deja pe fata lor ca fac grimase din cauza greutatii cu care ne mai mint.
nu votati aceste lichele. locul lor e la munca de jos si in tramvaiele si autobuzele din traficul cu care ne-au pricopsit!
Glumeam Doc…Fenomenul Pitesti es te de domeniul superfanteziei machiaveliene….depaseste limitele conditiei umane…niste canalii…asta este „stanga” peste tot in lume…uite-te ce fac si aia de le Cendero Luminoso..sau cum draq ii zice…
ŢOPCIZIKÆ:
Eu cred ca tie iti trebuie niste meditatii de 5 ore pe zi si 6 zile pe saptamana la materia ta preferata :informatica! Adica cum o sa castige Lakers? MUTRA DE DRAC CU OCHII ARZATORI SUBINTELEASA!!!!!
Viking
…si ce fetze de porci au…
Doc
„Ratatii” stau in seara asta?
Dinny:
Din cate m-am documentat eu, Fenomenul Pitesti nu are echivalent decat in represiunea chineza. Chiar si asa, Turcanu a fost o figura unica in panoplia mondiala a tortionarilor. Raul incarnat care corupe si distruge orice urma de umanitate. Pe langa el, Mengele a fost un om de stiinta aproape banal.
AG:
Evident.
Doc
Sa stii ca-n casa unde eu am baut tzuica adusa de tine…s-a nascut un pui de dac…Eduard Alexander Kreuzer…..:D.
Am doi nepoti acum…..
@DD
:twisted:
Cred k info nu mai e materia mea favorita! M-am intrecut pe mine insami sem asta si am luat nota mai mare in teza chiar si ca la franceza! :lol:
Doc
Ce soarta a avut nenorocitul asta de Turcanu ?
dinny, asa e!
Dinny:
Stiu. Sa-ti traiasca.
Turcanu a fost executat in 1954 dupa o mascarada de proces organizat de Securitate, fiind acuzat de complot fascisto-legionar impotriva oranduirii de stat. A fost de fapt o acoperire a rolului jucat de securitate si de partid in acest sinistru experiment. Unii dintre cei implicati direct au supravietuit insa si au iesit la pensie bine merci sau au emigrat in alte tari mai calde.
Doc
Pai nu-ti vine sa-i cam dai dreptate lui Pinochet?….astia trebuiau starpiti pana la unul….jighimele dracului…
N-o să vă sune după alegeri Blaga fiindcă o să ia bătaie.
Dinny:
Lasa ca nici Pinochet nu a fost un inger. „Puterea corupe. Puterea absolută corupe absolut”. (Lord Acton).
testing:
:twisted:
Am reusit sa produc mutra lui Gattuso! :twisted:
alex petria
Nu cred. Eu zic ca va castiga.
Hai noroc si sanatate la toata lumea ,
nationalismul si separatismul aduce numai dezastru !!!!
@DD
Uite-l si pe :evil:
Doc
Ma gandeam ca asta o s aspui…De fapt ,asa si stau l;ucrurile…adevarul este mereu la mijloc…numa ca uite unde este Chile acum..si ce-a iesit din experimentul „44-89″…cu macroinfluente si in prezent…si in viitor…
11m CLAR !
ŢOPCIZIKÆ:
Se vede ca esti as la informatica! :D
:evil:
Gooooooooooooooooooooool!!!!!!!!!!
Cine a marcat bre? Austriecii?
ieeeeeeeeee , am mai facut un pct azi.
@DD
:lol:
Dintre AUT şi POL aş fi ales Polonia, dar am pus X la prono. :)
doc
Da
Comentatorul asta este idiot….compatimeste Polonia…”11m gratuit”..uita ca in prima repriza austrieciii au ratat 4/5 ocazii clare de gol…
Să vedeţi ce vor trage arbitrii cu austriecii în meciul cu nemţii, iar în celălalt cu croaţii.
NB tuturor…tataie Dinny este obosit…gradina cere sacrificii…si eu nu mai sunt (asa)tanar…:D
@Dinny
N-are a face una cu alta … dar penalty a fost.
@Dinny
NB
Cica „rezultat nemeritat pentru Austria”. Golul polonezilor a fost din ofsaid.
Dinny:
Noapte buna.
Dinny
Parcă tot tu te-ai luat şi de Cosmescu, cometatorul de la Olanda-Italia, nu? Atunci nu mai ştiu de ce. Acum ăsta s-a referit la faptul că polonezii au făcut cadou penalty-ul ăsta austriecilor.
