“Am ajuns să fac alergie când aud despre forţa grupului, despre unitate, mobilizare, atitudine, concentrare, mândria de a fi român dublată de orgoliul de a fi român, triplată de inteligenţa de a fi român atunci când lucrurile merg bine şi de deşteptăciunea de a nu mai fi chiar atât de român atunci când treaba merge prost”.
Articolul integral aici.
„în numele unei libertăţi pe care nu ne-am cîştigat-o, aşa cum ni se pare, ci care ne-a fost făcută cadou” are dreptul si geambashu sa dea pe goarna toate prostiile care ii trec prin minte sau sa le strecoare in gazeta intre sondajul despre cea mai sexi prezentatoare de stiri si o reclama a noului album al gigastarului margineanu
boro
stai ca am mai gasit un sondaj „interesant” pe gsp. Spune pe ce post ar trebui sa joace Radoi. Cu alte cuvinte, bai , noua ni se rupe ce zice lucescu, majoritatea decide. Daca 90 de cititori din 100 ar juca cu Radoi varf de atac, inseamna ca ei au dreptate si nu Razvan.
Traiesc cu senzatia ca GSP e o echipa fara redactor sef, cata vreme fiecare e liber sa publice ce vrea. Da, ar trebui desfiintata cenzura, insa numai in cazul in care exista autocenzura. Ca daca i-as zice bun simt, as cere prea mult.
Autocenzura bazata pe frica nu este tolerabila. Aud mereu vorbindu-se de importanta autocenzurii, insa nimeni nu spune nimic despre pericolele autocenzurii
In numele libertatii toti romanii si nu numai au dreptul sa-si spuna parerea.
E o mare diferenta intre cei care s-au nascut in libertate si cei care trebuie sa invete sa traiasca in libertate.
Romanii se tem de toate. Doar pe net indraznesc sa-si spuna parerea pt ca se simt mai mult sau mai putin in siguranta ascunsi in spatele unui nick.
Eu ma intreb daca nu chiar frica sta la baza autocenzurii.
nico
ai inteles gresit. E vb de autocenzura ca efect al educatiei fiecaruia. Pentru ca din ce spui te afli exact in partea taberei ce considera ca „Tiganca imputita” este un dreptul la libera exprimare a lui Basescu.
autocenzura bazata pe frica era un apanaj al regimului comunist. Am plecat de la premisa ca asa ceva nu mai exista, cel putin teoretic.
Netul e o forma de comunicare, intr-un secol al comunicarii, asa cum e considerat sec XXI. Nickul meu nu este un scut, cata vreme in spatele lui se ascunde un link in care curiosii pot vedea cine sunt in realitate.
Tu insa ai facut un atac indirect la adresa mea, care de altfel nici nu e primul, insa ti-a lipsit curajul sa te adresezi direct, ascunzandu-te in spatele unui nick. Ai fost deranjata de ceea ce am scris despre olandezi la mine pe blog. Stiu asta, insa
Oricum este ultima oara cand voi raspunde atacurilor tale. asta e impresia pe care ei mi-au lasat-o, cu bune si rele. Tu insa nu vrei sa accepti si parerile altora cata vreme ele nu coincid cu ale tale.
