Ce mai inaugurăm în ţara asta? Începuturi de drum, poduri denumite pretenţios „pasaje”, care prind să se strice din prima săptămână, un stadion naţional care, în lipsa micului preot argentinian al driblingurilor, va fi „sfințit” de Sfântu’ Așteaptă. O catedrală ortodoxă, măreț exerciţiu de gonflare a pioşeniei într-o ţară fără de spitale, dar cu sufletul deja în Rai. Aceasta va fi aşezată chiar lângă mausoleul grotesc al neamului, principalul obiectiv turistic într-o ţară care conţine, printre multe altele, Delta Dunării, munţi de o frumuseţe incredibilă, văi pline de verdeață. Din loc în loc, ca nişte amorse plasate de fotograf pentru a da un sens  peisajelor, nişte oameni.

Ungurii deja şi-au masat autostrăzile la graniţă, la sud, bulgarii își continuă asediul propagandistic cu turismul lor deșănțat, în care un prânz nu costă cât salariul mediu pe economie. Noi raportăm victorioşi că ne-am apropiat de mare cu încă 21 de kilometri de asfalt, prilej de a mai întemeia din vorbe nişte castele de nisip pe lângă bătrânul cazinou în surpare. Și când credeam că Marea Neagră e singurul vecin care nu emite pretenții teritoriale, ia multe plaje de unde nu mai sunt!, căci ne-a fost greu să trântim câţiva stabilopozi în apă spre a-i stăvili înaintarea.

În paralel cu termenul de „populație”, ar trebui inventat și folosit un altul: „depopulația României”, înfățișând rătăcirea unui neam pornit în căutarea noului Eden. Poporul ieșit din garanție se descompune lent, atomizat din lipsa şoselelor, parcurs de trenuri care merg, în multe zone, cu viteza liftului. Cei mai buni meșteri punând azi gresie în Spania și cum Anele lor au ieșit din ziduri spre a spăla vase prin Irlanda, copiii au crescut cu ochii la ușă. Râul, ramul ne-or fi fost prieteni cândva, dar acum zilnic o pădure dispare pentru a foșni prin sobe și, ca una dintre multele urmări, din când în când râurile mai curg și prin sufragerii.

Câţiva ani, spaţiul carpato-danubiano-pontic va mai servi la turnarea unor emisiuni pe Discovery, până ce însuşi Bear Grylls va eșua în încercarea de a supravieţui în discoteca unui sat din Bărăgan. În urmă vor rămâne maldăre de suzete, bocanci, oase de vacă, cutii cu instrucțiuni de folosire, cuiere și niște zdrențe înconjurând câțiva oameni.

Vom lăsa moștenire civilizațiilor viitoare sarcina de a ne duce la capăt autostrăzile, câteva peturi din cultura Glina și pungile fluturând ca drapelele pe munții din gunoi de firmă, căci mai mult decât drumurile neterminate, în fiecare zi inaugurăm în țara asta chiar dispariția ei.