În 1968, “The Sunday Times” a organizat o cursă în jurul globului, de iahturi cu un singur ocupant, fără popas. Premiul era de 5.000 lire sterline (circa 70.000 euro, astăzi). S-au înscris nouă oameni, ce urmau să ia startul, după dorinţă şi posibilităţi, între 1 iunie şi 31 octombrie 1968.

Englezul Donald Crowhurst a intrat în cursă fără o mare experienţă în navigaţie, pentru a promova un echipament radio realizat de firma sa aflată în pragul falimentului. Dorea să-și întrețină astfel soţia şi cei 4 copii. A ipotecat totul, plecând în ultima zi posibilă, cu un trimaran greu manevrabil. O parte din provizii le-a uitat pe mal.

Pe 6 decembrie, după ce parcursese doar un sfert din distanţa planificată până atunci, a început să trimită rapoarte radio false, cuprinzînd poziţii-fantomă mult avansate. În acel moment, probabil mai spera că va recupera distanţa. Nu s-a întâmplat, iar el s-a adâncit în minciună. Să fi mers înainte era o sinucidere, dacă se întorcea era ruinat. Nu a depăşit nici măcar Insulele Malvine şi, în timp ce-şi repara, într-un port argentinian, vasul avariat, stafia acestuia realiza viteze incredibile prin Pacific.

În timp, a aflat ce înseamnă singurătatea; primea veşti despre ceilalţi concurenţi. Cinci abandonaseră deja, apoi francezul Moitessier, furios pe turnura comercială pe care o luase întrecerea, o preschimbase într-un voiaj de plăcere spre alte zări. Englezul Knox-Johnston încheiase cursa, dar cu un timp slab, de 312 zile, pe care el, având în vedere ultima poziţie pe care o declarase, nu avea cum să nu-l bată. Sudafricanul Tetley terminase înconjurul globului, dar mai avea 5.000 de mile marine pînă la Teignmouth, portul unde se afla sosirea.

Crowhurst ştia că trucul lui va fi descoperit, spera însă că, dacă va pierde, publicul – care ajunsese să-l divinizeze – nu-l va ţintui la zidul infamiei şi al falimentului. Apoi a aflat că Tetley, împins de la spate de viteza fantomei lui Crowhurst, forţase limitele vasului şi naufragiase. A înţeles că plutea în miezul unui ocean de ruşine, fiind condamnat să câştige şi să piardă totul. S-a oprit din acea alunecare buimacă şi a început să scrie în jurnalul adevărat. Se găsesc acolo peste 25.000 de cuvinte de om singur, poeme, adnotări pe baza unei cărţi a lui Einstein despre relativitate ori cărămizi ale un sistem filosofic despre călătoria în timp, divinitate şi iertare. Alte patru cuvinte sunt scrijelite pe balustrada vasului – „It is the mercy” – şi se referă la imposibila îndurare a mării şi a oamenilor.

Pe 1 iulie 1969, în cea de-a 243-a zi a cursei – pe care o planificase iniţial ca fiind a revenirii victorioase -, Crowhurst, ţinând în braţe cronometrul şi jurnalul cu date false, s-a aruncat în apele Atlanticului. Vasul său a fost găsit după douăsprezece zile, plutind în derivă. Singurul care a încheiat atunci cursa, Robin Knox-Johnston, a donat imediat banii obţinuţi familiei lui Crowhurst.

Ulterior, Tetley a început construcţia unei ambarcaţiuni pentru un nou ocol al Pământului, dar nu a putut obţine fondurile necesare şi, în 1972, a fost găsit atârnând de ramura unui copac. Cu excepţia lui Crowhurst, toţi ceilalţi 8 participanţi la cursă au reuşit să traverseze globul, fără popas, în navigări solitare, chiar dacă pentru asta au aşteptat – ori au pierdut – o viaţă.