Îmbrăţişarea care înăbuşă
de Adrian Georgescu
Undeva, prin oraş, există o uzină care produce copii răsfăţaţi, la care lucrează cu normă întreagă mame, mătuşi, bunici şi bone şi unde, de obicei, taţii strălucesc printr-o glorioasă absenţă.
Şi majoritatea vorbesc cu copiii lor de 5-6 ani de parcă aceştia ar avea un sfert de creier. După mine, cu un copil trebuie să vorbeşti normal. Nu cu tonul cu care ai susţine o teză de doctorat ori ai comanda un batalion de puşcaşi marini, dar nici cu vocea aceea piţigăiată de personaj de desene animate, însoţită de pupături umede, ciupituri şi muşcături, pe care cei mici, pe bună dreptate, le detestă.
E o mare diferenţă între tandreţe şi răsfăţ, care nu e un preaplin de dragoste oferită, ci o exagerare care înăbuşă, depersonalizează şi îl face pe copil să-şi piardă reperele. Un abţibild şi un telefon mobil vor avea pentru râzgâiat aceeaşi valoare, una foarte mică, de vreme ce ambele obiecte au fost obţinute doar după o mică repriză de plânsete şi de tăvăliri la stand.
Corcoliţi, înfofoliţi, microfobi, lipiţi de calculatoare şi de fusta mamei, când ies din regatul în care toate lucrurile funcţionează după dorinţa lor, mititeii zei domestici cad direct într-o lume pentru care nu sunt deloc pregătiţi. Mai mult, începe şi şcoala să-i năucească (programa din clasele mici e atât de încărcată, încât ai senzaţia că trec de la bastonaşe direct la integrale). Iar dacă sunt daţi la un sport, acesta e mai mereu înotul, şi atunci cu teama continuă de a nu se zgâria în apă.
Cum creşte o floare
de Elena Georgescu
“Un guvern nu a crescut niciodată un copil”, spunea politicianul american William Bennett, arătând că o autoritate impusă, rece şi inhibatoare nu ia în calcul nevoile emoţionale ori afective ale unui copil. Un părinte ar trebui mai degrabă să urmeze celălalt model de autoritate, dinamică şi raţională, care e recunoscută şi nu impusă, îndemnând la încredere şi respect, nicidecum la frică.
Ca psiholog, petrec o parte din timp cu copii având probleme educaţionale, încercând să “răstorn” genul acesta de “guverne”. Astfel de părinţi nu sunt însă în general dornici de schimbare. Au decis să-şi lase copiii să plângă singuri când erau bebeluşi, “ca să nu se-nveţe prost”, şi nu au înţeles că a-ţi legăna pruncul, a-i cânta, a-l ţine în braţe ori de mână îi conferă acestuia siguranţă şi încredere. Mai târziu îi oferă un mediu familial rece, armat cu reguli stricte şi cu aşteptări, ca şi cum ar avea de-a face cu un ceas pe care, dacă îl întorci, trebuie să meargă precis.
Un copil e însă ca o floare. Dacă acesteia îi trebuie lumină, apă şi un sprijin pentru a creşte drept, copilul are mare nevoie de căldură, de tandreţe şi de încurajare. Doar aşa va simţi că este preţuit, va învăţa să fie tolerant, să aibă încredere în el şi în ceilalţi. El învaţă să trăiască aşa cum deprinde mersul pe bicicletă. Nesigur şi stângaci, are nevoie atât de sprijin, cât şi de libertate, iar marea artă a părintelui este să simtă când trebuie să-l ţină şi când trebuie să-l lase.
Fiecare aveti partea voastra de dreptate… dar parca balanta inclina in favoarea lui Adrian. Si o spun din proprie experienta, iar acum fac comparatie intre cum mi-am crescut eu copiii, si cum isi creste fratele meu copilul, care este un copil super-rasfatat, si trebuie sa i se indeplineasca toate dorintele. Si nu are decat cinci ani.
