1. Nefes: Vatan Sagolsun. Stilul turcesc de a face un film de război. Atât de dur şi de frumos, încât îţi vine să otrăveşti fântânile şi să fugi în munţi. Dar stai aşa, de data asta ei sunt în munţi: 40 de soldaţi turci apără un fort în faţa separatiştilor kurzi. Un film al naibii de bun, cu naraţii în stilul „Thin Red Line”. Cinematografie aspră. Nea Sergiu, aşteptăm replica matale: „Nemuritorii învie şi contraatacă”.

2. The White Ribbon (Das Weisse Band). Regizorul, Haneke Michael, a supt ceva necaz de la ţâţa lui Hitchcock. Dacă până acum vedeam „Cache” drept cel mai bun şi frisonant film al lui, acum zic că e ăsta, despre culpabilitatea şi învinovăţirea generaţiei care avea să ne dăruiască WW2 şi câteva sequeluri de succes.

3. The Imaginarium of Doctor Parnassus. De la Monty până mai azi, Terry Gilliam e unul dintre puţinii cetăţeni care mai ştiu a zice o poveste. Cu Tom Waits şi prea iute dispărutul Heath Ledger, interpretat pe durata morţii de către nişte prieteni. Apare şi Emil Hoştină, actor român pe care l-am remarcat în excelentul ”The Fall”.

4. El secreto de sus ojos. Film argentinian despre justiţie şi răzbunare. Deloc rău. 

Trailerul la „Nefes: Vatan Sagolsun”.

NOMINALIZARILE LA OSCAR 2010:

Actor in a Leading Role
Jeff Bridges in “Crazy Heart”
George Clooney in “Up in the Air”
Colin Firth in “A Single Man”
Morgan Freeman in “Invictus”
Jeremy Renner in “The Hurt Locker”
Actor in a Supporting Role
Matt Damon in “Invictus”
Woody Harrelson in “The Messenger”
Christopher Plummer in “The Last Station”
Stanley Tucci in “The Lovely Bones”
Christoph Waltz in “Inglourious Basterds”
Actress in a Leading Role
Sandra Bullock in “The Blind Side”
Helen Mirren in “The Last Station”
Carey Mulligan in “An Education”
Gabourey Sidibe in “Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire”
Meryl Streep in “Julie & Julia”
Actress in a Supporting Role
Penélope Cruz in “Nine”
Vera Farmiga in “Up in the Air”
Maggie Gyllenhaal in “Crazy Heart”
Anna Kendrick in “Up in the Air”
Mo’Nique in “Precious: Based on the Novel ‘Push’ by Sapphire” Continue reading →

Un om se află în centrul unei insule circulare.

Un rechin se află în apă.

Viteza cu care omul aleargă este de 4 ori mai mică decât viteza cu care înoată rechinul.

Întrebare: ce trebuie să facă omul pentru a intra în apă fără să fie mâncat de rechin?

Precizare: nu există capcane lingvistice sau de alt gen; e doar o problemă de geometrie/fizică.

SOLUŢIE: Omul pleacă drept, în direcţie opusă rechinului. Parcurge distanţa x, apoi va descrie un cerc cu raza x, concentric cu cel mare. Scopul lui este sa il aduca pe rechin in partea diametral opusa lui, după care sa parcurga restul distantei de R-x si sa intre in apa, fara ca rechinul sa il poata ajunge.

Pentru asta, trebuie ca:

1. R-x<3,14R/4 (pentru ca rechinul sa nu il prinda, in partea a doua a deplasarii).

2. Viteza unghiulara a omului pe cercul de raza x > viteza rechinului pe cercul de raza R –> Vit. om/x > Vit. rec./R –> V/x > 4v/R–> 1/X>4/R.

De unde rezulta: 0,215R < x <0,25R.

Spectacol trist

de Elena Georgescu

În prezent, formula de compromis pentru actorul român nu mai e oda pentru Ceauşescu, ci înrolarea într-o telenovelă. Şi aceasta încă nu e căderea cea mai deplină, ci rolurile din reclame acceptate cu seninătate, de pildă să-l vezi pe Florin Piersic muşcând din tortul care acoperă capul unei fetişcane ce are un sfert din vârsta maestrului.

E ca şi cum Tudor Gheorghe, pentru o sumă frumuşică, s-ar apuca de cântat manele, însă tocmai aici e diferenţa, că unii rămân ei înşişi, iar alţii aleg să coboare mult. Şi exact formula manelei e folosită, parfum scump turnat spre acoperirea izului şi sclipici ce trebuie să ia ochii, pentru că, în ciuda numelor mari de pe generic, a decorurilor costisitoare şi a locurilor de filmare plasate în diferite ţări, dedesubt nu se află mai nimic.

Nuanţele jocului actoricesc sunt înlocuite de tuşe groase, ce nu e doborât de jocul fals al vedetelor amatoare e năruit de scenarişti, prin dialoguri fade, pline de glumiţe obscene sau răsuflate.

Mai trist este că, odată intraţi în colivie, în urma semnării contractelor de exclusivitate, actorii parcă nici nu-şi mai aparţin. Solicitaţi să dea interviuri în legătură cu aceste roluri, majoritatea oferă numărul responsabilului de relaţii cu presa al trustului producător. E posibil astfel, ca în curând un PR manager să susţină monologul lui Hamlet, ţinându-şi în palmă conştiinţa de artist ca obiect de butaforie: „A fi sau a nu fi actor, aceasta-i întrebarea …”.

Omul şi masca

de Adrian Georgescu

E cinic să judecăm astfel când se fac maxim zece filme româneşti pe an, iar salariul oferit de un teatru unui actor nu prea trece de 1.000 RON. E ca şi cum i-am cere unui avocat să accepte numai cazurile în care ştie că dreptatea e de partea clientului său ori pe cele în care ar trebui să pledeze pro bono. 

În artă, nu poţi opera cu categorii valorice, spunând că o telenovelă este mai proastă decât un documentar, iar o manea reprezintă mai puţin decât un lied. De fapt, sunt pur şi simplu altceva. Actorul e o mască umană, o interfaţă între două lumi, în raport cu personajul său este ca un lichid ce trebuie să ia forma vasului. În acest domeniu, performanţa nu are legătură nici cu calitatea umană a personajului, nici cu genul producţiei. Un bun actor nu e cel ce întruchipează doar prinţi, eroi pozitivi şi pictori bântuiţi, ci acela care poate interpreta orice.

Reconversia lui profesională e cvasiimposibilă. Aflat întotdeauna la dispoziţia publicului, dacă acesta dispare, dispare şi el. Actorul, care-l poate întrupa pe ecran şi pe spoitor, şi pe bancher, nu are nicio şansă să devină spoitor sau bancher în viaţa de zi cu zi. Poate fi doar actor.

Astfel, dacă vă deranjează, de pildă, prezenţa domnului Marin Moraru în „Inimă de ţigancă”, „Regina” şi „Aniela”, îl puteţi vedea la Teatrul Naţional, în mai multe piese. Câţi însă dintre membrii „acuzării” aleg ultima variantă?