Mircea Horia Simionescu (1928 – 2011)

Un mare scriitor, Mircea Horia Simionescu, ne-a părăsit. Nu cred că a existat un om în întreaga literatură care să se fi jucat, în sensul cel mai frumos şi deplin al cuvântului, care să fi zidit din cuvinte atâtea lumi. Şi cât de subversiv i-a fost scrisul! Iată una dintre lumi:

JULIUS BÖHLER: Când vreau să beau un pahar cu apă.

Din punct de vedere filozofic nu se poate bea un pahar cu apă. Logica nu îngăduie, iar metafizica nu permite. Fiind însetat peste măsură, am apelat la matematică. Apa era caldă, nu mai vorbesc de faptul că paharul avea urme de ruj de buze. Practica zilelor noastre, experienţa unor medici francezi arată că este posibil totuşi să se bea un pahar cu apă. Operaţiunea nu este simplă, dar e pe deplin posibilă. Un şir lung de servicii trebuie să concureze, să se cupleze cu alte şiruri, coincidenţe şi diverse. Vreau să beau. Întind mâna la cana cu apă. Cana, plină de conţinut, se trage înapoi, abstractizându-se. Mă îndreamnă parcă să nu calc ordinea sfântă a lucrurilor. Ce trebuie să fac? Setea mă învaţă: sună de trei ori. Continue reading →

Cartea feţelor

Iată un trailer simplu, curat şi al naibii de eficient pentru o carte. Alexandru-Brăduţ Ulmanu lansează vineri, 27 mai, ora 17:30, „Cartea feţelor”, colecţia Spaţii publice, editura Humanitas.

Scrisoare pentru al optulea

– ajută-l pe Alin Totorean! –

Dintotdeauna am ştiut că pe blogul meu intră şi opt oameni foarte bogaţi. Când scriu „bogaţi”, de data asta nu mă refer la averea sufletească, ci la aia materială. E vorba de piţule, fofoloci, parale, verzişori, creiţari, mangoţi. Bani.

Dintre cei opt, unul a avut probleme nasoale în timpul crizei. A investit în abajururi de lampă tocmai când se dădea stingerea la bursă. Compania celui de-al doilea, care fabrica şei de unică folosinţă pentru cai verzi, a dat faliment. Al treilea a pierdut la poker casa de turtă dulce din Azore şi încă nu şi-a refăcut nici moralul, nici glicemia. Al patrulea vânează o domniţă prin jungla amazoniană şi, până o va răpune, nu va putea fi găsit. Al cincilea vrea să cumpere Grecia, să nu-l deranjăm! Al şaselea doar zice că-i bogat, dar trăieşte pe un mileu, în burta peştelui de sticlă. Al şaptelea e Bill Gates, care nu cunoaşte româneşte, intră aici doar să se uite la poze şi la filmuleţe.

Celui de-al optulea îi scriu, care are bani, dar nu s-a îngropat în ei. Nu-l cunosc, n-a postat niciodată nimic aici. Ştie să dea, căci şi asta e o ştiinţă: să dai fără să azvârli, fără să te scapi pe tine de emoţie că exişti. Aşadar, prietene, ajută-l pe Alin Totorean! În acest moment, nu mâine (OK, e o figură de stil, merge şi mâine :) ), are nevoie de ceva de care tu te poţi lipsi. Altfel, ţi-o spun direct şi fără milă, peste o lună sau peste un an, când vei fi în largul Mediteranei, iar pe iaht se vor servi cocktailurile, vei rămâne cu ochii priponiţi de umbreluţa din pahar şi un gând ţi se va plimba prin cap. „Puteam să fac ceva şi n-am făcut! Puteam să fac ceva şi n-am făcut! Puteam să fac ceva şi n-am făcut!”.

Aici n-aveţi de-a face cu un nigerian fictiv care te stresează şi te minte. Eu cer, el habar n-are de treaba asta (nici măcar nu-l cunosc!). Alin Totorean e un om care n-a cerut niciodată nimic şi care a mers, a mers şi a mers. A întreprins expediţii solitare în Mongolia, India, Maroc şi Australia. E singurul român care a traversat PE JOS Deşertul Atacama. A pus pe harta lumii România ta, a mea, a noastră, apoi le-a arătat copiilor din satele româneşti harta lumii. Are liposarcom mixoid de grad înalt, care necesită un tratament mai scump decât îşi poate permite un om care trăieşte din scris şi din fotografie. Uite, citeşte aici, aici şi aici!

Deşertul e o lume, dar lumea nu e un deşert. Un explorator solitar nu e niciodată singur.

P.S. Vouă, celorlalţi, mai degrabă săraci în bani decât bogaţi, nu vă spun nimic. Ştiu că veţi ajuta, după putinţă, prin a scrie despre Alin sau prin a da. De aceea, blochez comentariile. Gata cu vorbele!

DETALII PLATĂ:

Cont nr. RO49.RNCB.0016.0054.6682.0001

Titular cont: Totorean Ion, deschis la BCR Ag. Avram Iancu, Arad.

Apel disperat :)

Prieteni, ştiţi pe cineva care să se priceapă la Adobe Flash? Am făcut o reclamă şi mi-am prins urechile în ceva – care cred că e simplu pentru un om priceput – aproape de sfârşit. Pe cea sau pe cel care vrea şi poate să mă ajute îl rog să mă caute pe mail. Mulţam!

P.S. S-a rezolvat. Mulţumesc, Alex Farcaş, Andrei Thutat şi Dana Talpoş! Etern recunoscător!

Ernesto Sabato (1911 – 2011)

AICI E – spuse el.

Se simţea un miros puternic de iasomie. Grilajul era foarte vechi şi pe jumătate acoperit de glicină. Poarta ruginită se deschidea greu, scârţâind.

Băltoacele lăsate de ultima ploaie străluceau în noapte. Se vedea o cameră luminată, dar tăcerea dădea mai degrabă senzaţia de casă pustie. Trecură pe lângă o grădină părăginită, plină de buruieni, mergând pe o cărăruie de pe marginea unei galerii laterale, susţinută de stâlpi de fier. Casa era foarte veche, cu ferestrele dând spre galerie şi care încă mai păstrau zăbrelele de tip colonial; vechile dale erau în mod sigur de pe vremea aceea, pentru că le simţeai adâncite în pământ, tocite şi crăpate.

Se auzi un clarinet: o frază lipsită de structură muzicală, tânguitoare, dezarticulată şi obsesivă.

– Ce-i asta? – întrebă Martin.

– Unchiul Bebe – explică Alejandra -, nebunul.

„Despre eroi şi morminte”, 1961.

Bibliotheque Pascal

Un film de Szabolcs Hajdu, cu Orsolya Török-Illyés, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Florin Piersic jr., Andi Vasluianu. Deşi are unele zone în care e inconsistent, filmul mi-a plăcut mult. Sper să nu-l înscrie pe Szabolcs Hajdu în „noul val românesc”, că parcă văd că imediat îi arde şi un film cu Ceauşescu :) .