O kilometrică poveste de amor

Era o după amiază însorită de mai. Fauvé stătea lângă semafor, cu radarul pentru depăşirea vitezei pornit, când a zărit cu coada farului cum o decapotabilă Alfa Romeo grena alunecă uşor în stânga-i, fâşâind din pneuri ca într-o invitaţie subînţeleasă. Fudul nevoie mare, simţindu-se strălucitor graţie proaspetei ceruiri, Fauvé a tras adânc aer şi benzină prin supapele de admisie şi a turat jucăuş motorul. Degeaba: graţioasa apariţie nu i-a acordat nici măcar un scurt clipit din semnalizatoare. Îndrăzneala lui a mers atunci mai departe: a claxonat scurt, coborându-şi uşor geamul din stânga faţă. Alfina s-a făcut din nou că plouă, fluturându-şi absentă ştergătoarele peste parbriz. Mânios, el a pornit girofarul şi a tuşit scurt din sirenă, iar acest ritual masculin de etalare a puterii a avut, ca mai mereu în asfel de situaţii, succes deplin: bambina i-a răspuns, în sfârşit, printr-un chicot delicat de ambreiaj. Sigur pe izbândă, Fauvé s-a apropiat agale, poliţieneşte, în timp ce-o măsura pe necunoscută din pneuri până-n vârful antenei. Tocmai ajunsese lângă portiera ei, suficient de aproape pentru a-i simţi parfumul delicat, când Alfina a demarat în trombă, cu scârţâit de roţi, lăsând în urmă o trombă de praf şi gaze de eşapament.

Şi iată-l pe eroul nostru rămas de căruţă în mijlocul drumului, cu motorul înecat ca ultimul începător, cu toate beculeţele sticlind disperate pe bord. În acele secunde s-a simţit ca un Wartburg de pensionar redegist, gata să fie prins de fălcile concasorului spre a fi transformat într-un morman de fiare. Apoi, pedigriul teuton şi-a spus cuvântul. Fauvé a simţit cum uleiul începe să-i clocotească în vine, bujiile i-au oferit pe loc scânteia necesară şi s-a năpustit neînfricat în urmărirea fugarei. Continue reading →

„Apocaleaks Now!”, ultima zvârcolire

După ce au dat chix cu profetul lor ieşit din garanţie, cei de la „Apocaleaks Now!” pregătesc o nouă mârşăvie. Ultimul text din „Câteva sfârşituri de lume” pe care l-au sustras, prin vicleşug şi minciună, ba chiar şi torturând un proprietar de server din Antilele Mijlocii, va fi aruncat pe piaţă luni, 22 mai, la ora 9 dimineaţa.

Fă-l pe Gustav să se mişte!

Lume, lume! Încep un concurs cu nenumărate premii, anume unul! Cine va ghici ce anume îl va face până la urmă pe Gustav, omul-obiect, să părăsească starea de nemişcare va primi un exemplar din „Câteva sfârşituri de lume”. Dacă nimeni nu va găsi răspunsul corect, cartea o va primi cel care s-a apropiat cel mai mult de soluţie. Judecătorul voi fi eu :) .

Fă-l pe Gustav să se mişte! Fie intri în pagina lui de Facebook şi-i dai un Like, fie îi ghiceşti viitorul! Gustav se va mişca ori dacă cineva va ghici soluţia din carte, ori dacă va împlini 133 de Like-uri în pagina lui.

P.S. Un element ajutător aici :) .

UPDATE. Malasuerte a câştigat. Era vorba despre o muscă :)

Jurnal de apocalipsă (1)

Aici îmi propun să vă ţin la curent cu ce se mai întâmplă cu cartea „Câteva sfârşituri de lume”.

1. Preţul. Cartea va costa 27 RON.

2. La întrebarea „cartea va putea fi cumpărată şi prin Internet?”, am primit un răspuns oficial din partea editurii: „Oricine va putea comanda cartea din site-ul www.humanitas.ro sau www.libhumanitas.ro şi o va primi prin poştă”. Aşteptaţi însă lansarea, care va avea loc sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, la standul Humanitas de la Bookfest.

3. Cartea apare în colecţia „Râsul lumii” şi cuprinde nouă povestiri ficţionale. În intenţia autorului a fost ca fiecare să ducă fie la un hohot de râs, fie la apariţia unui nod în gât, căci nu există râs fără puţin plâns.

4. De ce nouă? Întrebaţi-l pe Salinger.

5. Gustav, omul-obiect şi-a făcut cont pe Facebook. Nu ştiu cum a reuşit, având în vedere că nu a mişcat un deget în viaţa lui. Îi puteţi da Like-uri AICI, de care, evident, i se va rupe cu desăvârşire.