We all follow…
Aşa a spus?
Rezultat nemritat?
@Gaby
Fii serios omule. S-a referit la fatul ca Webb l-a facut cadou austriecilor.
nemeritat *
Gaby
Da. :D
@WAFTC
Pai da .. nemeritat… meritau sa castige austriecii :)
Nu ştiu cât de legală e respectiva procedură de telemarketing politic, dar ştiu că e jalnică.
ASA ARATA SI BLOGUL TAU! tu faci CIBER RECLAMA pentru ca pe blogul tau ai RECLAME PLATITE. asta una. a doua BLAGA nu candideaza la primarie de sector ci la PRIMARIA CAPITALEI.
AfterD
Atunci e idiot. Se vede de pe lună că l-a tras de tricou.
@all
Ce naiba fac de acum pana la 4:00 ??
Exclus Football Manager, am jucat prea mult in ultimele 2 saptamani.
vdtot:
Esti sigur cand vorbesti de reclame platite?
Lăsaţi aşa! Trebuia să iau un punct azi. Arbitrii mi-au dat punctul pe care mi l-au furat Michel şi ai lui ieri.
AfterD:
Poate un film ceva? Maybe „The Rocket”
AfterD
Nu eşti online pe mess că te-am întrebat ceva?
si pe mine m-a sunat dl-Blaga…decat sa il votez pe dom. doctor mai bine ii dau lui un vot. Din 2 rele il aleg pe cel mai putin rau..
@da
Well … I agree, but that’s not the point.
@da
Si eu sunt de acord, dar nu e asta discutia :)
@da:
Eu nu sunt de acord, dar asta e discutia :D
vdtot
Nu castig niciun ban din reclamele de pe acest blog.
Am spus eu undeva ca Blaga candideaza la sector?
Ma uit si eu la finala. :)
Ca sa nu va enervez in timpul meciului cu intrebari tampite:
Cate reprize? Cate minute are una? Cine sunt „ratatii? (nu ma prind)
:)
Pardon, am uitat de alea AdSense. Mi-au adus un venit de 100 dolari in sase luni :lol:
Din cate stiu (nu stiu foarte multe) Adrian face reclama la 4 siteuri, 4 siteuri fac reclama la el, sau ceva de genul asta, nu? :)
Neme
A zis unu mai acum vreo doua zile ca ratatii care vb de baschet sa nu-l mai deranjeze :)
Sunt 4 sferturi, se va incheia, cu tot cu pauzxe, cred ca pe la 6 dimineata.
Nemesis:
1. 4 sferturi a cate 12 minute.
2. Ratatii sunt in ordine alfabetica : AG ( doar partial ratat insa), AfterD si je ( ratati full time)
Lets go Lakers!
@Nemesis
Pe la 7 se va incheia . Sunt 4 sferturi a 12 minute de joc efectiv, dar cu time-outuri si pauza se ajunge la 2 h45 -3 h.
Nba e un super spectacol si merita vazut. Daca stii engleza cat sa intelegi comentariul (adik binisor spre bine), vei prinde foarte repede restul regulilor
*NBA
AG
Nu te enerva ca dai de banuit. Io n-am nimic cu Blaga, da e mamut ca o lebada. Lanosu s-a uschit, Austria a iesit, sa ne lase si Blaga.
@GA
YEAH ! Lets go Lakers !!!!
Ai citit declaratia pe care am postat-o la tine ? :)
Nemesis:
Daca te uiti cu atentie o sa vezi bine ascunse si reclame la niste organizatii infioratoare :Opus Dei, Freemasonry, si mai ales Liga Partizanilor pentru Sport Alin Buzarin ( LPPS-AB). Trebuie insa sa te uti cu o lentila speciala. :D Astia uricum platesc in aur. Gold, nemesis! Gold! :D
Stiu engleza (ma pregatesc de Cambridge, la Listening cica stau foarte bine, am A pana acum la testele pregatitoare pe care le fac).
Eu joc p’afara dupa niste reguli prestabilite ciudatele, am si un joc, 2k3 parca, citesc acum cateva reguli, am vazut si niste meciuri pana acum. :)
Astea cu ilegal defense si cat timp ai voie sa stai nu stiu unde nu prea le stiu, le caut acum. :)
@ Afterd
Desigur. Nu pot comenta o declaratie a unui om care nu intelege jocul.
Evident la gramatica sunt varza, ca si la gramatica limbii romane dealtfel. :) (cum bine ati observat dupa posturile mele)
genial:
Mai bine te gandesti ce faceti cu Pau. Pare coplesit de presiunea finalei.