„…când trebuie să-l ţină şi când trebuie să-l lase” hmmm… Se aude că Man le are p-astea cu drilul. Ferice de copiii lui.
teama de a nu se zgaria in apa…buna asta!de data asta mi se pare de „X” meciul vostru.sau poate o fi prea dimineata…
AG & EG
sunteti amandoi draguti. :lol:
teoria e super. pe vremuri si eu dadeam sfaturi altora, cum e bine si cum nu e bine sa cresti un copil. :P dupa aia s-a nascut fiul meu. acum nu mai dau sfaturi nimanui.
v-am mai intrebat, cati copii aveti?
E clar ca va ganditi la un copil :)
Amandoi aveti dreptate si chiar daca inca nu m-am lovit de „problema” asta, cred ca e bine sa lasi copilul sa se dezvolte cu temerile sale. Protejare, in sensul de supraveghere, dar nu cocolosire.
Acest meci dintre voi poate fi rezumat foarte bine in ceea ce zicea Elena: „Nesigur şi stângaci, are nevoie atât de sprijin, cât şi de libertate, iar marea artă a părintelui este să simtă când trebuie să-l ţină şi când trebuie să-l lase.”
sau as zice eu: Da-i peste, iar cand vine timpul mai trimite-l si la pescuit!”
…hm, totul e de la educatie. Daca parintii au fost crescuti intr-un mediu „comunist”, intr-unul in care „ti-am zis io, asa faci!”, chiar cu vilenta vervbala si fizica (asta nu neaparat la oamenii cu mai putina carte…), e rau.
Iar socitetatea romaneasca e plina de asa ceva… Din pacate.
„O floare…”. Da, dar o floare, chit ca-i udata cum trebuie, cu lumina care trebuie…, se „duce”, la un moment dat. Cu o fiinta umana, mai ales cand e propriul copil, e altceva…E mai greu. Dar…e fericirea maxima a fiecarui om. Si, daca nici acest efort nu merita, atunci CARE?!
AG
esti cat se poate de corect, insa sunt lucruri pe care uneori, practic nu le poti evita.
Sta in natura defectiunii umane, ca mamicile de oras din Romania sa-si rasfete copiii. :D
E ca uzina de care aminteai. Si cand e numai unul, rasfatul e ridicat la patrat.
Cine sunt rafatatii de azi? Ratatii de maine.
Elena spune ca o floare trebuie sprijinita. Fals. Pune-i arac uni plante si vei vedea ca planta aceea va avea nevoie de arac toata viata.
Copiii nu vor sa primeasca dragostea parintilor, ei vor sa vada dragostea dintre cei 2 parinti. Armonia din casa are un impact mai mare (si pozitiv pe deasupra) asupra copilului.
Da, am facut s eu greseli, asemenea celorlalti parinti ce bantuie pe blogul tau, am puterea sa le recunosc si e bine ca din greselile mele sa invete altii. De ce sa trebuiasca sa ne lovim intotdeauna de pragul de sus?
BTW, sa nu zici ca ati „pus-o de mamaliga”? ;)
iar ne pacaliti si nu scrieti in contradictoriu. zice AG: e o mare diferenţă între tandreţe şi răsfăţ. iar doamna AG vorbeşte de „căldură, tandreţe şi încurajare”; nu văd nicăieri „RĂSFĂŢ”. şi nici nu-mi pot închipui cum, ca psiholog, l-ar putea încuraja.
părerile voastre „contradictorii” mi se par perfect compatibile.
Este un subiect extrem de delicat si o discutie pe aceasta tema nu s-ar incheia usor. Sunt mama unei fetite ce peste 5 zile implineste 1 an. Uneori la aceasta varsta se spune ca nu prea ai ce sa-i spui copilului ca nu face ceea ce il rogi, GRESIT. Educatia incepe inca din burtica. Copilul simte caldura si dragostea cand cei doi parinti vorbesc intre ei. Dupa ce s-a nascut cadura vocilor deja stiute ii linistesc perioadele de frica. Nu maimutareala e indicata ci caldura si tonalitatea, pentru ca desi sunt mici, copii se prind repede de asta. Teama se alunga usor, daca parintele nu este temator in situatii delicate. Joaca este cunoastere, iar daca parintele stie sa se joace inteligent cu copilul o sa vada rezultatele destul de repede. Noi am lasat-o pe Anita sa cada si nu plange se uita la noi si zice, „buf”. Are si momente cand merge mai repejor si intra cu capul ne unde nu trebuie, dar si pentru asta avem metode, incepe sa planga si noi ii vorbim serios despre pericole, acum se lasa usor si uneori ne uimeste cu masoara distanta dintre o jucarie si mobila care este un obstacol, sta in fund si se apleaca incet pana simte mobila, asa ca se pozitioneaza mai bine sa poata lua jucaria.
