Trebuie sa recunosc ca ai o imaginatie bogata , oarecum te asemeni cu un narator demn de o lume mai buna. Ceea ce iti scade vertiginos valoarea de om , este setea ta de ironii si jigniri fine la adresa unor oameni cu o valoare calculata prin gandire mai mare decat a ta. Te descalifici singur incercand sa acaperezi o nisa de negativisti. E cel mai usor sa spui ca totul e praf , toti sunt prosti , dar risti sa cazi in derizoriu. Risti sa devii partener de prost gust cu Mircea Badea si Stanca , risti sa fii dat uitarii de cei pe care ii mangai acum cu cuvintele tale alese. E oarecum logic ! Publicul caruia te adresezi acum te va da la o parte cand va descoperi un alt „salvator” care va fii mai acid ca tine , care va fii mai artagos si mai rau. Incerci prin articolele din ultimul timp sa denigrezi ziarele si televiziunile de sport , spunand ca e prea mult can-can si prea putin sport. Corect pana la un punct. Pana la punctul in care tu insuti devii un can-can si atragi de partea ta oamenii pentru care nu exista normalitate .

Notă: Mesajul de faţă l-am primit sub formă de articol pentru Sportibus de la un tânăr pe care îl cheamă Andrei. Cum îmi este adresat direct şi personal, am considerat că este mai potrivită apariţia lui aici.

Am fost sâmbătă la Clubul Ţăranului Român, unde a avut loc prezentarea unui spectacol frumos, Ristanc (Şotron). Este un proiect al Fundaţiei Culturale Toaca, conceput de Nona Ciobanu şi Peter Kosir, cu artişti din Slovenia, Austria, România, Turcia şi Iran. Versurile îi aparţin lui Iulian Tănase. Ilustraţia muzicală este asigurată la kamancheh (precursorul persan al viorii, cu o cutie de rezonanţă mică) de instrumentistul iranian Kayhan Kalhor. Mai multe detalii aici.

Spectacolul e minunat. Vă anunţ când va veni şi în România.

caut un Torquemada printre cei pe care tu îi denumeşti „inchizitorii netului” şi nu-l găsesc. Unde este? Desigur, e posibil ca frazele sale să nu fi trecut de reţeaua care fereşte ziaristul de comentarii atât de încinse, încât smulg şi carnea de pe el, dar care, din păcate, nu poate opri apariţia în ediţia electronică a feselor sau a nobilelor înjurături de mamă. La aceste articole polemice, văd, în schimb, oameni argumentând clar şi concis, de multe ori mai bine decât am face-o noi. Iar oful lor poate fi rezumat la o propoziţie care îţi este, desigur, familiară: „Nouă ne pasă de sport”.

Bine, poate că lor nu le pasă chiar atât de mult încât să devină „prea mult”, dând astfel naştere unei exagerări ce ştirbeşte sensul originar al ideii „We care about …”. Desigur, printre păcatele acestor cruzi „inchizitori” se poate număra şi ipocrizia. Totuşi, cum îţi explici că aceşti oameni apar într-un număr deloc neglijabil când este vorba despre uzurparea sportului pentru a-şi spune părerea? Ce-i aduce pe ei în starea de a comenta cu înverşunare, chiar şi cu riscul de a fi jigniţi, dar nu-i poate face să cumpere ziarul?

Eu socot, fără a mă pricepe la presă nici unu la sută cât tine, că e vorba de dezamăgire (…). Continue reading →