Superliga Europei. De ce mai mult ar fi mai puțin.

Noua supercompetiție, Superliga Europei, anunțată la începutul săptămânii, a pus pe jar lumea fotbalului. Practic, 12 cluburi – Arsenal, Manchester City, United, Liverpool, Chelsea, Tottenham, Inter Milano, AC Milano, Juventus, Atletico Madrid, Real Madrid și Barcelona -, la care se vor adăuga alte trei echipe, ale căror nume încă n-au fost dezvăluite, și alte cinci, care însă nu vor fi aceleași în fiecare sezon, ar urma să-și dispute un nou trofeu. Ar fi cam de trei ori mai mulți bani în joc decât în Liga Campionilor.

Căci ideea principală, niciodată clar mărturisită, este: “Dacă noi băgăm cei mai mulți bani, de ce să nu-i luăm tot noi, bine înmulțiți, înapoi?”

Continue reading

Cele mai suprinzătoare rezultate din Champions League

psg_4_barcelona_0

După ce PSG a învins marți Barcelona cu 4-0, s-a spus că a fost cea mai mare surpriză din istoria competiției. Cine mai crede că Barca e capabilă să întoarcă rezultatul și să meargă mai departe – mă număr printre cei puțini care cred că e posibil – poate câștiga enorm la pariuri. Iată și alte surprize, mai mari sau mai mici, petrecute în aceeași competiție. După părerea mea, tot un scor de 4-0 a fost cea mai mare surpriză din UCL: e rezultatul ultimului meci descris în articol.

Continue reading

11 lucruri incredibile din fotbalul englez

bjlzqi7cuaebxj511. Cine a jucat prima pe Anfield Road? Înainte ca FC Liverpool să existe, concitadinii de la Everton au evoluat pe actualul stadion al “cormoranilor”, Anfield Road. S-a întâmplat din 1884 până în 1892, când a luat ființă FC Liverpool. Știți cum au vrut să se numească inițial “cormoranii”? Everton Athletic.

Mai multe amănunte extrem de interesante despre această rivalitate istorică puteți citi aici.

Continue reading