in Adevărul

Viaţa e frumoasă

Şi uite-aşa, într-o zi, America, asemenea unui calendar atârnat de ventuză în perete, o ia brusc la vale. Cât ai zice „China”, Europa se clatină ca o masă cu un picior mai scurt şi totul pleacă în derivă, vezi state comportându-se ca nişte banale supiere ori ca nişte boluri de compot, împrăştiindu-şi conţinutul şi datoriile peste tot.

Iată cum Grecia cade şi ea ca o zaharniţă, capacul pluteşte printre granulele dulci, totul pare o joacă, o reclamă dintre acelea care promit fericire solemnă întregii familii, un „moment Kodak” prelungit şi după ce degetul s-a retras de pe declanşator, dar dacă priviţi atent veţi observa că, deşi gura părintelui încă e arcuită, ochii, adevăraţii purtători de bucurie ai zâmbetului, nu mai râd, ci privesc îngrijoraţi în gol, de teama viitorului.

Acesta e războiul pe care generaţiile noastre nu l-au prins, din care lipseşte însă, şi aici e problema, exact inamicul, căci pe cine să dai vina?, pe bursă?, pe americani?, pe legea vaselor comunicante?, vinovatul e fictiv. Suntem în epoca în care inexistentul are principii de funcţionare, efectele produc cauze, iar teama de drobul de sare mută munţii din loc. Dar unde e paradisul? Trebuia să citeşti ce era scris în contractul pe care l-ai semnat când ai venit pe lume, cu litere foarte mărunte sub paragraful cu litere mărunte, iar între rândurile cu litere infinitezimale erau rândurile cu litere de culoarea hârtiei, ei bine acolo scrie clar, pe româneşte, că viaţa e o reţetă pe care uneori nu ţi-o mai poţi permite, deci trebuie să reduci din ingrediente, guvernul te va informa din timp cu cât.

Suntem cioburi în devenire, unite doar de teama de a ne pierde economiile şi pensiile la fel de fictive ca banii care s-au cheltuit fără măsură, declanşând criza. Ne ascundem prin cutiile de scobitori cu găurică în capac, ţinându-ne respiraţia ca metodă de antrenament pentru momentele în care preşedintele ne va informa că viaţa se va reduce cu 100%, iar criza e pe cale de rezolvare din lipsă de subiecţi.

În aceste tragice momente, eu totuşi pe greci i-aş alege să conducă lumea. Măcar am dansa ca descreieraţii pe plajă când totul se duce dracului.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

68 Comments

  1. Nu e doar frumoasa. E superba.
    :) :) :)
    Rasul e molipsitor.
    Bine zici cu grecii. Ce petrecere ar iesi.
    Doar o amarata de criza nu ne face pe noi.

  2. Daca nu iau lucrurile in serios oare sa am vreo problema?
    Traiesc doar azi aici si acum. Maine nu stiu.

  3. Bravo,Adi,ma bucur tare mult cand citesc ceva de la tine. Viata e frumoasa,multam pentru doza de optimism indusa,abia astept sa se faca vara si sa ne revedem in Golful Pescarilor din 2 Mai.

  4. e frumoasa viata… dar daca ajungem cu mâna întinsa, pe strada… chiar daca strada e plina de gropi sau superb asfaltata… cine va mai pune ceva în palma noastra? :(

  5. Buna seara,

    Acum 5-10-15 ani, oamenii primeau telefoane (din senin) acasa, cu oferte de reprogramare a datoriei, pentru diminuarea dobanzilor. Motivul era: datoria medie pe familie/gospodarie, era estimata la 5000. Dar totul mergea (ori parea sa mearga) struna, asa ca practic nimeni nu se plangea. Pe de alta parte, daca imi amintesc bine, acum 20 de ani nimeni nu s-ar fi indoit pe cine sa dea vina …

    Domnul Georgescu a scris de aceasta data despre un subiect extrem de adanc. Numai ca, spre deosebire de stiintele (mai) „exacte”, domeniul de care tine problema aceasta este foarte mult supus subiectivului. In asa masura, incat oamenii care dau raspunsul nu au de lucru in a-l gasi, ci in a-l argumenta.

    Nu fusese o cucerire a momentului, cand programul TV de doua ore zilnic fusese marit la trei ? Pozitiv privind lucrurile, ce viitor maret de crestere prefigureaza aceste … sacrificii! Cel mai important: treaba se face democratic, fara abuzuri ale unui dictator.