Sunt multe de spun. Tot ce stiu e ca e bine sa vorbesti cu copilul normal si chiar daca e mic sa-i explici tot cat mai pe intelesul lui. Sa comunici cu el mereu si sa ai rabdarea de a asculta, chiar daca nu spune in cuvinte si vorbeste pe limba lui el iti transmite ceva si daca il ignori el va renunta sa mai vorbeasca deschis pentru ca nu i se da atentie. Intr-o zi ai sa vezi rezultatele si ai sa fi fericit ca parinte.
De multe ori trebuie sa faci diverse artificii ca sa le intri micutilor tirani in voier. si atunci te intrebi daca nu ai facut o greseala cedand. cedezi o data, de doua, de trei ori, dar vezi ca nu mai merge mult si ti se urca in cap. ce faci atunci, cum repari. cred ca multi dintre noi ar trebui sa invatam mai bine cum e sa fii parinte. e al naibii de greu, dar si frumos, insa responsabilitatea te depaseste uneori si te intrebi daca n-ar trebui s-o iei de la capat. Dar raul facut ramane si..ce mai poti face? Greu de spus. De acord cu Adi – vorbeste-i fara urma de superioritate, dar nici ca o matusa zaharisita…
Voi doi aveti copii? Din cate se pare, nu prea :D. (dar astept sa ma contraziceti). ‘Eu pot pentru ca sa-ti spui pe parola mea de onoare…’ articolul asta e cam demagogic. No offence. E bine totusi ca scrieti si despre subiecte de genul… desi majoritatea pustanilor de aici, am eu o vaga impresie, nu sunt foarte interesati de subiectul asta.
urmeaza sa scriu o expresie de lemn dar:”adevarul e undeva pe la mijloc”.zic asta pt ca intr-adevar un copil trebuie alintat,leganat,iubit…insa nu rasfatat.nu poti sa-l tratezi nici ca pe un adult dar nici ca pe noro…si trebuie sa stii sa-i dai din ce in ce mai multa libertate pe masura ce creste…plus ca n-a zis nimeni nimic de cei 7 ani de acasa pe care,fara apropierea parintilor,cu greu si-i va obtine…
judge
ma incred in sfaturile tale atunci :D
are un mic avantaj AG ,dar amandoi spun realitatea ,inainte plecam la servici fara nici o grija si cei mari se duceau singuri la scoala ,incepand din cl a 1 a ,cu astia mie frica sa-i las pana la coltul srazi ,cei lalti la varsta lor mergeau cu tranvaiul singuri eeee se mai luau cu joca si uitau echipamentul in tramvai,adriana era la atletism si pe ei ca era pre scolari i-am inscris la gimnastica,(steaua) si nu au asteptato pe adriana ,au luat tramvaiul dar l-au luat invers adica spre piata moghiorosi inloc spre ferentari ,pe atunci era 8 ,cine credeti ca i-a adus acasa???? politia!!!!! saraca ady cat a plans ca i-a pierdut,mult curaj am avut dar acum nu mai am ,rezultatul :astia mici sunt mult mai slabi decat ceilalti,in sport in scoala exact cum spune adrian cu copii rasfatati pt ca cei lalti ca nu au avut lea cumparat ..aurica l-a bagat la un meci pe florin ,primul pumn in nas primit stiga:aaabandoon am nasul spart!!!uuuuu aurica mi-a spart nasul!!!uuuu,va dati seama ce rusine ii era lui aurica,dupa ce a primit o diploma de perit pt participare a venit sa mi se laude ca a fost tare ,dar nu stia ca secvente din meci era filmate pe telefon,,ee gemeni mare mincinosi si laudarosi norocul meu ca nu fura inca,asa ca cei mari care i-am lasat sa incerce singuri sunt mai descurcareti astia vai de mine.
Emiru’ – nu vrei să fii tatăl meu???? :D
(pls)
Cine nu e parinte mai bine se abtine de la comentarii! sunt inutile…la teorie suntem toti beton, practica ne omoara!
