1 os +1 os +1 os = 1 premiu

UPDATE la ştirea aceasta.

Un fragment din romanul lui Iulian Tănase „Oase migratoare“, încă nepublicat, a fost selectat dintre 400 de texte primite de către Kulturzentrum bei den Minoriten (Graz, Austria), organizatorii evenimentului. Un număr de 35 de texte din cele 400 au intrat în finală și au fost evaluate de un juriu format din: Alida Bremer, Hubert Gaisbauer, Fabjan Hafner, Barbara Sax şi Alexander Sitzman. Aceștia au decis să ofere trei premii întâi autorilor: Helwig Brunner (Austria), Juliane Link (Germania) şi Iulian Tănase (România). “Suprarealitatea caracterizează al treilea text premiat, al autorului român Iulian Tănase, care prezintă în metafore şi imagini îndrăzneţe cum trei oase transmigratoare devin un suflet, scoţând astfel la iveală concepte ale gândirii şi limbajului pline de savoare, procedeu prin care contradictoriul enunţ 1+1+1=1, considerat fals din perspectivă ştiinţifică, este reflectat riguros“, justifică juriul decizia pe pagina oficială a concursului „1+1+1=1 Trinitate“.

Fănuş Neagu (1932 – 2011)

– Dar eu, domnule Pan Domniţa, eu vreau să ştiu cu cine am de-a face.

– Vrei cu-adevărat?

– Da.

– Sunt ultimul gnom al Brăilei. Sunt cel care creează mirajul şi-l înalţă. Sunt vocaţia unei primejdii. Nici o prudenţă nu-mi e străină. Ştiu nuanţa clipelor. Visul e un aliaj ciudat: ochi care se deschid proaspăt şi se contopesc cu partea revoltată din secundele reprimate. Noianul fricii uitate, adică secunda. Seducţia contopindu-se cu imaginea ei reflectată-ntr-un ospăţ pe gheaţă. Eram copil şi priveam lumea, în toate zilele, printr-un pahar verde; îţi dau prilejul şi dumitale, acum – priveşte-o printr-un pahar verde şi vei simţi copilăria revenind şi vei auzi mohorul sunând în stepă, ce desfătare! Ultimul dar pe care mă simt dator să ţi-l fac: e noapte, la ţărmul Mării e târziu, toţi dorm, iar în largul apelor pluteşte o pasăre de aur mică, nu răsfrângerea lunii într-un ghem de ierburi roşii, ci o pasăre adevărată, un boboc de gâscă migratoare. Pasărea pluteşte-n ape clătinate-n gândul lor, aerul luminează străveziu şi numai în sine, te ridici pe vârful picioarelor şi citeşti prin el timpul Mării. Mare citită prin aur, cu ochii îngustaţi de bucurie. Pândar într-un inel. Intuiţia. Ritmul clipelor. Eu vin din feerie. Uită-te bine, acum Lacul de cristal a coborât din Munţii Bătrâni şi se târăşte pe fundul Mării Negre spre cealaltă parte a lumii …

Fragment din „Albastru de ger”, parte a volumului „Povestiri din drumul Brăilei”, 1989.

Larry is back :)

Dacă nu aţi urmărit acest serial pe HBO, aţi pierdut ceva foarte tare. Larry David – creator, alături de Jerry, al serialului Seinfeld şi omul după care a fost construit personajul George Costanza – a realizat un sitcom dement în care se joacă pe sine. Duminică, 10 iulie, va începe sezonul 8. Asta se întâmplă la HBO-ul american, nu ştiu când va fi la HBO România (unde „Curb Your Enthusiasm” a fost tradus „Larry David, inamicul public numărul 1”).

J, ;)