@Doc
A fost la 2-0 . La 2-1 nu cred ca va mai fi :P
AfterD:
O sa traim si o sa vedem. Pierce insa trebuie sa joace ceva. Altfel s-a dus si meciul asta.
AfterD
Nu. O mai poti pune o data?
@ doc
Pau trebuie sa joace in minus 10 cu KG. Adica totalul de puncte, recuperari si assists si sa arunce de la linie macar 75%. Atat ;)
ga
Salve, monser!
Dar chiar, ce e cu Pau? Pare cam ratacit.
@ doc
Kobe, Luke si Fish de la noi, KG si Posey de la voi au experienta in playoffs… Iti dai seama cate neveste si girlfriends sunt suparate ca li s-au stricat vacantele?
Nu uita, noi jucam fara Bynum! Cu el, azi sarbatoream titlul nr 15 in dimineata asta!
@ AG
Salut! Cred ca i s-a cam dus benzina…nu e invatat sa joace in play-offs!
NB tuturor.
Eu cred ca e o chestie de moral. Dupa ce au vazut ca se poate, cred ca vor avea alta atitudine …
Oricum, daca mai prinde Sasha doua meciuri ca cel de ieri seara, merita si el daca nu statuie, macar o statueta …
@GA
NB
@after
ba cum se poate sa bag si eu nesomn pana maine la 12? ca dupa aia nu mai conteaza. da’ sa mor daca pot fara vreo solutie magica.
@jim
Pai pana pe la 7 stai aici cu noi la vrajeala , si dupa aia combini pe careva sa mearga la o bere matinala. Nici n-o sa stii cand se face ora meciului cu Italia. :)
@after
nu ma…. daca ajung la 7 deja sunt aranjat pentru cateva ore. am de dus analize la medic dupa care la birou. dar cum stau treaz la birou e problema…
ca odata scapat si de birou si ajuns la terasa, macar ca ma cara lumea si tot rezist pana la sfarsit….
Adriene, cind schimbi, tata, sablonul articolelor astora ca s-a zbircit de tot. Au pupat saracele la acelasi calapod de i-au turtit bombeul: mai intii identificarea unei chestii mai mult sau mai putin penibile (incazul de fata, tel lui Blaga). Pe urma citeva descrieri proteice ale anomaliei si in final refrenul, leit-motivul, decolarea, lovitura de cap direct in bagdadia fabulatiei, care se deschide eliberind toata sleahta hapuri ilariante pe baza de reducere la absurd.
o sa aveti primar independent?
citez:
„Sa cistige Oprescu, fiindca-i independent de-al nostru, de-al PSD-ului!”
bagdadie?
Bre, hombres, despre ce sa scriu eu in Gazeta?
Vreo idee, ceva?
Despre Celtics – Lakers.
Sau ceva despre Banel, vad ca e la moda sa incepi o discutie despre Banel, la talk show-uri, deobicei e ceva de genul:
Ce ziceti de Banel?
Alearga.
Da. A alergat mult.
Da.
E un adevarat alergator.
Da, un maratonist.
Spirit de sacrificiu.
Ajuta echipa.
:)
@AG
Chiar .. despre Celtics – Lakers . E poate cea mai mare rivalitate din istoria sportului nord-american.
AfterD
Ar trebui sa ma documentez cam mult. Ai ceva surse despre rivalitatea Celtics – Lakers?
Wow ce furtuna incepe …
Ma uit la niste rezumate ale primelor meciuri. :)
@after
numai la tine la tara incepe furtuna. ;)
@jim
Ho cu tata , ca e pe drum spre tine :)
@after
nu ai inteles. pe la noi a trecut in timpul primei reprize din austria-polonia. beware nigga! :D
:( Pacat ca favoritul meu joaca la Heat. (Dwyane Wade)
@Nemesis
Ohoo … ai rabdare, ca nu cred ca mai joaca mult la Heat. :)
Parca il vad si pe el cerand un trade …
FUCK !
A inceput sa ploua, sper sa nu pice netu. :)
@Nemesis
La mine pica deja ca disperatul .. din aceleasi motive :(
La mine va incepe, sper sa reziste, macar acum. :)
Poate e o ploaie rapida, cert e ca ploua tare.
Apar la 3:55 cu meciul ;)
Nu mai ploua.
