Cârciumi cu nume mișto

Sursa foto: Flavius Șerban

De-a lungul vremii, am auzit sau am citit despre nume frumoase de restaurante: “La trei ochi sub plapomă” (nevasta cârciumarului, se zice, era chioară), “La țipă-n drum”, “Mai bine aici decât vizavi” (în fața Cimitirului Bellu), “La spânzuratu’”, „La bandajatul” (în fața unui spital), „La ultimul leu”, „La scapă porcu’” (crâșma era așezată în fața oborului de vite), „La picioare moi”, „Vaca norocoasă”, ”Fata veselă”, „La trei scheleți” (lângă cimitir), „La milițianul grăbit” (lângă secția de Poliție), „La leagănul durerii” (în fața cimitirului), „Ultima oprire” (concurența celei dinainte).

Există și concepte din start interesante. În Malaga, am întâlnit o cârciumă-hibrid, cu specific indiano-italian, ceea ce mi-a amintit de bancul cu bărbații cei mai virili din lume. În cârciuma zisă „La măgarul tăvălit”, așezată la intrarea în 2 Mai, venind dinspre șantierul naval din Mangalia, am petrecut, pe vremuri, ceva timp. I se spunea așa pentru că, pe vremuri, unii săteni veneau cu căruța trasă de măgari la cârciumă și rămâneau acolo ore în șir, în timp ce animalele îi așteptau.

Aș zice că și următoarea poate face parte din nomenclatorul perfecțiunii:

Sau ce mi-a trimis Jovi. Grazie!

Prin plimbările mele, am găsit și fotografiat alte câteva cârciumi cu nume frumoase:

1. „The Other Place” – Edinburgh. Despre capitala Scoției, care mi-a plăcut foarte mult, am scris aici. Pe una dintre străzile ei minunate am găsit această cârciumă cu un nume poetic.

2. „Gaura dulce” – Brașov. Plasată în spatele Cerbului Carpatin, de-aici și gluma. Când cineva întreba unde e Gaura dulce, i se spunea s-o caute în spatele Cerbului.

3. „La pierde tren” – București. Un local de lângă Gara de Est ce îndeamnă la rigurozitate și punctualitate.

4. „Sfânta sete” – Leon. Care e poanta? Cârciuma se află lângă Mânăstirea Benedictinelor din Leon unde se găsește și un loc de popas pentru pelerinii care parcurg El Camino Frances.

ALTE LOCALURI CU NUME SIMPATICE GĂSITE PE NET

Voi știți alte exemple de cârciumi cu nume mișto?