6. Dacă vreţi să ne împrietenim şi pe Facebook, mă găsiţi AICI.

„Câteva sfârşituri de lume”, o carte de Adrian Georgescu

Reacţii după Apocaleaks Now!

După episodul Apocaleaks Now!, cu cele trei texte sustrase, am primit câteva reacţii de susţinere din partea unor cunoscute voci aparţinând lumii literare:

Philip Roth: „Moşule, am păţit-o şi eu, cu «Operaţiunea Shylock». Atunci însă m-au tras pe mine la copiator, nu cartea”.

Bouvard şi Pécuchet: „N-ar fi cazul să-ţi cauţi o nouă meserie?”.

F.M. Dostoievski: „Am un băiat discret şi eficient, care te poate ajuta, numai că după fiecare crimă are mari mustrări de conştiinţă”.

Marcel Proust: „Nu pierde timpul! Publică mai repede cartea!”.

Franz Kafka: „Incredibil! Nu pot să cred! Cum ajung la castel, îţi dau un telefon”.

Reclama de mai sus este făcută de o persoană necunoscută, căreia îi mulţumesc pe această cale.

Mărirea şi decăderea lui Gustav, omul-obiect

Fragment din cartea “Câteva sfârşituri de lume” (editura Humanitas, colecţia Râsul Lumii), care va fi lansată sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, la Bookfest.

Cel de-al treilea locuitor al sălii legumelor, Gustav, nu avea un pat al lui, pentru că, la drept vorbind, nici n-ar fi fost motive: nu suferea de nimic. Sau, de-ar fi totuşi să consultăm toate tratatele medicale existente pe lume, inclusiv prefeţele şi postfeţele, adăugând aici chiar şi dedicaţiile de la început şi eratele, n-am putea pune un diagnostic mai precis decât că suferea de viaţă. Nu dădea absolut niciun semn că ar trăi, deşi o făcea. Asemenea unui borcan cu gem de prune, putea fi pus oriunde. De obicei, stătea aşezat pe scaunul de lângă uşa salonului, dar când acesta era ocupat cu un teanc din feţe de pernă ori cu trupul vreunei asistente, era depus frumuşel pe pardoseală, pliat peste tăblia unui pat, asemenea unui preş, sau chiar agăţat în perete, ca un tablou.

La viaţa lui, Gustav fusese o celebritate, deşi niciodată nu făcuse nimic. Iar când spun „nimic”, chiar la „nimic” mă refer. Gustav doar zăcea, umplând spaţiul cu el însuşi. În locul lui putea fi un ursuleţ de pluş, o arbaletă vizigotă sau o cută a cuverturii, dar de parcă aşa se nimerise, era el. Părea că asta e singura sa raţiune de a exista, să pună în locul aerului pe care-l substituia ceva aflat într-o altă stare de agregare, mai densă.

Când s-a născut, în urmă cu aproximativ 30 de ani, medicii au crezut că venise pe lume mort. Nu doar că lipsea acel urlet cu care noii veniţi îşi însoţesc intrarea în scenă, dar şi după obişnuitele manevre de batere pe spate rămăsese placid ca un ciorap găurit. Până la urmă, urletul a fost dăruit Universului, însă de către asistenta care, la vreo două ore după ce constatase lipsa pulsului, a observat cum bebeluşul fâlfâie din pleoape scurt, ca un liliac.

Gustav avea câteva însuşiri interesante, care l-au transformat rapid într-un caz unic în lumea medicală. Ca formă, număr de membre şi de nasuri, consistenţă, textură şi elasticitate a pielii, prezenţa genunchilor şi a coatelor exact la mijlocul membrelor corespunzătoare, ai fi jurat că e om. Ca fel de-a fi se apropia însă mai mult de tagma obiectelor. Era dovada vie a primei legi enunţate de Newton în domeniul mecanicii: „Un corp aflat în repaus sau în mişcare uniformă păstreaza această stare atâta timp cât asupra lui nu acţionează forţe externe”. Exact aşa era Gustav, cu menţiunea că el, cu de la sine putere, nu s-a mişcat niciodată, nici uniform, nici neuniform. Dacă l-ai fi aşezat pe un pervaz de fereastră la etajul 37, ar fi rămas acolo, cu privirea opacă lipită de aer, până când cineva l-ar fi luat de acolo sau l-ar fi împins, ceea ce i-ar fi fost perfect egal. Continue reading →