Nu știu voi cum sunteți, dar eu orânduiesc sportivii în catalogul personal după un singur criteriu. Nu valoare, nu bani câștigați, nu trofee cucerite.
Întrebarea pe care mi-o pun în minte este: „M-ar ajuta X să car o canapea până la scara cealaltă?”. (Atenție: nu încape în lift și e destul de grea!). Apoi îmi imaginez cum ar reacționa, de pildă, fiecare tenisman de top dacă l-aș ruga asta. Continue reading

Să joci tenis cu Serena Williams e ca și cum te-ai duce în pădure să te bați cu ursul. Dacă te prinde, te strânge în brațe până te face fărâme. Asta a părut că vrea Simona Halep în primul set a meciului din sferturile de la US Open: să țină calea ursului. Ca urmare, a ajuns rapid să fie condusă cu 0-3, iar un prim moment important al meciului s-a consumat când a fost foarte aproape să egaleze la 3, dar a ratat.