Vinee in 2 min :)
Ok .. direct link .. super quality
Deschideti windows media player .. dati la file>open url si dati paste la
http://boss.streamos.com/wmedia/nba/itv/uk_fullgame_2008.asx
Nu imi merge linkul 2.
Imi cere niste codecuri.
Merge, dar sunt eu nub. :)
Nu se vede foarte bine. :(
@Nemesis .. deci merge, da ?
@Nemesis
In ce sens ? nu se vde f clar , sau se vede fragmentat ?
Fragmentat.
Acum aud reclame si vad meciul. :)
Acum reclame si aud comentariu.
@Nemesis
Ia-ma pe mess .. afterd2001
Pentru cei care au deja sopcast instalat …
sop://broker.sopcast.com:3912/39130
Holly Shit! Odom a turbat iar Lakers fac macel :( Nu stiu daca e posibil dar Celtics joaca chiar mai prost decat in meciul trecut :(
@Doc
Dupa cum spuneam … au prins incredere ;)
Holly ODOM !!!!! :)
largest lead after 1st quarter in the history of the NBA Finals !!!
35 de puncte intr-un sfert .. nush exact dar parca as paria ca am avut REPRIZE mai slabe in Boston …
Ce faceti mai ” ratatilor” ? :)
@fighter
Uite .. iar am luat-o pe aratura si in loc sa ne pastram la Blaga ne coboram la Kobe sau KG :)
@AfterD
Sunteti in mare forma astazi.Vezi daca l-ai tot injurat pe Odom si-a revenit baiatul :)
@fighter
Nu zi hop, ca din 24 mai ramasesera 12. :(
17
It’s still a ball game .
17 … nu e de nerecuperat intr-o repriza.
AfterD:
Mie mi se pare ca voi vorbiti cam putin despre Derek Fisher. E un jucator care mie imi place foarte mult. E puternic, destept si arunca bine de la distanta si semidistanta.
fighter:
Cred ca Odom ne-a cam inchis gura.
AfterD:
Bey, tu nu crezi ca la Celtics Rondo e un pic cam moale pentru o echipa campioana in Est? Eu zic ca ne trebuie un point guard mai tapanos pe picioare.
E clar .. Stern il ia pe nu in brate fara ca macar sa faca o ancheta . Mitica sau Miricica sunt mici copii…
Hopaaaa! Se incinge treaba :D
Superb meci!!!
fighter:
Amin brother!
ESTEEEEEE!!!!!! Celtics au invins dupa ce au fost condusi cu 24 de puncte!
AfterD:
Vreau sa te aud cum spui RESPECT CELTICS! Indiferent cum se termina finala the boys deserve it!
Nu cred ca o sa pot sa vad finalu meciului, ca nu mai merge. :(
Au invins? :)
Ce s-a intamplat dupa ultimul Time-out? Ultimul cos vazut: Pierce (parca) trece de Sasha si cod, TIME, Kobe sta pe ganduri si atat. :(
cos*
O seara superba!!!Celtics au revenit incredibil.Sa speram ca maine va fi una si mai frumoasa pentru Romania!!!
HAI ROMANIA!!!!!!!!!!!!
Defapt azi. :)
Nemesis:
Si se termina 97-91 pentru Celtics, cu mine zbierand ca apucatul! :D
Aaaaah, am uitat sa zic: I love you Ray Allen! :D
Buna Dimineata @ALL !!!
@ Sa dea Domnul sa fim cei mai buni , astazi !
Fiul nostru ne-a invitat la ei sa vedem meciul pe perete,
proiectat de retroproiector( asa parca i-a zis!)!
Ce-o mai fi si asta!
Cred ca a glumit sau a exagerat!
@Adrian,
Cu „incarcatura electorala”, dar , mai ales, emotionala m-ai proiectat intr-o zona,
unde, periodic intru, ca – n-am ce ma face ca sunt un om etic si trebuie sa merg la vot – ,
dar altfel, mereu ii multumesc lui Dzeu ca n-am acceptat – sub nicio forma –
sa intru in „zona ” asta nemernica si sa candidez la Primarie, la Prefectura etc.
pe motivul – vezi Doamne – ca ” ar da bine” imaginea mea, stiu „sa ciripesc” in public si am si un CV adecvat !
@ Nemesis,
Vezi ca tu insati ai recunoscut ca nu cunosti Gramatica engleza, desi ai luat niste teste super !
Stii de ce? Pentru ca nu stapanesti Gramatica limbii materne!
Niciodata nu se poate invata bine de tot o limba straina, daca nu stim limba tarii noastre!
