Sfatul bătrânilor

There are 1.109 posts filed in Sfatul bătrânilor (this is page 112 of 185).

Omagiu pentru Max

Mai rele decât sfârşitul lumii sunt filmele despre sfârşitul lumii.

Bunăoară, „The Road”. Actori plăcuţi ochiului meu joacă în el: Viggo Mortensen, Robert Duvall, Guy Pierce, Charlize Theron. John Hillcoat, autorul unui excelent „The Proposition”, l-a regizat. Totuşi, a ieşit o ciorbă cenuşie şi deprimantă, un Doom 2 corcit cu un Apocalypto rulat la jumătate de turaţie, totul scăldat în câteva bucăţele sonore de Nick Cave&Warren Ellis, ca să se bucure doar Eustache.

„The Book of Eli” e chiar mai slab, adică o idee proastă transformată într-un film şi mai prost. Două poante bune (una cu versurile lui Johnny Cash şi alta cu „Ring My Bell” ascultată la patefon în casa unor bătrâni canibali) arată cam unde ar fi trebuit să se afle tonul filmului, care însă, din păcate, s-a îndreptat spre un postapocaliptic care se ia atât de mult în serios, încât devine ridicol. Pe scurt, Denzel e un Steven Seagal care, printre cafturi, le zice din Biblie ca Tatulici din desfăşurător. Nici măcar prezenţa lui Tom Waits nu mă poate îmbuna.

Pe bune, nici de sfârşitul lumii nu ne putem concetra un pic? Oamenii ăştia n-or fi văzut Stalker? Rămân la Mad Max, nu de alta, dar trebuie să ai instinct de regizor să faci un postapocaliptic fără  rahaturi de Al Gore, iar imaginea să fie clară şi strălucitoare, nu plină de zemuri şi ceţuri generate de calculator. Vă amintiţi de primul Mad Max, cel uşor suprarealist, cu Mel angajat din cârciumă pentru că avea talent de bătăuş?

Să mai zic ceva despre „2012”? :D


An Englishman in New York

Mă gândeam să mai vorbim de nişte filme, că tot intrăm în anul în care se vor premia cele mai jalnice pelicule.

La 34 de ani după ce l-a însufleţit prima oară pe Quentin Crisp în „The Naked Civil Servant”, John Hurt îl readuce la viaţă pe gentlemanul gay într-o cronică a ultimilor ani de viaţă ai acestuia, petrecuţi în New York. Un alt personaj seanpenn-ist cu discursuri ca nişte reclame la Prostenal? Nu. De data asta nu. Problema e al naibii de bine pusă, apare în ecuaţie până şi treaba aia cu minoritatea care ajunge majoritate asupritoare, de care noii lideri atât de corecţi dpdv politic fug mâncând pământul. Dacă filmul în sine e bun, dar nu nemaipomenit, Hurt e la fel de strălucitor ca în prima parte, care i-a adus (doar) un premiu BAFTA. Ce vreţi? E un actor capabil să joace în „The Elephant Man” şi „Crimă şi Pedeapsă”, dar şi în „Harry Potter” sau „Indiana Jones”. Mai pe scurt, actor adevărat.

La tema asta, „cum trebuie să fie un actor”, revin însă mâine, cu un articol din seria „În pat cu duşmanul”. Până atunci, transmit pe această cale o cerere pentru Academia care aruncă Oscaruri la căţeluşi: „Less Clooney, more Hurt!”.