14 filme de război foarte bune și puțin cunoscute (I)

Nu mă refer la filme precum Saving Private Ryan, fie arhicunoscute, fie făcute mai ales să stoarcă litri de lacrimi, ci la unele chiar mai bune, pe care, poate, nu le-ați văzut.

1. La Grande Guerra (1959). Este unul dintre filmele pe care le revăd cam o dată la doi ani, pentru că este un scurt curs despre construcția povestirii, ritm și stil. Eroii sunt soldații unui pluton din armata italiană, în primul război mondial, principalele personaje fiind interpretate de către Vittorio Gassman și Alberto Sordi, doi șmecheri descurcăreți. Întâmplările se succed după schema râsu’-plânsu’. De pildă, când un cocoș apare între liniile inamice, soldații din fiecare tabară se străduiesc să-l atragă către ei și să-l mănânce. Sau când eroii principali tot amână să împuște un soldat inamic care nu știa că este pândit, până când acesta nu-și va fi băut cafeaua. Finalul este inevitabil și tulburător.

Este prima tragicomedie clasică italiană făcută de Mario Monicelli, o capodoperă.

Continue reading

Dispărem

Dacă stai să te gândești, Hagi e ultimul om care ne-a făcut să ne bucurăm împreună; nu 55 la sută dintre români, nu 90 la sută, ci toți. E adevărat, a trecut peste un sfert de secol. Această unanimitate sentimentală nu s-a mai întâlnit nicicând de atunci, ceea ce e un pic explicabil, oamenii bucurându-se mai mult la fotbal decât atunci când trece prin Parlament o lege bună ori când vreun compatriot câștigă un premiu internațional. Continue reading