@ CINEEVA a spus: „mi-ar place”!
Nu este corect, intrucat se spune : „mi-ar placEA”!
[ Altele : va aparea, va disparea, va cadea, va tacea
si …#Faceti liniste ! #( fara diacritic) ….# Taceti din gura!# ( cu diacritic)…
# Nu face pe prostul !#….# Nu zice vorbe urate !#… #Adu-mi o cafea !#
# Noi mergem.#( cu accent pe primul”E”)….# Noi deschidem.#( cu accent pe „I” )….
# Noi cream.# …#Noi agream.#( cu „A” cu diacritic) s.a.
DE unde le-am luat asa, rapid? Dintr-un caiet de la meditatia nepotului, pe care scrie: „Limba Romana corecta”!
@ Dinny,
sa-ti traiasca nepotii si sa fiti sanatosi – tu & Doamna ta – , sa va bucurati de ei !
Neagoe Elena:
Fiul domniei voastre nu a glumit. O sa va placa sigur ce o sa vedeti. Vorbesc de calitatea imaginii, de joc nu sunt prea sigur.
Hai Romania!
Din cauza emotiilor am insomnii.HAI ROMANIA!!!!
Doc
Multzam ptr. scor
Neagoe Elena
Merci beaucoup !…sper sa fi impartasit si d-ta aceasta bucurie….felicitari ptr.fineturile de tehnica,referitoare la limba romana !
Hai Romania!!
La meciul cu Franta m-am asteptat…..iar acum am emotii de dimineata.
Sia cum cobor la florile mele…sa ne „vedem” diseara..la un meci frumos…si incheiat cu folos !!
@Doc
Felicitari .. si respect . Sincer, nici acum nu mi-am revenit .
Asta era o discutie pe care o purtam in sfertul 3 pe mess cu un prieten, tot fan Lakers. La momentul respectiv Lakers aveau 20 de puncte avans. Parca am presimtit ce vine :(
AfterD (6/13/2008 5:47:43 AM): tot nu-mi place
AfterD (6/13/2008 5:47:55 AM): prea ne bazam pe mid range jumpers
Lakers Online (6/13/2008 5:47:56 AM): )
Lakers Online (6/13/2008 5:48:41 AM): asta e
AfterD (6/13/2008 5:49:11 AM): pe bune, nu stii cand te lasa astea
AfterD (6/13/2008 5:49:15 AM): nu intra intr-una
ia uite, un ziarist care publica la evz nu-i sufla-n panze lui blaga.
si bocanaciu si dinusunt la pamant cu aritmetica. daca polonia batea austria si apoi croatia si nemti pe austrieci, croatii puteau ramane acasa!!!
DD
Felicitari
Afterd
:(
brazvan
daca avea baba un …., era ministru de razboi,
asa Croatia, in loc sa plece acasa, o sa ajunga campioana europeana :)
dl. Blaga este atat de hotărât şi de tenace încât nici măcar nu se cacă. Niciodată! Dl. Blaga defechează energie pură.
ce articol…scrie si u mai des..k s am si eu ce citi..asa..cv d
@Dinny,
Mersi mult si tie si turror bunicilor de e blog!
Abia acum am simtit ca bunicii sunt mai empatisi, mai evoluati si ….hiar confidentii nepotului!
Abia acum am simtit ceea ce am auzit si am citit ca:”Nepotii te proiecteaza in eternitate!”
UN sfat pentru bunici:
Cand eram mama si imi culcam fiul, normal, ca ii sssssspuneam o poveste!
Credeti, nu credeti, e problema voastra, DAR, atunci, adormeam eu inaintea copilului! Asa eram de „cazatura”!
Acum, ca bunica…nici la „La ID”, cand trebuia musai sa stam cu nepotul, la culcare, ii spunea aceleasi basme ale copilariei!
SI….credeti ca am mai adormit??? NUUUUUUUUUUUUUU!
Ba, mai mult, dupa fiecare basm sau povestire, sau istorioara „adevarata”( gen”manastirea Argesului”, „Penelopa”, „Dalila” s.a,
IMEDIAT, la final, trageam, si concluzia, adica relevam MORALA !
– „De ce ti-a spus Buni „Capra cu trei iezi”?
– „Niciodata, cand sunt singur acasa, n-am voie sa deschid usa cuiva!”
Cand al ajuns la personajele emblematice : „Penelopa” versus „Dalila”, tipul , la vreo 5 anisori, mi-a dat un raspuns genial !
