… cu dreptul la Gazetă. Foarte bun articolul!
Un om, un pian
Try this at home, by Forăst Gamp
http://www.dick-tricks.com/, sau ce poţi să faci când te plictiseşti, mici surprize cu care să-ţi distrezi invitaţii. De la Forăst!
Atenţie, post interzis minorilor! Doamnelor, vă rugăm, nu încercaţi asta!
Terorişti, păzea!
SRI a organizat un amplu exerciţiu tactic de simulare a unei intervenţii contrateroriste. De câte ori se organizează o astfel de intervenţie, mi-l amintesc pe Omar Haissam urcând în avion sub stricta observaţie a cremei spionajului românesc sau pe Gregorian Bivolaru decorporalizându-se prin vamă. De ce nu o iau serviciile secrete cu începutul, organizând un “exerciţiu tactic de simulare” pe Insula Copiilor din Herăstrău? Tema: “Identificarea şi neutralizarea grupelor mici și mijlocii, aflate în misiune sub acoperirea unei petreceri cu grădiniţa”. Asta, dacă flota pe care-o mai avem ar permite traversarea lacului.
În acelaşi timp, presa scrie că Bucureştiul e descoperit în faţa unui eventual atac bioterorist. Nu-i adevărat. E drept, dacă în timpul întoarcerii păsărilor călătoare, una din zece scapă un găinaţ peste oraş, acesta intră în colaps. În ţara în care codurile portocaliu şi roşu se schimbă mai repede ca luminile semaforului, haldele de steril se deplasează mai repede ca trenurile, iarna circulăm în oraş cu sania, după o ploaie torenţială cu barca, apoi iese soarele şi ne împotmolim în asfaltul topit.
În faţa teroriştilor suntem însă invulnerabili. Ce să ne facă Osama bin Laden? Să blocheze principalele căi de acces? Sunt blocate. Autostrada Bucureşti – Braşov va rămâne pentru mulţi ani autostrada Bucureşti – Bucureşti. Maşini-capcană? Le avem deja. Sunt cele lăsate cu avariile pornite pe prima bandă a străzii, deşi în apropiere sunt locuri libere de parcare.
Un virus strecurat în reţeaua de apă potabilă? E deja fumat. Acum două săptămâni, “dintr-o regretabilă eroare” a angajaţilor Regiei Autonome de Apă şi Canal din Iaşi, apa de la robinet era maro şi mirosea a hoit. Dar nici în groapă nu suntem în deplină siguranţă. După ce că avem antene GSM montate pe blocuri, fără metode minime de protecţie a locuitorilor împotriva radiaţiilor, mai nou ele sunt amplasate şi în cimitire, de parcă am vrea să fim siguri că ne vom prezenta cu trei capete și solzi la Judecata de Apoi.
Terorişti, nu suntem o ţintă pentru voi, ci o şcoală. Aici ar trebui să veniţi la perfecţionare, nu în misiune. Ce să faceţi voi mai mult decât Videanu? Să puneţi bombe? Oriunde le-aţi plasa, veţi ajuta la asfaltare. Un atac cu gaz toxic? Până să-l eliberaţi, v-aţi prăbuşi sufocaţi la trecerea unui camion care face fum cât două combinate. Vreţi să aruncaţi în aer un baraj? Au început inundaţiile, iar autorităţile locale deja studiază varianta asta ca măsură de salvare. Acţiuni pe termen lung pentru idiotizarea populaţiei? Avem emisiuni de divertisment.
Şi cum ar ajunge un terorist în Capitală? Cu trenul? Ar îngheţa câteva ore într-o haltă, pentru că CFR-ul e în grevă de avertisment. Cu maşina? Blocat în trafic, şi Carlos Şacalul ar înghiţi conţinutul fiolei cu cianură pe la podul Otopeni. Dacă ar lua taxiul, l-ar ocoli într-atât, încât şi-ar ruina organizaţia. Şi chiar dacă ar ajunge în Bucureşti, nu s-ar descurca, pentru că sunt indicatoare rutiere către Ploieşti, Giurgiu, Alexandria, chiar Sofia, însă aproape nici unul spre centru.
