Dacă n-ați văzut deja serialul „Louie”, sfatul meu e să o faceți: e cel mai bun serial de umor de la „Seinfeld” încoace, cu care împarte premisa – viața ficțională a unui stand-up comediant -, nu însă și stilul.
Louis CK este, de fapt, Louis Szekely. Spectacolele lui de „stand up” sunt cel mai bine cotate în prezent. Are o descedență foarte interesantă. Bunicul patern era un evreu ungur emigrat în Mexico, care s-a căsătorit acolo cu o catolică(la rândul ei de descendență spaniolă și nativ sudamericană). Mama sa, născută în America, are rădăcini irlandeze și germane.
Ce-a adus nou „Louie”? Comedia depresivă, existențială, râsul amar privind spre interior, ludicul și, ca regulă principală a jocului, încălcarea multor convenții ale genului. Nu știi nicicând dacă e ceva cu adevărat din viața lui Louie – multe sunt – ori e ficțiune. E un om care înaintează prin propria existență ca prin melasă și, uneori, ai senzația că Louie face acest serial împotriva voinței sale și fuge de succesul pe care i-l aduce. Continue reading →