Competiția actorilor din rolurile secundare de la Premiile Oscar e mai interesantă decât cea a interpreților principali.
Ce s-a întâmplat anul acesta cu „masculii alfa” ai marelui ecran? Urmărindu-l pe Bryan Cranston în „Trumbo”, îl vezi, din păcate, prea mult pe Walter White din „Breaking Bad”. Matt Damon, în „The Martian”, e miezul banal al unui film mai plat ca o cămașă proaspăt călcată. Michael Fassbender, care a jucat strălucit în „Shame” (2011), se risipește într-o odă dedicată lui Steve Jobs. La această categorie va fi probabil o luptă între Leonardo „The Revenant” DiCaprio și Eddie „Cute Face” Redmayne, adică între două ipostaze opuse ale masculinității. Continue reading
Două filme realizate de doi mari regizori, Iñarritu și Tarantino, apărute cam în aceeași perioadă, au creat zarvă pe Internet, au dat naștere la parodii și omagii. „The Revenant” și „The Hateful Eight” au chiar câteva elemente comune. Secolul XIX al Vestului american le conține în timp și spațiu. Ambele au scene foarte violente. Actorii sunt mari profesioniști conduși cu mână sigură de maeștri. Imaginea, unghiurile de filmare sunt originale și superbe: Iñarritu filmează lupte la sol și răsucește camera spre vârful copacilor cu o eleganță moștenită, parcă, de la Kurosawa; Tarantino găsește unghiul și ritmul potrivit ca să filmeze o discuție lungă în interiorul unei diligențe, așa cum Ettore Scola rotea camera minute întregi în jurul meselor dintr-un restaurant.