  6. salut
    da frumoasa e viata si merita sa o traim ,cred ca am fost destul de optimisti si cate induram ,dar

  7. buna seara!
    din brambureala asta vom iesi intr-un fel.unii pe scut,altii sub.singurul nemuritor ramine zorba cu muzica si dansul grecilor.superb!

  8. Criza actuala (care va fi suportata tot de „saracimea” Lumii – statele sarace precum Romania!) va duce la agravarea contradictiilor dintre cele doua „lumi” actuale: statele bogate si stabile si „restul”…
    De aici si pana la declansarea unor evenimente globale previzibile dar greu de gestionat nu este decat un singur pas…
    Asteptam „provincia”… (Africa si alte zone „fericite”)

  9. @ E.T.

    N-a spus mare lucru, nici n-ar fi avut ce. Pana la urma, derivativele au fost vandute de o institutie financiara sofisticata si experimentata, altor institutii financiare sofisticate si experimentate. E doar un stupid, circus-like smoke screen.

  10. Viata e ca femeia: cu cat bei mai mult, cu atat ti se pare mai frumoasa. (ca doa r nici Zorba nu statea/dansa pe „sec”) :D

  11. Adrian,postura de boem nu te prinde deloc, o dai în bara rau de tot !Bati câmpii pur si simplu !Bineinteles ca exista vinovati pt. criza asta si sunt chiar cei enumerati de tine în aceasta ordine:bursa,sistemul bancar (omis în mod ciudat de tine) si americanii !Bursa este un joc de noroc în care nu câstiga cei norocosi ci trisorii !În domeniul bursier informatia subterana e vitala desi este ilegala,împrumuturile bancare pt. a sustine ipotetice investitii sunt si ele ilegale si cu toate acestea criza ne-a dezvaluit ca au fost nu numai posibile, ci si ca au devenit obisnuita pe piata bursiera americana.
    De ce America si americanii ?Fiindca ei si-au asumat rolul de” jandarm mondial”,având grija însa sa asimileze mai mult partea avantajoasa a acestei întreprinderi,iar obligatiile sa fie doar praf în ochii celorlalti de pe planeta…!Cu toate acestea exista însa o regula fara exceptie a jocurilor de noroc,deci si a bursei:lacomii ÎNTOTDEAUNA PIERD !Asa ca daca vrei sa fii boem,poti sa spui ca lacomia este vinovata de ceea ce ni se întâmpla de multa vreme ,nu de acum…

  12. Intreaga Iliada e un singur moment :* criza Ahile -Agamemnon* din rasboiul de zece ani purtati de arivistii din vale contra conservatorilor din deal . Si unii si altii, certareti, individualisti, dar convinsi de dreptatea lor , caci cum spune si Aristotel: * tulburarile se nasc din dorinta de egalitate*….. Greece a inventat *democratia* doar !!!

  13. AG,
    ” Acesta e războiul pe care generaţiile noastre nu l-au prins, din care lipseşte însă, şi aici e problema, exact inamicul, căci pe cine să dai vina?, pe bursă?, pe americani?, pe legea vaselor comunicante?, vinovatul e fictiv”.
    Generaţia Dumneavoastră şi a băieţilor mei sa născut în acest război care se numeşte ”Dreptul de a cheltui banii altcuiva, înainte de ai face banul”= Credit(împrumutul). Vinovatul este efectiv INDIVIDUL care trăieşte viaţa pe CREDIT(împrumut). După cum Grecii produc mai puţin decît consum sau cheltuiesc mai mult decît fac se aşteaptă la alţii să plătească pentru felul lor de viaţă FRUMOASĂ.” ci privesc îngrijoraţi în gol, de teama viitorului.” Teama, frica şi paranoia sunt elemente de controlul mulţimii, dragostea este elementul care elimină frica.
    Pentru cei care se plîng, soluţia: uită-te în oglindă, caută o slujbă, lucrează mai deştept decît greu, fă banii, iar apoi cheltuie mai puţin decît faci şi vei descoperi PARADISUL lipsei de problemele altora!

  14. AG,
    ” Şi uite-aşa, într-o zi, America, asemenea unui calendar atârnat de ventuză în perete, o ia brusc la vale. ”
    America sau orice ţară o iau brusc la vale cît timp cînd se formează
    o metastază de escroci şi poloticieni cu o mentalitate tîmpită, care nu a reuşit decît să distrugă Europa. SOCIALISMUL.
    Cred că America are nişte frîne bune şi nu va luneca pînă la vale…
    se numesc resurse de toate felurile, dar cel mai important, de oameni care nu vor să devină Europeni.
    Cam înţepător articolul, dar FAIN SCRIS.

