in Sfatul bătrânilor

Cei din linia a doua

Competiția actorilor din rolurile secundare de la Premiile Oscar e mai interesantă decât cea a interpreților principali.

Ce s-a întâmplat anul acesta cu „masculii alfa” ai marelui ecran? Urmărindu-l pe Bryan Cranston în „Trumbo”, îl vezi, din păcate, prea mult pe Walter White din „Breaking Bad”. Matt Damon, în „The Martian”, e miezul banal al unui film mai plat ca o cămașă proaspăt călcată. Michael Fassbender, care a jucat strălucit în „Shame” (2011), se risipește într-o odă dedicată lui Steve Jobs.  La această categorie va fi probabil o luptă între Leonardo „The Revenant” DiCaprio și Eddie „Cute Face” Redmayne, adică între două ipostaze opuse ale masculinității. 

La rolurile secundare se trage, în schimb, cu „arme grele”. Christian Bale în „The Big Short”, în rolul omului care a prevăzut venirea crizei financiare, intens, întotdeauna surprinzător, salvând un film mediocru, căci Bale este unul dintre acei actori care, și dacă ar juca un calorifer, ar reuși să emane căldură doar din interpretare. La fel, Tom Hardy se înșurubează ca un demon în „The Revenant”, fiind parcă mai prezent decât DiCaprio în filmul ce pare special construit pentru acesta.

Mark Ruffalo oferă și el o performanță bine închegată în „Spotlight”, deși pelicula e mai degrabă o lucrare fără soliști. Sylvester Stallone, în „Creed”, este probabil o alegere bazată pe nostalgie – e cartea care nu contează lângă careul de ași.

22256312973_e57745ed50_bO adevărată capodoperă e însă evoluția lui Mark Rylance (foto, stânga) în „Bridge of Spies”. Actorul englez încheagă un personaj fatalist, interiorizat și laconic. Când Hanks preia ștafeta acțiunii, chiar ai o senzație de regret, căci Rylance reușește să-ți aducă înainte, fără un efort aparent, una din miile de fețe ale Singurătății. Este mai degrabă un personaj literar, care și-ar fi găsit noima într-un roman, eroului principal rămânându-i doar rolul de purtător necesar al acțiunii.

La roluri feminine principale, există în primul rând Brie Larson, cu rolul ei magnific din „Room”. Charlotte Rampling oferă o performanță ieșită din comun în „45 years”, un film dintr-o altă vreme, dar este acea nominalizare făcută în fiecare an de amorul artei. Cate Blanchett dă senzația că a mai jucat rolul din „Carol”, iar Jennifer Lawrence și Saoirse Ronan sunt „America’s sweethearts” fără prea mult sare și piper.

La roluri secundare, din nou, competiția e mult mai interesantă. Rachel McAdams putea lipsi, în timp ce Kate Winslet are același dezavantaj ca Fassbender: nimeni nu poate urmări ultraplictisitorul „Steve Jobs” până la capăt.

danishOricare dintre următoarele trei actrițe merită însă Oscarul pentru rol secundar. În „The Danish Girl”, Alicia Vikander (foto, dreapta) înfățișează o schimbare mai interesantă decât cea din bărbat în femeie, a personajului principal: transformarea unei femei fericite într-una dezamăgită. Trece apoi apele tulburi ținându-și de mână soțul și toată acea mare iubire pe care i-o poartă se citește în continuare în ea. Interpretarea ei te trage peste nisipuri mișcătoare și părerea mea este că titlul filmului se referă – sau ar trebui să se refere – în egală măsură la personajul ei.

Cândva, Jennifer Jason Leigh strălucea în filme precum „Dolores Claiborne” (1995), apoi sistemul a uitat-o. A revenit în „The Hateful Eight”, unde se joacă cu personajul Daisy Domergue ca o mâță cu un ghem: ai senzația că-l poate duce oriunde, în fiecare secundă. Deși rolul ei, ca întreaga poveste, e construit pe exagerare, nu-ți dă o secundă senzația de prea mult; te amuză și-ți trimite în același timp fiori pe șira spinării.

La fel, în „Carol”, Rooney Mara reușește o performanță greu de imaginat: îți mută deseori atenția de la strălucitoarea Blanchett. De altfel, așa e construit filmul: pe contrastul dintre polii unei relații între persoane de același sex. Rooney apare inițial ca un șoricel lângă o pisică de Angora, apoi trăsăturile șterse parcă cu radiera, discreția, lipsa ei de importanță asumată te cuceresc.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Va fi ceva de polemizat vizavi de The Hateful Eight. Deja prevad cum explodeaza internetul si comenatriile. Parerile si pasiunile pentru un actor sau altul sunt clar subiective.

  2. Premiul lui Rylance mi se pare cel mai meritat dintre toate, iar subiectul filmului este cu siguranta atractiv pentru audienta locala ( in orice caz mai mult decat Daneza si Carol ), astept cu nerabdare sa apara sezonul 4 de la The Americans pentru mai multi rusi jucati de o americanca si un galez. Daca n-ai vazut, recomand.
    De notat ca nu se mentioneaza in film faptul ca Donovan a lucrat la OSS ( precedecesorul CIA ), deci nu era un simplu avocat ajuns sa negocieze cu inalti functionari KGB vietile unor oameni.
    Cat despre Damon, putin s-a spus de monologul nu foarte simplu, omul la fel de singur pe platou intre peretii verzi ca Watney pe Marte. Filmul m-a dezamagit, in special finalul, Ridley cam scartaie la aproape 80 de ani, asa cum parca a stricat Prometheus si sper sa nu o faca cu Covenant, daca mai apuca sa il termine.
    Despre Tarantino, unu la mana, sper sa nu se retraga, nu cred ca o va face dupa al 10-lea, dar macar poate sa gaseasca o gasca noua de actori ( a inceput timid cu un Channing, poate de incalzire ) sau macar sa gaseasca un subiect/perioada istorica/anything… NOU/NOUA.
    M-am uitat la Seria Fargo ( Billy Bob Thornton, Martin Freeman, Collin Hanks / Kirsten Dunst, Patrick Wilson, Jesse Plemons, Bokeem Woodbime etc ) si pot sa zic ca as fi vazut ambele sezoane in turneu daca nu eram la zi cu ambele, sunt ca doua filme de 10 ore mai degraba decat o serie de 2x 10 episoade ) si pot sa zic ca are de unde Quentin!