Când pompierii au intrat în Clubul Colectiv, imediat după incendiu, zeci de telefoane sunau în buzunarele tinerilor deja morți. Se auzeau soneriile vesele, se vedeau luminițele pâlpâind prin buzunare, ca lumânările în mijlocul infernului. Toată durerea lumii e strânsă în această știre, grija, speranța, imposibila comunicare între două lumi. Continue reading
Adevărul
There are 73 posts filed in Adevărul (this is page 1 of 13).
În recreație
De îndată ce se suna, treaba era calculată. Ieşeam fuga din clasă, ocoleam vitrina cu premiile obţinute de şcoală la întrecerile pe municipiu, o luam la dreapta pe lângă scara profesorilor, străbăteam apoi holul pe pereţii căruia machetele înfăţişau un cartier din cutii de chibrituri şi iată-ne pe stadion! Ei, da, mai erau şi temerari care voiau să ajungă primii la „alegeri”, luând-o pe intrarea profesorilor, dar ei riscau suspendări, trimiteri la colţ sau chiar o convocare la cancelarie a staff-ului tehnic de acasă.
Era toamnă și mingile creşteau cu zecile în castanul dulce din curte, anunţându-şi intrarea în lumea fotbalului printr-un „poc!” sonor. Nu existau jambiere, nici ghete portocalii făcute pe comandă, numai pantaloni de tergal roşi până la luciu şi pantofi butucănoşi.
Continue reading
Oamenii de pe Camino
Camino de Santiago este un pelerinaj care se desfășoară în Spania. Are mai multe rute posibile, toate terminându-se în orașul Santiago de Compostela. Adevăratul drum înseamnă în primul rând călătorii care-l parcurg.
Pe omul din imaginea de mai sus l-am întâlnit când mai erau câțiva kilometri până la Santiago de Compostela. Urca o pantă încet, prea încet. La început, am crezut că piciorul lui drept era tatuat. Nu era. Nu era nici măcar un picior în adevăratul sens al cuvântului, ci o gambă de plastic. Fabrica silnic pașii aceia, îi scotea unul câte unul din el însuși, ca pe niște găleți de apă din fântână. Mai întâi, se apleca puțin în față, se proptea în cârje și ridica dreptul, apoi îl așeza cu grijă pe pământ și pășea cu stângul. Venea de la începutul drumului, din Saint Jean Pied De Port și astfel trecuse Pirineii. Când l-am depășit și i-am urat „Bon Camino!”, a întors către noi o față numai zâmbet și ne-a răspuns la salut, ridicând una dintre cârje ca un general care comandă atacul.
Camino. Prima zi
Camino de Santiago este un pelerinaj care se desfășoară în Spania. Are mai multe rute posibile, toate terminându-se în orașul Santiago de Compostela. După ce, în 2013, am fost pe El Camino del Norte, anul acesta a venit rândul unei rute mai dure, aparținând Via de la Plata, care unește Sevilla de Santiago.
Păi, ne-am pus rucsacurile în spate și-am plecat. Prima zi, din Salamanca spre El Cubo de Tierra del Vino.
După cinci kilometri, evident, ne-am rătăcit: săgețile spuneau una, ghidul alta. Am „câștigat” șapte kilometri în plus la o etapă de 35 de kilometri. Deja se făcuse cald ca naiba. Cum am ieșit dintr-un sat, am ajuns în mijlocul unui lan, la o răspântie fără marcaje. „La orizont, se văd turlele bisericii Santa Maria” scria în ghid. La orizont se vedea doar orizontul.
Apartamentul, viaţa, timpul
Într-o locuinţă pariziană, în care nimeni n-a intrat timp de 70 de ani, a fost descoperit un tablou valoros. Dar nu asta e ştirea.
Proprietara, doamna De Florian, a părăsit apartamentul din zona Pigalle în preajma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, şi până la moartea ei, din 2010, nu s-a mai întors şi nimeni altcineva n-a mai pătruns acolo.
Îmi imaginez acea tăcere specială a camerei dinaintea ieşirii. Doamna purta un taior bej, o pălărie şi în mână ţinea o geantă. A aşezat un paravan în faţa căminului şi s-a oprit înaintea tabloului în care bunica ei rămăsese tânără şi nepăsătoare, plutind într-o rochie roz de muselină. Şoferul o luase înainte, pe scări, cu ultimele două geamantane, pe care avea să le aşeze lângă celelalte, pe capota automobilului Ford, înainte de a le strânge cu cureaua. Ea şi-a trecut degetele peste voseaua în relief, a mers în prag, de unde a privit pentru o ultimă dată în urmă şi a închis uşa.
Euro, pa!
Nu demult, rula pe micile ecrane o reclamă. Un băieţaş îşi pregătea emoţionat inelul pentru cererea în căsătorie, când primeşte un telefon prin care e anunţat că s-a îmbogăţit. Într-o secundă, îşi dă arama pe faţă, iar din îndrăgostitul temător devine un mascul dur, spunându-i celei curtate: „Auzi, ia cere-mă tu!”.