  15. Simon Templar
    Eu cred ca majoritatea vor o slujba. Oamenii ar vrea sa lucreze. Dar unde?
    Toata lumea vrea sa faca bani. Guvernul considera ca oamenii au castigat prea multi bani. Si pensionarilor le-a mers prea bine pana acum. Sa manance mai putin, sa nu mai consume curent electric si apa mai putina sau deloc daca se poate.

  16. E.T.
    ” In asa masura, incat oamenii care dau raspunsul nu au de lucru in a-l gasi, ci in a-l argumenta.”
    Vinovatul este efectiv INDIVIDUL care trăieşte viaţa pe CREDIT(împrumut).Pentru cei care se plîng, soluţia: uită-te în oglindă, caută o slujbă, lucrează mai deştept decît greu, fă banii, iar apoi cheltuie mai puţin decît faci şi vei descoperi PARADISUL lipsei de problemele altora!
    Sper că l-am GĂSIT…

  17. Bine nico,
    dacă aproximativ 40 la sută din populaţia Grecii lucrează pentru Guvern,
    recomand ceva fundamental şi caracteristic democraţiei ”SmallBusiness” sau ”Entrepreneurship”. Defapt acesta este secretul, să nu te bazezi pe Guvernul cu mentalitatea Socialismului. Soluţia este individul creativ, personal şi financiar responsabil.

  18. lol,
    dacă ce sa întîmplat cu România şi celelalte ţări este o glumă,
    Socialismul nu este ca MOU( The special one), este The chosen one.
    Ooops!. Iar am greşit, preşedintele nostru Hussein B.O. este The chosen one.
    Succes în Socialism…eu am plecat departe de EL.

  19. Simon

    In Est, socialismul a fost o parte (importanta, bineinteles) a unui sistem. Sistemul, in totalitatea lui, a distrus Estul. In Vest insa, acolo unde socialismul s-a impletit cu un alt tip de sistem, eu zic ca n-a distrus nimic. Bineinteles, nu pretind ca detin adevarul absolut. (btw, a da bani unui om care produce entertainment, adica nimic palpabil, care sa tina de foame e socialism sau nu?)

  20. Si inca 2 intrebari simple, la care as dori, daca se poate, 2 raspunsuri la fel de simple:

    1. Cum se face ca, in SUA, criza a inceput in timpul guvernarii Republicane? Este creditul o institutie financiara specifica socialismului?
    2. Daca socialismul e atat de distrugator, cum se face ca tara cu cel mai bun sistem de sanatate din lume e una recunoscuta pentru apetenta pentru socialism (Franta), in timp ce US sunt abia pe locul 37?

  21. lol,
    Simplu de răspuns.
    1. Criza a început cînd un bandit a vîndut o casă unui individ, ştiind că nu va putea să o plătească, şi acel individ a cumpărat-o, conştient că nu o va putea plăti.Vina individului ! Dacă sistemul(real estate) ar cere să te califici financiar prima dată,cum a fost cu cîţiva ani înainte, nu am fi avut aceste probleme. De aproximativ 25 în USA partidul Republican şi cel Democrat au devenit cam la fel, din aceeaşi familie de politicieni corupţi. Sistemul de democraţie, sau mai bine scris, Republica care o descrie Constituţia USA, a avut cel mai mare succes, social, politic, cultural şi economic .Un superlativ din care am gustat şi eu, care nu am gustat din nici o ţară Socialistă, inclusiv Franţa.
    2. Bravo Franţei dacă au un sistem medical bun. Le doresc sănătate!
    Pînă la urmă cineva trebuie să plătească pentru acest sistem. Costă bani mulţi să ai doctori, asistenţi, echipament, scule, clădiri,etc.
    Concurenţa este sănătoasă şi sper ca şi alte ţări să aibe grijă de sănătatea cetăţenilor lor, defapr şi sănătatea depinde foarte mult cum INDIVIDUL are grijă de el sau ea.
    CREDITUL are rădăcini în sistemul economic tipic al Evreilor bancheri.
    lol,
    două întrebări cam încărcate care cer mai multe răspunsuri…

  22. lol,
    eu cred că ai dreptul să faceţi ce doriţi cu banii Dumneavoastră,
    inclusiv ”entertaiment”. Nu are mai nimic cu Socialism sau Capitalism, are mai mult cu cretinul de individ(ă) care dă un ban pe ”entertainment”.
    Am fost şi eu un cretin, dar nu de multe ori.

