Au fost mode ca nişte plăci tectonice, la trecerea cărora până şi planeta s-a scuturat de uşurare. Cei care au albume foto – pe pământ, nu în gând – să facă bine să le consulte. Există acolo câteva pagini pe care nu le poţi revedea fără un frison: cele de la sfârşitul anilor `80. Atunci, băieţii aveau un look gicăpopescian, cu chici de armăsari, iar fetele ar fi vrut să semene cu Madonna, dar se poticneau pe la Marina Scupra. Betelia blugilor Pyramid urca până aproape de piept şi nobilul prespălat inunda bulevardele.
Astăzi, un analist ar putea înregistra printre tendinţe migraţia subtilă a unor articole de la scopurile şi nevoile pentru care au fost create. Acestea ocupă noi şi noi rafturi de şifonier, având atâta poliester în compoziţie de se sufocă moliile jucându-se cu ele. Ne referim în primul rând la trening, acest Alexandru cel Mare al textilelor, care a cucerit teritorii vaste în vieţile noastre, de la dusul gunoiului până la mersul ritual la Mall.
În partea ei masculină, ţara trăieşte mirajul fotbalistului aflat într-un veşnic cantonament, căci fraţii Costea din Ghencea au devenit alfa şi omega în materie de vestimentaţie. Un prieten spunea că a văzut un domn îmbrăcat în pantalon de trening, aducând de la maşină partea de sus a outfit-ului, aşezată cu grijă pe umeraş. Asta nu-i nimic. Am văzut nunţi la care mirele a venit echipat ca de antrenament şi presupun că, în clipa în care colega de linie a zvârlit buchetul, respectivul s-a repezit să-i pună stop pe bombeu. Am văzut notari venind să semneze acte parcurşi în părţile laterale de două dungi paralele, ca nişte şosele naţionale, sau analişti politici sclipind mov-verzui la televizor, în stilul globurilor de discotecă. Ba chiar şi pe un venerabil intelectual ieşind dintr-o maşină îmbrăcat într-un trening pe scria „West Germany”, de jurai că tocmai adusese respectivul automobil din patria lui Rummenigge şi Schopenhauer pentru a-l revinde.
Numai că vine vara, iar tronul va fi uzurpat de fiul legitim al „trelingului”: şortul sclipitor. E acea perioadă din an în care şortarul fâşar şlăpar se întoarce din ţările calde pentru a stăpâni România. Ascultând de îndemnul lui Churchill, el se luptă pe plaje, se luptă pe străzi, se luptă pe terase, dar nu se predă niciodată. Ţinuta se asezonează subtil cu un tricou fără mâneci, asta dacă maieutica nu-l obligă pe posesor la portul vreunui maiou slim fit. Peste compoziţia de un rustic modern, ingenios stăpânit, curge râuleţul de aur al lanţului, semn că încă vreo trei Roşii Montane ne-ar prinde bine ca neam, iar dedesubt susură acel „flap flap” liniştitor al şlapilor.
Aşadar, în vara asta se poartă scurt. Şi strâmt. Neapărat de fâş. La toamnă, se pregăteşte venirea la putere a latexului cu găurele. Hai România!
Notă: textul a apărut în numărul din această lună al revistei FHM.
AG, felicitari pentru nou tau job! Tare faza cu maieutica, asteptam si alte radiografii ale gealatilor snapani!
:lol: :lol: :lol:
AG,
succes la noua publicație!
Textul ăsta ar trebui un picuț recitit… ai sărit niște cuvinte!
Da…aseara am studiat si eu maieutica, si sa stii ca mi-a interzis sa port maieu mulat. Ca cica am o urma rotunda sub barbie ;)).
Felicitari, misto sectiunea noua.
mult succes in noua colaborare,sper sa mearga!
insa iti spun sincer ca textul de mai sus m-a cam lasat rece.adica in afara de cocalarii care se imbraca asa cum spui tu la ocazii total nepotrivite,in rest nu vad de ce trebuie sa fim ipocriti sau rautaciosi sa comentam ca se imbraca cineva in maiou si pantaloni scurti.ca idee si mie mi se pare urat asa,dar la bere in fata blocului cu baietii pe cuvant ca n-am chef sa transpir la 50 de grade in blugi si tricou.e o mica mare diferenta,nu?
N-ai si poze? :)
Multa inspiratie!
Hai Olanda!!
AG:
The very moment when the sweatpants become an acceptable street attire marks the fall of western civilization. :D
Aici se poarta pantalonii de trening slim fit. In rest e acelasi fas. Prostul gust nu cunoaste frontiere.
Romania e tara unde se consuma mai mult parfum decat sapun.
Dar FHM e o revista buna, serioasa.
the man:
… generoasa :D
Intamplarea face ca suntem prin Freiburg zilele astea si, am intalnit si alti romani si, din pacate…se exporta moda si afara…nonsalant chiar.
Bafta AG la aceasta publicatie, inceputul e OK, tine-o tot asa!
Felicitari pt noul tau job … :)
Break a leg
romedahl in the starting line-up.e chiar el sau e fiul lui?
AG cel exotic!! :D
is Denny ,the old one :P
lipseste ‘flaushat’ in titlu. mereu la shlapi merg shosetele flaushate.albe.si fetzele de cocliti penali de botoshani.
http://d24w6bsrhbeh9d.cloudfront.net/photo/4432865_700b_v1.jpg
nemesis – mi-a picat fisa dupa vreo 5 minute si-am ras 20. fabulos
La varsta ta, 5 min e un timp bun. :D
crescusi si tu mai neme. ti-ai luat bacul ?
Acum 2 ani, nenea.
bey nemesis nu te lua de the man si de virsta lui si a mea. numai dumnealui si domnia mea citim fhm pe colacul de salvare de la toaleta la 6 dimineata intre o cafea si un sudoku.putin respect tinere.
De ce beau pensionarii cafea?
felicitari pentru noua slujba!
daca tu ai ales FHM, ii voi acorda mai multa atentie revistei asteia. ai gusturi bune
Gata mu mai merg la votare niciodata ,Nicusor cred ca le era un chimpe ,a facut ce-a facut de la dat pirzan :(((((
Bre, unde vedeţi ucraina-franţa, că dolce nu mai prind online de 2 zile iar antena pt bulgari am dat-o jos din ’89!?
Daţi un link, ceva, fiţi oameni…
Off-topic:
Dupa o frumoasa pleadoarie pt limba romana, facuta de premierul doctor in drept: „Imi cer iertare profesorilor din comisie dar nu aveam cum sa stiu acum 10 ani cu ce sa va ocupa presedintele Basescu.”, ce va urma?
Probabil: „Ma voi ierta”, pt ca asa e firesc, dupa ce iti ceri iertare trebuie sa te si ierti :D
In rest, toate cele bune, dragi prieteni aaaai … fotbalului!
haha, nice one :)
tarziu comentariul meu, avand in vedere ca articolul e din iunie.
ar trebui facut unul si despre versiunea feminina a individului.