Nu e de voi aici, unde facem simulări serioase, dar intervenim la mişto în situaţii reale. Sunteţi antrenaţi să rezistaţi nervos în orice situaţie? Aşezaţi-vă la coadă la Administraţia Financiară.
Aşadar, terorişti, vreţi să paralizaţi Bucureştiul? Mai aveţi puţină răbdare: au început să bage poliţişti în intersecţii.
Medicina tradiţională sau medicină naturistă?
Bagheta magică
de Elena Georgescu
Medicina, oricare ar fi forma ei, lucrează cu un material rigid, imposibil de prelucrat: viaţa omului. Cinic vorbind, dorinţa noastră de a ne îndrepta cât mai sănătoşi către moarte a permis acestei meserii să se ridice în rang şi valoare, singurul beneficiu real pe care ni-l livrează fiind alinarea durerii. Dincolo de calmante, numai Dumnezeu ştie.
Din acest punct de vedere, medicina tradiţională vorbeşte deschis şi îşi recunoaşte limitele. Nu minte, nu menajează, nu încurajează inutil. Medicina alternativă vine însă către noi pe poteci alunecoase şi umbrite. Trei frunze înmuiate în alcool devin elixirul tinereţii, un unguent mirosind a smoală ne poate reda sănătatea nouă şi urmaşilor noştri.
În mod normal, nimeni nu ar crede aşa ceva, însă când situaţia este disperată, disponibilitatea omului de a întrezări un miracol, înclinaţia lui către gândirea de tip magic creşte proporţional cu gravitatea bolii. Medicina alopată este acolo, la momentul şi locul potrivit, ca o fată bătrână care tocmai a sedus un orb şi se pregăteşte să-l ducă spre altar.
Şi toate aceste emisiuni sau reviste care predică virtuţile clarvăzătorilor şi ale siropului de cătină, când singurul mecanism care funcţionează este efectul placebo! Aş vrea să văd un singur cabinet de „medicină naturistă de urgenţă”, dar, din păcate, această ramură deţine privilegiul ridicării din umeri de după intervenţie, după care urmează tăcerea.
Reparaţii cu pickhammer-ul
de Adrian Georgescu
Medicina naturistă nu trebuie să intre în scenă atunci când nu se mai poate face nimic. Bineînţeles că atunci când am o infecţie la un dinte iau antibiotice şi când îmi rup un picior mă duc la un chirurg. Când vreau mai degrabă să previn decât să vindec, esenţa în fapt a medicinei, prefer substanţele naturiste: ele nu repară într-o parte, distrugând în alta.
Să nu uităm că medicina clasică provine din cea căreia acum îi spunem alternativă. Bizară inversare de termeni! “Cea mai mare parte a terapeuticii contemporane provine constă din superstiţii cărora li s-a pus un nume grecesc. Dacă în 1900 un vraci vindeca prin sugestie, medicii izbucneau în râs, pentru că la vremea aceea credeau numai în lucruri materiale, cum ar fi muşchiul şi osul; astăzi practică aceleaşi superstiţii sub numele de medicină psihosomatică”, scria Ernesto Sabato.
Medicina care se serveşte de raze şi de substanţe chimice are, pe lângă succese, eşecuri pe care ezită să şi le treacă în CV. Leacul cancerului întârzie să apară, şi, în timp ce pacienţii sunt bombardaţi cu aceleaşi citostatice şi radiaţii ucigătoare ca acum câteva decenii, multe laboratoare de top din lume se întorc neputincioase spre “ierburi” şi “leacuri băbeşti”.
Apoi, pe măsură ce apar noi leacuri la bolile “clasice”, răsar şi unele aproape de netratat. Boala vacii nebune, HIV, sindromul sever acut respirator sau Ebola, iată câteva dintre maladiile apărute la care ştiinţa a dat un răsunător chix.
Mica Olimpiadă, by boro
Typically french! :) She’s like a french goose before Christmas :) Getting into position, checking angles, line, length :lol:
http://www.youtube.com/watch?v=5SNxheI4BXY