Nu poţi să mergi cincizeci de metri prin Bucureşti fără să-ţi sară în faţa ochilor o plăcuţă pe care scrie „Lucrare realizată cu sprijinul Primarului sectorului n, Xulescu”. Sau „cu voia primarului …”, „…sub îndrumarea…”, „… la iniţiativa…”, „din bunăvoinţa”, „… la comanda”. Aşa cum marile catedrale au pus la vedere numele întemeietorului, în Bucureşti, aproape fiecare gărduleţ sau bătător de covoare consfinţeşte nemurirea vreunui Mecena din bani publici. Mai lipsește să vedem aceste nume dăltuite în rahații de câine.
Din punct de vedere istoric, procedura nu e nouă: se pare că şi în Egiptul Antic existau anunţuri cu „Piramidă construită de Kheops şi recondiţionată termic de Mikerinos”, dar acestea n-au învins trecerea mileniilor. În Capitală e invers: anunţul se prezintă mult mai durabil decât opera, pare că se va putea citi şi atunci când metrul pătrat de asfalt deasupra căruia a fost aninat va fi din nou sfărâmat de pickhammere.
E unul dintre motivele pentru care mi-ar plăcea ca o femeie să fie primar general. Bărbaţii nu au numai obsesia dimensiunilor vaste, ci şi pe aceea a veşnicei erecţii. O doamnă n-ar străpunge Dealul Filaretului doar pentru a-şi dovedi potenţa edilitară la o vârstă înaintată, n-ar visa la autostrăzi suspendate, nu s-ar lăuda cu metrii şi kilometrii pe care i-a dat în folosinţă. În principiu, dacă aţi observat, ele tac şi fac, la o săptămână după ce ţi-ai impus punctul de vedere într-o dispută conjugală, vezi că a rămas ca tine, dar s-a făcut ca ea.
Aşa s-ar rezolva şi multe dintre disputele din Consiliul General, unde se întârzie o sumedenie de lucrări. Toţi ar pleca acasă convinşi că ideea doamnei primar de a colora blocurile în lila a fost definitiv îngropată, până când s-ar trezi cu câteva bulevarde vopsite . „Ce-i asta? N-am respins culoarea lila?!”, ar urla vajniciii consilieri. „Vai, câtă nepricepere! E fuchsia, domnilor, nu lila…”. Gândiţi-vă însă că nici măcar asta n-ar fi mai rău decât experimentele cromatice făcute în Rahova de impresionistul flamand Van Ghelie.
Ăsta e felul nostru, al bărbaţilor: dacă fapta nu-i urmată de laudă, degeaba e. Se întâmplă ca-n bancul următor, ilustrativ pentru formele împlinirii masculine. „Dintr-un naufragiu se salvează doar un român şi Jessica Alba. Cu ultimele puteri, cei doi ajung înot pe ţărmul unei insule pustii. Zilele trec una după alta, ei încep să trăiască împreună pe insuliţa care se dovedeşte un mic paradis, cu toate cele trebuincioase vieţii. Totuşi, după vreo trei luni, el devine din ce în ce mai trist. Se plimbă ore în şir pe ţărm, oftând şi privind spre zare. Superba actriţă vine lângă el şi începe să-l descoasă: «Ce e, dragul meu? Pot să te ajut?», «Nu»», răspunde el, oftând lung. «Totuşi, suntem numai noi aici, dacă nu vorbeşti cu mine, atunci cu cine?». «Bine», zice el. Îi dă pălăria lui, îi desenează o mustaţă şi încep să se plimbe pe plajă. La un moment dat, se întoarce spre ea şi o întreabă: «Auzi, moşule, ştii pe cine … eu aici de vreo trei luni?»”.
Cam aşa-i şi cu primarii noştri. După ce că ne …, mai pun şi plăcuţe cu numele lor, să nu uităm.