A.G. esti neobisnuit de dur! De nerecunoscut, pana acum tu erai partea soft in dispute!
E.G. e mult mai dulce…deh…femeie…instinctul matern…
Si tot maestrii psihologi si studiile lor experimentale zic ca in realitate cei rasfatati AU sanse de reusita in viata tocmai pentru ca sunt obisnuiti ca obtin sau ca trebuie sa obtina ceea ce vor!Sica cei coplesiti de o educatie rigida devin fie fragili emotional fie viitorii sadici etc…asa ca…un pic de rasfat nu strica! probabil ideal ar fii sa imbini in mod fericit regulile si mangaierile!Si modul in care „impui” aceste regule…
Dar pana una alta astept sa deveniti parinti, sa va vedem in practica!
Asa ca de aceasta data inclin spre Elena…nu eu..balanta…sac..
Si tu, @Adrian ai dreptate, si tu @Elena, de asemenea, daca privim comment-ul fiecaruia – selectiv!
Ceea ce ma frapeaza este faptul ca tu, @Elena, nu ai amintit ca tandretea manifetata fata de copil trebuie sa inceapa din perioada uterina, de fat!
Copilului trebuie sa-i canti, sa-i vorbesti, sa incerci sa fii fericita, cata vreme orice reactie a mamei este simtita , si de el !
cand apare pe lume, Doamne, cat dreptate are @emiru! familia, acest microunivers, in care el salasuieste trebuie sa pulseze de armonie!
Mereu se recunoaste ca un bebe e nervos, daca mama care alapteaza este bruscata de tata si nu este, inteleasa, ajutata, iubita !
Apoi, cand creste, etapa cu etapa, trebuie sa simta afestiune si sa inteleaga Grila de valori umane, crestine, atat cata putere de intelegere are el!
Copilul trebuie sa aiba idee de ceea ce inseamna sa te raportezi la oameni, ce inseamna sa ai bugetul tau( din colindat, sorcovit etc.)
Unui copil trebuie sa-i explici ( exact: „nu prerorand”, nu tinand referate la doctorat s.a.) , ci cu calm sa i se explice totul in limba romana corecta,
nu dislalici, sigmatici, hipercorecti in exprimare( de ex. „froare”, „decororant”s.a) asa cum se intampla pana pe la 4 anisori!, cand parintele continua el
sa ofere copilului „pocitanii lingvistice”, de rau ce-i pare vazandu-l cum creste!!!
In acest ev, copilul romanului simplu, normal, bugetar trebuie sa inteleaga de mic faptul ca NU piscina si masina ii vor stabili un loc in societate!
Ci el cu zestrea sa genetica, morala, profesionala !
Ca noi, romanii simpli, onesti, avem de traversat un alt DESTIN, cu totul diferit de al celor care se”sparg in figuri” ca detin averi !
Ce amai grea intrebare pusa de nepotul nostru a foat:
„Bine-bine, dar , totusi, cand avem voie sa, si MINTIM???”
Ce sa-i fi spus pe la 4 ani ! Ca e „normali”, uneori, sa fim, si…”alunecosi”, „ipocriti”, „mitomani”???
Iar, in adolescenta, cand „suna ceasul” si trebuie( daca vrea) sa se casatoreasca, cata dreptate aveti, spunand:
„Un parinte trebuie sa stie cand sa-l tina si cand sa-l lase pe copilul sau” !
Nu va spun cate cazuri de divort exista, numai din cauza unei mame”capusa”, care pretinde sa stie tot ce se intampla in cuibul fiului sau ! S.a.m.d.
Sunt atat de multe de spus, incat ….
Concluzia:
„Meseria de PARINTE este cea mai dificila !”
Am fost o mama excesiv de autoritara. Nu e bine. Copilul trebuie inconjurat de iubire si caldura. Nu-l pregatim pentru Legiunea Straina.
heheh :)
if you want to discover wildlife , have kids ! have fun :)
orca
ba da, dar mi-e frica de incest? :D
nora
vezi ca ti-am raspuns intr-un tarziu la intrebarea ta vis-a-vis de Olanda. Scuze pt intarziere.
si o intrebare:
Cum adica „copilul romanului simplu, normal, bugetar „?