  23. Simon Templer :
    yes ,indeed
    „republic” : Res publica means „public matters”
    ps. Fannie Mae nu sunt luati la *scarpinat* . Ce l-as trimete pe Barnie intr-un loc placut sa citeasca cele 23 de scrisori !!! si sa zica si altora de ele :)
    no wonder , that bozo of Fr, a facut acel salut …huh

  24. windwhisperer,
    nu doresc la nimeni rău, doar ce merită.
    ”. Ce l-as trimete pe Barnie intr-un loc placut sa citeasca cele 23 de scrisori ”.
    Poate Fannie Mae şi alţi bandiţi merită.
    Dar şi cretinii de oameni care sau băgat la ceva unde au ştiut că nu pot să facă faţă, şi ei merită poate altceva…lefteri!

  25. Simon

    1. a. Eu tot mai cred ca tot ce-mi povestiti despre criza are mai multa legatura cu capitalismul decat cu socialismul.
    b. Inseamna ca wiki (da, sunt unul din idiotii care invata lucruri de pe wiki:P) ma minte cand spune ca primele credite s-au dat in Imp. Persan… No offense to the Jewish :lol:
    2. Nu simt ca as fi primit raspuns la intrebarea mea.
    3. Mayweather Jr. – Mosley vazut prin PPV e unul din momentele Dvs. de „cretinism”? :P

  26. lol,
    ”Nu sa meritat de plătit PPV. În repriza doua un pumn bun de la Mosley,iar restul meciului Mosley la ţinut pe Mayweather,nu a boxat.
    Victorie la puncte meritată pentru Mayweather”.(Simon Templar)
    ” Mayweather Jr. – Mosley vazut prin PPV e unul din momentele Dvs. de “cretinism”?(lol)
    Cam aspru, dar vă respect opinia.
    Eu nu am scris că am plătit să-l văd pe PPV. Comentariile altora şi al meu, după ce sa făcut critica meciului şi după reluări, a fost că Mosley a ţinut mai tot meciul şi Mayweather Jr. i-a dat lecţii de box. Cretinism?
    Doar o opinie…

  27. lol,
    cred că vă deranjează opinia mea despre Socialism. Răspunsul meu personal este că Socialismul pentru mine nu mi-a dat şansa să fiu un individ, ci m-a forţat să trăiesc în comun, vorbesc şi de fratele Socialismului, Comunismul. În Socialism nu prea există responsabilitatea personală a individului, ci doar de a pune vina pe alţii, specific guvernul Socialist care nu le dă deajuns.
    Succes în Socialism!

  28. lol,
    am mai comentat la box…

    Roy Jones Jr. a fost o corcitură între Sugar Ray Leonard şi Mike Tyson. Unul din cei mai buni boxeri. Nu am fost acolo în copilăria lui Jr. şi nu ştiu exact ce sa întîmplat (rechinii şi taurul?) dar şi eu am fost abuzat fizic şi psihic de tatăl meu. Un tamburel, cîteva curele, cîteva cuvinte umilitoare, cînd eram mic şi nu m–am putut apăra. Am devenit adult şi am realizat că nu este necesar să pun vina pe tatăl meu, să devin victimă, să mă vait şi să plîng că mi-a distrus viaţa…Am adoptat responsabilitatea personală, am luptat să supravieţuiesc şi am luat iniţiativa să fac ceva în viată pentru mine şi pentru alţii. Şi Jr. a făcut ce a fost necesar să supravieţuiască şi a făcut ce a putut el…ia pus la podea! Grecii sparg farfuriile să aibe poftă de mîncare. Cred că

    Sr. a suferit şi a fost şocat de război. Realitatea vieţii are multe tablouri şi tabloul lui Ray Jones Jr. a fost un ring plin de bătălii.”

