Săptămâna trecută, o singură ştire de politică externă a fost analizată pe toate posturile: un candidat la preşedinţia Americii poartă pantaloni cusuţi în România.

Paradoxul este că într-o ţară cu atâtea „CNN-uri” lipseşte exact acel gen de abordare pe care îl găseşti la postul luat ca model. Aici, „breaking news” poate fi „o barză şi-a făcut cuib pe sediul primăriei din Dorohoi”, iar emisia se întrerupe când un viceadjunct de subsecretar de stat susţine o conferinţă de presă.

Când există, informaţia adevărată îşi pierde noima, întrucât este livrată în regim de fast-food, printre nimicuri. Ea trebuie consumată, asimilată şi eliminată apoi rapid din organism. Interminabilele emisiuni de analiză uşurează purgaţia, pentru că se concentrează aproape exclusiv asupra politicii româneşti, unde se întâmplă mereu acelaşi lucru. Doi oameni joacă poker, fiecare având aşi în mânecă, bâte pe genunchi şi aliaţi vremelnici la masă.

Nu spun că media ar trebui să se concentreze în egală măsură pe evenimentele politice româneşti şi pe cele externe, dar aş vrea să văd măcar o emisiune de analiză aprofundată şi pertinentă a unui foarte interesant proces electoral, anume cel din SUA. Acolo, din partea republicanilor a fost desemnat John McCain, candidatul cel mai îndepărtat de ideile tradiţionale ale partidului său. În tabăra democraţilor, lupta se dă între Hillary Clinton şi Barack Obama, şi oricare din ei va accede în finală, va fi o premieră în istoria Americii. Prezentarea mea se opreşte aici, cu ceea ce ştiţi şi dumneavoastră, întrucât nu am nici spaţiul, nici competenţa de a o transforma în analiză.

Avem însă mulţi analişti şi comentatori politici care ar trebui şi ar putea să o facă. Cel puţin aşa sunt prezentaţi pe micile ecrane: prenume, nume, liniuţă, analist politic. De ce oare, cu puţine excepţii, aceşti domni aleg să procedeze ca nişte critici de artă ce explică tâlcul unor caricaturi? Aproape seară de seară, vedem aceeaşi emisiune „Băsescu versus Tăriceanu” sau „Năstase versus Geoană”. Diferă doar decorul şi modul în care e pusă lumina pe cei doi.Dinspre America, doar pantalonii lui Obama au fost analizaţi pe toate posturile.

De fapt, ştirea originală, publicată în „La Stampa”, nu spunea nimic despre ţara noastră, până când cineva de aici şi-a amintit că respectiva firmă italiană are ateliere aici.Am fost informaţi că pantalonii în cauză au mărimea 52 şi că partea de jos „nu trebuie să depăşească diametrul unei cupe de şampanie”, nu însă şi care ar putea fi principalele direcţii de politică externă ale purtătorului lor, dacă va ajunge preşedinte. Am aflat că staff-ul electoral al lui Hillary Clinton e acuzat de publicarea unei imagini în care Obama apare cu turban, dar nu şi care este poziţia candidatei despre dezvoltarea scutului antirachetă.

Şi iată cum ne câştigăm locul în geopolitica mondială graţie unei bucăţi de pânză care-l acoperă nu doar pe Barack Obama, ci şi pe fostul premier japonez Koizumi, pe principele Felipe de Spania sau pe candidatul la prezidenţialele din Rusia, Dimitri Medvedev. Dacă ne luăm după cum sunt prezentate alegerile din SUA la televiziunile autohtone, românul care poate influenţa cel mai mult mersul istoriei nu este Băsescu şi nici Tăriceanu. Este un croitor anonim care, dacă face un crac mai scurt sau greşeşte croiala în acea parte delicată a pantalonilor, poate crea un inconfort cu consecinţe grave pentru pacea mondială. Ori invers, nu-i exclus ca peste vreo doi ani, preşedintele rus şi cel american să descopere că, printre atâtea divergenţe de opinie, au şi ceva în comun: nişte pantaloni care au făcut primul pas în viaţa politică pe meleaguri româneşti.

Acest tip de abordare va continua. Este prea mare miza la masa de poker şi ea creşte cu fiecare zi. Nici unul dintre jucători nu are interesul să strige „sec” şi să arate cărţile. Subiectele importante vor fi prezentate în stil de tabloid, iar cafturile politice locale drept nişte evenimente cu impact planetar. Dacă vor exista emisiuni de analiză despre alegerile din State, ele vor fi făcute de Zina Dumitrescu sau de Cătălin Botezatu.