Pai am eu niste bugetari prin cartier, care or fi ei normali, dar nu pt Romania, poate pt Olanda? Cata vreme mananca numai pe la restaurante, conduc Audi sau BMW si au si fo 2-3 case. Asta e normalitatea bugetarilor, ca m-as baga si eu?
N-am sa spun ca trebuie rasfatat un copil si n-am sa sustin nici ca trebuie educat”cazon”…dar am sa-ti spun ca m-am nascut in ’74 si ca am jurat ca orice copil al meu(si din pacate am doar unul) o sa aiba tot ce n-am avut eu…si n-am avut multe,incepand cu afectiunea materna si terminand cu jucarii,haine bune,video si mai tarziu,muzica,filme si…baieti!Asa ca eu,imi rasfat copilul cat pot de mult,incerc sa pastrez o limita si sa fac sa nu uite de respect,de anumite limite si restrictii,de pastrarea mediului,etc.Nu stiu cat de bine voi reusi sa scot un OM din ea,e prea devreme sa-mi dau cu parerea,are doar 9 ani,dar poate mai revenim….Deci o rasfat cat de mult imi permit timpul,banii si nervii…si recunosc ca inca n-am scapat de cordonul ombilical si mai recunosc ca nu stiu daca vreau asta…asa ca,nu dati cu pietre si nu uitati ca in educarea unui copil e greu sa gasesti o linie de mijloc ca si in viata de altfel.Un parinte fericit.
adriane&doamna
acum 30-40-50 de ani,doi parinti de la tara,cresteau 2-3-4-7 copii.
Acestia ii respectau enorm,plecau de acasa,dar,veneau la timpuri de boala,sau mai grav,la
inmormantarea lor.
Azi,familia mai face ,eventual,unul,sau doi,
dupa 15 ani te considera dusman,nu parinte (daca indraznesti sa-i impui restrictii),
iar cand mori,este o binecuvantare pt el.
Probabil ca „meseria parinte” este declarata pe plan mondial cea mai comuna cu putinta.
Putini indivizi, din motive personale sau medicale nu au urmasi. In definitiv problema le apartine. Restul, oamenii obisnuiti adica, devin parinti intr-un moment al existentei lor.
In societatile traditionaliste (cea romaneasca nu face exceptie) tanara generatie era crescuta, de obicei, de doua generatii anterioare( parintii – doi la numar -, bunicii, in cazurile fericite, in numar de patru). La aceste sase persoane din prima linie se adauga familia tip clan/clanuri. Alaturi de cei deja mentionati mai exista comunitatea(cea din zona rurala era extrem de puternica ca influenta, Biserica si, in cele din urma. Scoala.
Rolul educativ al Bisericii si Scolii este la ora actuala drastic diminuat.
Familia traditionala mare este deja o fictiune.
Acesti factori au fost culturali au fost inlocuiti de forme/formule aleatorii (grupul de copii, colectivul de elevi eterogeni din punct de vedere social, lumea din bloc si cartier.
Mass-media, cu rolul ei predominant nociv, a devenit factor de educatie.
Asa se face ca acest „mixtum compositum educational” a ajuns sa fie nociv pentru individul in formare si bomba cu explozie intarziata pentru societate.
Remediile propuse de educatori, psihologi sau sociologi sunt doar niste paleative.
Realitatile cotidiene sunt mai puternice.
@emiru,
Unde l-ai postat ? Ca nu mai stiu unde sa te caut !Unde ca clickez ???
A! Da! Ai dreptate, dar nu credeam ca nu se intelege prin „bugetar” – guvernantii, rechinii de prin Universitati, kamarila din mafia alba s.a.!
Eu ma refeream la noi, astia de suntem de 19 ani tot intr-o greva !
Stii cati ani de munca voi avea cand ma voi pensiona? 50 de ani, daca se adauga, si 2 facultati urmate: 6 la zi + 4 la ID !
Stii cata pensie voi avea daca ies ACUM? Nici 15 000 000 de lei !
S-a constatat – de foarte mult timp – ca geniul, talentul si educatia sunt….proverbe!