    ”am citat acest comentariu pe care il consider unul dintre cele mai corecte , bune si superbe comentarii la vreo stire de pana acum… bravo sorine si succes in viata, asa sa iti ajute Dumnezeu…”

  29. Nu ma deranjeaza deloc opinia Dvs. Doar cred ca simplificati (ideologizand) mult prea mult lucrurile. Sunt destui oameni in US care dau vina pe tot ce misca – evrei, musulmani, politicieni corupti, chinezi, extraterestri etc etc – (cu exceptia lor insisi) pentru starea in care se afla. Si n-au trait nici macar o secunda in socialism. Sa dai vina pe oricine altcineva e o chestiune pur umana, sanatoasa, as putea spune, daca nu devine cronica. Prima reactie a oricarui om sanatos cred eu ca nu e „ce-am facut?”, ci „Ce mi-au facut?”.
    Apoi, dimpotriva, in comunism EXISTA responsabilitatea personala a individului. Milioanele de morti in puscarii si Gulaguri sunt exemple clare de responsabilitate personala in comunism.
    Apoi, nu cred ca un sistem sau altul ne dau sansa sa fim indivizi. Sa traiti in comun? Dar in US nu traiti intr-o comunitate? Intamplator, cuvantul „comunitate” are ca radacina „comun”.

    In privinta PPV, n-am vrut sa fiu aspru, nici macar n-am formulat o opinie. Era o simpla gluma. Cred ca un dialog e posibil doar intre oameni care apreciaza acelasi tip de umor. Ma tem ca nu e cazul nostru.

  30. Simon Templar:
    *cretinii de oameni care sau băgat la ceva unde au ştiut că nu pot să facă faţă, şi ei merită poate altceva *….
    isi iau pedeapsa cu varf si indesat * foreclosurer *
    nu stiau de :* intinde-te cat ti-e plapuma*

  31. lol,
    scuze! De multe ori uit că umorul este mult mai indicat decît
    luatul în serios. O glumă mai veche:” de ce nu se mai vinde cafea?
    Să nu putem ghici viitorul!”
    Cam slab, admit. La umor sper să ne înţelegem…poate un Peter Sellers în filmele Pink Panther sau un Mr.Bean, The three stooges, Bugs Bunny, Donald Duck, etc.
    Noapte bună sau bună dimineaţa!

  32. @ lol

    Nu exista raspuns simplu…la baza crizei a stat imprumuturile pentru locuinte. Criza este consecinta mai multor factori; unul dintre ei-poate cel mai important- a fost introducea legii CRA, semnat de presedintele democrat Jimmy Carter in 1977

    http://en.wikipedia.org/wiki/Community_Reinvestment_Act

    in 1992,alt democrat, Bill Clinton, schimba radical legea prin FHEFSS, obligand institutiile financiare sa acorde un anumit procentaj de credite ipotecare, persoanelor cu venit mic, in esenta initiind o alta piata de credit ipotecar, subprime (lending) market.

    Cand am emigrat in USA, in 1987, existau doar 2 feluri de imprumut pentru a-ti cumpara casa (cu dobanda fixa sau variabila). Cerintele erau aceleasi pentru ambele forme de imprumut: scor FICO peste 700, venit corespunzator, precum si plata (downpayment) a 20% din valoarea casei. In cazuri exceptionale, se putea plati doar 10% din valoarea casei, dar plateai un 1% dobanda aditionala bancii, procentaj folosit de banca pentru a-si cumpara o polita de asigurare impotriva imprumutului; Evident, dorinta de a a-ti cumpara o casa cerea sacrificii financiare, trebuind sa economisesti pentru a putea strange necesarul de 20%. Buuun! Vine nenea Clinton si obliga bancile sa dea imprumuturi oamenilor chiar daca n-au FICO scor de 700 (adica nu prea-si platesc datoriile la timp sau mereu), chiar daca n-au cei 20% din banii necesari si chiar daca n-au venitul tocmai corespunzator. Initial bancile – pentru a respecta legea – au oferit imprumuturi 100% (80-20%) in care cumparatorul nu trebuia sa mai aiba banii (cei 20%), oferind 80% din imprumut la dobanda normala si 20% la o dobanda cu 3-5% mai mare, dar eliminand cei 1% pe care bancile le foloseau pentru a asigura imprumutul in caz ca nu mai platesti rata. Evident, initial legea n-a avut efectul dorit (anii 1977-1992), bancherii cerand dobanzi mai mari, echivalent cu riscul mai mare la care au fost obligati; prin mai sus-numita lege FHEFSS ce face Clinton? Obliga pe Fannie Mae si Freddie Mac sa cumpere aceste imprumuturi de la banci! In esenta, bancile transfera riscul de neplata acestor 2 institutii guvernamentale. Banuiesc ca intelegi ce s-a intamplat dupa…au aparut tot felul de imprumuturi exotice, cele mai populare fiind de genul: primii 5 ani ai imprumutului sunt la o dobanda de 1,5% dupa care veti plati 3% + indice (de obicei LIBOR), dobanzi ridicol de mici cu rate lunare la fel de ridicol de mici….pentru inceput!

