De ce MotoGP e o competiție mai vie decât Formula 1

motogp3

Depășirile sunt dese și nu sunt „asistate”. În Formula 1, principalul mod în care se putea depăși era crearea efectului de aspirație în spatele mașinii din față, de care pilotul aflat în urmă putea profita. Pentru a se contrabalansa diminuarea acestui efect, a fost introdus sistemul DRS, care creează artificial premisele depășirii, un fel de Viagra a curselor.

În MotoGP nu e nevoie de așa ceva; într-o cursă vedem uneori mai multe depășiri decât într-un întreg sezon de F1. În „Marele Circ”, pe patru roți, cu mașini foarte stabile și asistate de numeroase echipamente electronice, greșeala aproape că nu mai este posibilă. În MotoGP, pe două roți, deci cu o stabilitate mult mai redusă și cu un spațiu necesar pentru depășire de patru ori mai îngust, orice deviere de la traseul ideal și de la accelerarea/decelerarea perfecte ale celui din față oferă oportunități pentru cel din urmă. Continue reading →

Am pierdut un campion

MotoGP, ediția 2015: o întrecere superbă care s-a terminat urât.

În sport, există multe moduri de a trișa: faultul cu intenție, provocarea, simularea, blatul. Dintre toate, ultimul e cel mai rău, întrucât desființează în totalitate contractul pe care se întemeiază sportul. Până la urmă, sportivul, orice sportiv, e Marele Egoist. El luptă pentru sine și pentru echipa lui; o altă fidelitate nu se acceptă, căci fără luptă nu poate exista nici sport. Continue reading →

S-a întors Valentino

La 35 de ani, Rossi e cel de la 25 de ani. Şi de la 15.

Pilotul de motociclism e aparte chiar printre cei din breasla lui. Aproape nimic nu-l apără, nicio centură, nicio caroserie. E un creion care se toceşte scriind pe pistă şi-i ascuţit şi se toceşte iar. Degetul operat şi tremurător al lui Maverick Viñales, surprins de camerele de luat vedere după prima cursă din 2013, spune această poveste cel mai bine.

Ei sunt croiţi pentru viteză, pentru asta trăiesc şi pentru asta uneori mor. Scunzi şi în general crăcănaţi, apar ca nişte pigmei pe lângă iubitele lor cu un cap mai înalte, au monturi şi genunchi de oameni bătrâni, dar când înfloresc multicolor din şa, se transformă în semizei, aşa cum Charles Bronson părea cu zece centimetri mai înalt în filme, numai din atitudine. Continue reading →