Şoferul din transportul în comun românesc e un fel de proiecţie a Cârmaciului de pe vremuri. Jumătate din prima uşă există pentru folosinţa lui exclusivă şi, eventual, a unui prieten ce-i mai ţine de urât pe traseu. Persoana sa e dezvăluită maselor largi, călătoare, fiind totuşi ţinută separat de plebe, cam ca Înaltul Pontif în papamobil. Te poţi apropia de amvonul transparent, însă cu smerenie, respectând poruncile înscrise la vedere: „Nu discutaţi cu şoferul în timpul mersului!”, „Şoferul are drept de control bilete!”, „Nu solicitaţi şoferului deschiderea uşilor între staţii!”.  Continue reading →