    Asadar, riscul imprumuturilor celor mai problematice a fost pasat guvernului. Apoi, bancile au inceput sa ofere acest fel de imprumuturi exotice tuturor; problema fundamentala este ca o institutie a fost lasata sa fie si institutie financiara si de asigurari. Daca Citibank ofera imprumuturi care sunt asigurate de AIG si AIG ofera imprumuturi care sunt asigurate de Citibank, si multiplici fenomenul la 10 institutii colosale, atunci ai o criza financiara in care guvernul trebuie sa intervina pentru a nu distruge intreg sistemul. Evident, daca Citibank ar oferi DOAR imprumuturi si AIG ar oferi DOAR asigurari, atunci AIG ar da faliment, dar sistemul ar lucra in continuare. Reforma bancara actuala propusa de democrati spune ca aceste tranzactii (fie ele directe sau prin derivative care nu-s chiar atat de complicate pe cat se lasa sa credem) ar trebui supuse mai multor reguli si supravegheri guvernamentale. Ce se rezolva? Nimic, absolut nimic. Problema fundamentala ramane aceeasi. Din pacate, nici republicanii n-au oferit solutia corecta.

    Din punct de vedere politic, Clinton a incercat sa-si protejeze si mareasca electoratul; 90% din oamenii de culoare, 65% din hispanici si restul de minoritati voteaza cu partidul democrat. Stii cum se spune, Clinton iti da sa mananci dar nu-ti pune si-n sac :) De acolo pana la „pai cand era Clinton ne-a dat imprumuturi cu rate mici, a venit dobitocul asta de Bush si UITE ce rate avem! Pierdem casa!! S-a stricat naibii totul, imputitii astia de republicani tin doar cu bogatii lor” n-a ramas decat un pic. Da, ai dreptate, criza a avut loc in perioada cand republicanii erau la putere.

  33. ga

    Nu stiu. N-am fost nici in Oman, nici in Dominica, nici in Maroc. De ce-ar minti, totusi? Sa-i faca sa se simta bine pe omanieni? :)

  34. @ genial american,
    „republicrats si democans”…cind l-am vazut pe Clinton
    impreuna cu Bush Sr. am ajuns la concluzia ca avem
    doar un partid la conducere, partidul Global. Preluat de
    un alt cretin, Bush Jr. si cred ca inchidem capitolul
    decaderii sau luatul la vale al USA, cu Hussein Obama.
    Multumesc pentru detaliile decaderii economice, facuta
    dinadins de Americani. Competitia economica a
    Comunitatii Europene si a celor din Asia a devenit prea
    puternica pentru USA. Daca va cadea economia USA,
    va cadea si ceilalti. Cine isi va reveni mai repede din
    aceasta decadere? Cine are cele mai multe resurse; USA.
    Doar o teorie…

  35. @lol,
    daca duceti masina la un garaj pentru reparatii, in
    Socialism sau Capitalism, nu toate garajele sunt la fel. Sunt
    garaje care au mecanici mai calificati, scule mai bune
    si resurse mai bune. Cred ca masina va fi reparata
    mai bine, de prima data, la un garaj de calitate care si
    trebuie platit bine. Nu cred ca un garaj va face reparatia
    pe gratis, stil „Socialist Health Care” si de calitate.
    Probabil se face cu mai multe ” PILE”.

  36. Inca mai vorbiti de masini pe criza asta?
    Bicicleta e singurul lux pe care eu mi-l pot permite. Si daca se strica o repar eu. O piatra gasesc eu prin vreo gradina.

  37. @nico,
    unde locuiesc eu masina este o necesitate, nu un lux.
    Am si eu un biticlu dar mi-ar trebui o zi sa ajung la lucru.
    Piatra o foloseam la o prastie stil Thierry la Fronde sa sparg
    ceva, iar PILELE le foloseam la reparat cam de orice.