Emiru
Nu am facut nici un atac direct sau indirect la persoana ta. Nu tin socoteala care pe care l-a atacat mai mult in trecut. Nici cine a inceput pt ca riscam sa ne comportam ca la gradinita. Ceea ce incerc sa spun e ca e important ca si pt autocenzura sa existe o masura. Autocenzura extrema nu e sanatoasa si nici lipsa ei nu e sanatoasa. Nu stau in tabara celor care considera ca „tiganca imputita” e dreptul la libera exprimare a lui Basescu. Ca autocenzura bazata pe frica nu este tolerabila nu am spus-o eu. Aceasta afirmatie ii apartine doamnei Angela Merkel si a fost facuta in 2006 cand un teatru din Berlin a anulat punerea in scena a piesei Idomeneo de Mozart, de teama sa nu-i jigneasca pe musulmani. Autocenzura bazata pe frica e in plina floare si in ziua de astazi. Si te inseli cand spui ca nu accept parerile altora atata timp cat nu coincid cu ale mele. Ceea ce consider eu foarte important e felul in care mi se adreseaza lumea. Respect pe toata lumea atata timp cat sunt respectata. Atunci cand nu sunt respectata nu mai tin cont de nimic si de nimeni. Abia atunci autocenzura dispare cu desavarsire la mine. Si mai e adevarat ca nu ma las prea usor convinsa. In rest sanatate ca eu nu am nimic personal cu tine chiar daca uneori imi place sa fac glume pe seama celor spuse de tine. Se pare ca umorul meu e mai greu de inteles :)
Emiru
Stai ma ca eu abia acum am citit cu atentie ceea ce ai spus. Crede-ma ca nu am citit ceea ce ai scris despre olandezi la tine pe blog. Asta e singurul blog pe care intru. In trecut din curiozitate mai dadeam cate un click pe blogurile din blog roll de aici dar nu o mai fac de foarte multa vreme. Pur si simplu nu ma intereseaza ce-i preocupa pe altii. Daca am ceva sa-ti spun ti-o spun direct. Apreciez olandezii pt ca nu se tem sa-ti spuna ceea ce gandesc. Mi se pare foarte amuzant dar si enervant faptul ca tu si altii stiti mai bine decat mine ceea ce gandesc eu si din ce cauza reactionez astfel. E nebunie oameni buni. Nebunie mare sa-i spui unui om pe care nu-l cunosti ceea ce gandeste si sa-l acuzi de stiu eu ce. Eu cred ca daca inca nu sunt paranoia devin cu siguranta. Oameni buni, eu nu spun ca am intotdeauna dreptate, si ca nu gresesc niciodata. Imi asum responsabilitatea celor spuse de mine dar nu si a celor interpretate de altii. Un lucru e clar eu nu am ce cauta printre romani. Nu va speriati ca nu dau vina pe voi. Eu sunt paranoia si daca nu sunt devin cu siguranta.
nico
„Un lucru e clar eu nu am ce cauta printre romani.”
pai blogul asta e plin de romani
boro
Ai perfecta dreptate, insa nu asta e motivul pt care intru eu pe acest blog. Unul din principalele motive care m-au facut sa raman a fost si este faptul ca ma pot exprima liber aici si ca nu mi se cenzureaza comentariile nici macar atunci cand sar gardul. Nu cred ca ajuti oamenii cenzurandu-le comentariile, dimpotriva, eu cred ca ii stimulezi facand asta. De obicei pe net se aplica metoda: loveste si fugi si ascunde-te sub alt nick daca vrei sa revii. Iti spun sincer nu fug de dracu cum fug de romani. Faptul ca am gasit aici un blog unde ma pot exprima liber in limba romana (cu dezacorduri si toate celelalte) m-a facut sa raman.
boro
Si cqnd spun ca eu nu am ce cauta printre romani ma refer la faptul ca eu scriu in limba romana (poate nu intotdeauna foarte corecta) si la romani ajunge ca si cum eu sa vorbi japoneza. Nu incerc sa jignesc pe nimeni, insa asta seara am fost intrebata in ce limba scriu aici pe blog, pt ca lumea nu intelege din ce cauza eu trebuie sa explic ceea ce am scris in limba romana(cred eu). Interpretarile va apartin.
http://www.youtube.com/watch?v=8looviJGAKA
c’mon nico…daca nu s-ar mai tachina intre ei romanasii pe aici, s-ar trage gresit concluzia ca ceva nu-i in regula.
nico:
„Iti spun sincer nu fug de dracu cum fug de romani.”
––––––––––––––––––––––-
Nick-ul meu este „demonicus” si mai sunt si roman ( printre altele). Sa inteleg ca de mine fugi cu viteza dubla? :D
doctor demonicus
De tine fug cu viteza luminii :)
saut
buna observatie ,defapt de ce sar retrage daca responsabilitatea e mai dura???
Am vrut sa spun ceva, dar lipsa de logica din multe afirmatii de mai sus imi arata inutilitatea acestei actiuni. Asa ca ma autocenzurez.