Cu totii am auzit de genii ajunse la limita supravietuirii; talente care n-aveau bani de o vioara si copii eminenti, educati de parinti minunati, care – la adolescenta sau la marea pubertate chiar – , intrand intr-o gasca, ajung sa se drogheze, sa bea, sa fure s.a.m.d.!
Ceea ce primeaza, dupa opinia noastra sunt:
Credinta in Dumnezeu( abia acum, ateii, recunosc rolul „pedagogic ” – ancestral – al credintei + vointa + tenacitatea !
Nu sunt habotnica; am mai spus-o de cateva ori ca 50 % sunt „telurica”, „anormal de telurica”, din moment ce ,
si eu am trait si traiesc in aceasta tara si a trebuit sa „trec printre srapnele” ca sa reusesc !
Dar maine daca mor, nu pot sa nu recomand parintilor, bunicilor s.a. „tina” de credinta romanului venit din acel feudalism superb,
neintinat de acest capitalism funambulesc, rau preluat si receptat !
N-am cum sa nu recomand parintilor ca atunci, cand nivelul de intelegere al copilului este mediu, cel putin, sa-l faca sa priceapa ca
NIMIC pe lume nu-ti vine pe tava, ca trebuie sa ai VOINTA( „ambitia” este altceva ) ca sa realizezi acel ceva; sa nu trisezi;
sa nu astepti sa ti se dea asa, de-a gata, cata vreme, si satisfactia e mai mare cand stii ca e zaterea ta, acolo !
Tenacitatea cultivata in copil il ajuta sa inteleaga ca – numai iesindu-i „os pe os” – un om onest poate razbi !
Ca sa inteleaga, copilului trebuie sa i se spuna, si grijile casei ( mai ales, acum); sa afle, si care este bugetul familiei; sa fie invatat sa-si aiba bugetul sau;
sa stie cum sa se raporteze nu numai la oameni, ci si la BAN!
Si, nu in ultimul rand, sa-mi spuneti mie cati parinti ati intalnit, care „au dat pe de laturi” cu IUBIREA, EMPATIA, EDUCATIA etc., adecvata varstei copilului,
nu au la batranete un copil care apreciaza truda de o viata alor sai si care zice ca arabul:
” Binecuvantata e casa omului, la poarta caruia pazeste un batran!”
Ne uitam la mama noastra ! Este singura care a mai ramas ! Nu va spun decat atat:
Fara ea & tata, eram 0(zero) taiat la ora acesata !
Acum, ea , femeia de femeie, este….”un spectacol” zilnic, asa este de nevinovata in greselile pe care le face la 90 de ani ai sai !
Sigur ca viata langa un batran e dificila; mai bine , mai creti 2 nepoti ! dar „postul” ei negru o zi saptamanal, posturile de peste an, rugaciunile ei, seara de seara,
sunt receptate de CER si nu va spun ce bine este, ce mult am „tasnit” in viata superba de acum, de cand am adus-o la noi, dupa moartea tatei !
Sa dea Domnul ca toti parintii profesionisti sa aiba parte de asa copii cum suntem noi si cum sunteti , si voi !
Si….mai este ceva: ceea ce vad copiii nostri ca facem cu batranii, asa ni se va intoarce ! E verificat de viata! Desigur , nu ma refer la eventualele exceptii !
Concluzia:
” Si meseria de COPIL iubitor, empatic si respectuos este la fel de dificila !”
[ Scuze! N-am timp sa corectez greselile de limba !]
Copilul trebuie sa fie si alintat dar trebuie sa fie bine educat si sa cunoasca si regulile morale si sa fie plin si de bun simt.
In teorie doamna psiholog are mare dreptate. In practica insa ii dau dreptate lui Adrian Georgescu.
De ce? Fiindca daca ii „alinti” prea mult, copilul o sa ajunga la 14-15 ani, si o sa se simta retardat. Nu o sa inteleaga niciodata de ce lumea nu vrea sa il lase sa se infrunte cu viata si de ce toti il lauda cand el nu a facut niciodata absolut nimic.
Spun asta din experienta personala..Cand cocolosesti un copil prea tare si prea mult timp, copilul ala o sa creasta cu probleme grave de personalitate peste care nu se trece foarte usor.(si incep sa cred ca e imposibil sa le depasesti vreodata complet)…