  38. AG,
    imi place ordinea articolelor…muzica, sport, viata frumoasa,
    sport, iar muzica…si toate sunt scrise excelent!
    Scuze pentru ca am comentat prea mult, dar am avut
    mai muly timp liber decit lucru.

  39. Simon Templar
    Nici macar nu te cred ca masina e o necesitate.
    Chestia e sa-ti cauti de lucru in apropiere. Altfel sunt trenuri, autobuze, etc.
    Eu nu cred ca masina e o necesitate. Omul nu trebuie sa fie un cal de iarba cu ADHD pt a le putea face pe toate fara masina.
    Cat despre pile, alea sunt pt cei de la mecanica fina. Bicicleta tre sa fie lovita cu piatra ca sa ai parte de ea cel putin 2 ani. Bicicletele reparate cu pile se fura repede. Piatra-i baza acolo unde locuiesc eu.

  40. @nico,
    ADHD, o sindromă inventată.
    Nu trebuie să mă credeţi, dar buburuza mea, 1970 Volkswagen Beetle,
    nu este un lux. Întradevăr, am găsit de lucru acum 25 de ani înainte aproape de casă şi nu am avut nevoie de maşină. Dar să-l văd pe vărul meu, el stă la vreo 100km de mine. Nu este tren, nici autobus pe aproape. Sistemul de transport public nu este aşa de bun ca în Europa.
    Distanţele între casă şi unde este de lucru,în California, sunt cam la
    aproximativ 25km(dus). Sunt trenuri doar în anumite zone şi autobuzele
    servesc mai uşor pe cei din oraşul respectiv. Eu cam de 24 de ani circul cam 50km pe zi să merg şi să vin de la lucru. Aceasta este realitatea aici.
    Eu am crescut jucînd fotbal pe cîmp,vara, ducînd gîştele ”liba,liba” la iarbă verde, lîngă Tinca(Ardeal). Iar la Reşiţa, băteam trotoarele pînă la cofetăria care aveau nişte prăjituri indiene excelente. Nici eu, nici băieţii mei nu au crescut cu jocurile electronice(Wii). Nouă ne plac realitate, nu fantezia virtuală.

  41. Simon Templar
    25 km sunt usor de parcurs cu bicicleta.
    La inceput o sa fie mai greu dar pe masura ce te obisnuiesti nu mai ai probleme. Daca e dupa mine se pot interzice toate masinile pe o distanta de 15 km intre munca si casa. I-as obliga pe toti sa foloseasca bicicleta sau autobuzele. Ar disparea problemele de trafic in si din jurul oraselor. Distanta asta mi se pare rezonabila pt un om sanatos. E usor de parcurs indiferent de meseria practicata.

  42. @nico,
    remarcabil! ” I-as obliga pe toti sa foloseasca bicicleta sau autobuzele.”
    Seamănă cu un citat din Bejing,China.
    Pentru o persoană independentă ca şi Dumneavoastră, nu cred că v-ar place ca cineva să vă oblige să faceţi ceva.
    Distanţa este 50km dus şi întors,pe zi, pe ploaie sau nu, şi pentru o persoană sănătoasă este dificil. Adevărul este că am vizitat 7 state din vestul USA, cu maşina, viteză de 90kph, trei săptămîni şi nu am văzut prea multe. Distanţele între locuri sunt enorme.

  43. Simon Templar
    Ha ha ha
    La China ma gandeam si eu cand am scris. :)
    Suna brutal i–as obliga :)
    As pune taxe neomenesti pt detinatorii de autoturisme. Atat de neomenesti incat le-ar lasa singuri. :)
    Cunosc multe persoane printre care si sotul meu care ar avea viata grea fara masina. Exagerand putin, sunt in stare sa ia masina si pana la coltul strazii.
    Dealtfel nici nu cred ca pe mine ma poate obliga cineva sa fac un lucru daca nu-mi place. Sunt categoric impotriva masinilor.
    Eu de cel putin 3 ori pe saptamana o iau pe camp. Natura e superba si omul le cam distruge pe toate. Incet dar sigur.

  44. Simon Templar
    Pai si eu merg pe bicicleta pe ploaie, pe vant si chiar pe zapada. Si nu mi se intampla nimic. Nici macar raceala nu se prinde de mine :)
    Si o mai fac si cu placere. Omul e obisnuit sa-si caute argumente pt confort.

  45. Uneori ma intreb, pt cine naiba scri?

    Pt o tara care a avut de ales intre Basescu si Geoana cu siguranta nu merita.