Vi-l spun altadata !
Doamne, ajuta-ne!
Doamne, de ce nu pot eu iesi in lume sa fac lobby pentru TARA noastra!
Sa inteleaga strainii ca nu avem doar rromi, oligofreni, boschetari si….guvernati nemernici????
Da, Doamne, sa dam de gandit intregii Planete!
Da-ne, Doamne, un strop de NOROC!
2-0 pentru ROMANIA !
[ Am fost, si in Italia de Paste!
Stiti cum ne-au hranit? Mai rau ca la AZIL !
Cu portioara pusa in farfurii, din start!
In alte tari, este o concurenta intre state – care de care sa ne sature mai mult – la micul dejun, incepand cu Turcii!
Si turcii ne-au luat-o inainte, la toti !In turism, in special si ….la ospitatlitate! Turcul are chiar „un rafinament al ospitalitatii!”
Deci, cat a rabdat de foame, Alex al meu in Italia, dimineata( aveam mancare, dar , din politete, n-am mai vrut sa deranjam soferii sa deschida portbagajul),
atat de generosi sa fie si : …Viata, Universul, Dumnezeu sau cine credeti voi ca e mai credibil !!!)
DOAMNE, AJUTA-I PE ROMANI !
P.S.
N-am timp sa corectez !
Vine coafeza! ma intalnesc azi cu nora si nepotul! Trebuie sa arat bine, nu o bunica ramolita !
Era si varianta sa inchizi telefonul…..
Dle @lupu,
Specifica exact cui te adresezi !
@Dinny,
Multumesc mult, dar eu , acum si aici „fur”, Doamne, iarta-ma !!! Fur din caietele de meditatie !
Sa-i dea Domnul sanatate profesorului care a facut un olimpic, pana la tara, pe nepotul meu !
Inca un sfat :
Cand veti medita nepotul la Romana, musai sa fie un dasca, care nu da …rateuri si
pastrati voi, bunicii, caietele de la meditatie ! Ca ei, satui de atatea reguli, abia asteapta sa scape de ele, mai ales daca sunt….baieti !
Nu-ti spun ce COMOARA sunt ! „Valuta forte!”
Pana aici am vazut:
„15.7 – With the floor spread to all sides, Allen goes against Sasha at the top of the arc, then blows past him and isn’t met with a secondary helper. The bucket’s good, the Celts are back up by 5 and there’s little time left to make things happen for L.A.
Asta nu am vazut:
Out of the timeout, attempts from Sasha and Kobe come up respectively wide and short, sealing the Laker fate. Final score, 97-91”
Deci cred ca am ratat un cos de 1p doar. :)
Nemesis
Coşurile de 1 pct sunt cele din aruncări libere. În rest, orice coş valorează 2 pct, cu excepţia celor din afara semicercului care sunt de 3 pct.
Da, stiu. :|
„Celts are back up by 5”
„Final score, 97-91”
Deci s-a mai marcat 1p. :) Logic ca din libera.
lupu
Bineinteles, dar nu asta e ideea, ci de unde a luat echipa domnului Blaga numarul meu de telefon si de ce isi permite sa ma sune fara sa ma intrebe daca sunt de acord sa fiu deranjat.
mda … Blaga … e ala care sta alaturi de piti si echipa pe pagina doi din gazeta …nu?
in fiecare zi. face parte din stafful nationalei ?
inteleg publicitatea, da sa va vindeti in halul asta … este jalnic.
Buna ziua … sunt Blaga,sunt dorit de echipa,va retin pentru a va transmite …
Semacca
La cine va referiti cand spuneti „va vindeti”? Daca va referiti la Gazeta Sporturilor, va recomand sa va spuneti parerea la gazeta@gsp.ro sau la catalin.tolontan@gsp.ro.
Eu sunt freelancer, doar colaborez cu respectivul ziar, nu particip la stabilirea politicii de continut.
Lecter
De ce te deranja nick-ul Semacca, sub care ai postat mai devreme? Ai dubla personalitate? :)
Cu respect,si hai Romania!!!!
mi-a placut finalul ,cu directia precisa(sper ca nu numai eu gandesc asa).Se vede disperarea PDL -ului de anu pierde capitala si toate mismasurile ce decurg de aici.Blaga asta -mi inspira platitudine absoluta.Pacat ca bucurestenii nu-si depasesc conditia vrand sa ramana asa zisi de dreapta.Dar sa ne uitam putin la trecutul de criptocomunist al lui Blaga.Si mai e si total necarismatic.