Să vorbim puțin și despre cei care nu câștigă prea des, dar care „pier” întotdeauna pe limba lor.
Mă uit la tenis de aproape 40 de ani – de când am deschis ochii pe un Năstase la apus de carieră – și-n tot acest răstimp am reușit ceva incredibil, minunat și foarte greu de realizat: să nu mă pricep deloc la sportul alb. Sunt foarte mândru de această performanță, probabil unică în România. Unii ajung, după 3-4 săptămâni de văzut meciuri, să știe tehnica reverului cu două mâini și când trebuie jucat serviciu-voleu pe iarbă. Îmi întrețin – cu greu, căci uneori mă surprind că încep, involuntar, să mă pricep – un grad maxim de ignoranță în domeniu. Continue reading