in Evenimentul Zilei, Jolly Joker

Un JFK închipuit

Preşedintele Băsescu s-a transformat într-o Casandră care plânge în avans pentru ce i se va întâmpla dacă va face ceea ce are de gând să facă: să blocheze un premier care nu-i va conveni. Apoi, actualul premier îşi face o penibilă campanie electorală, adresându-se brusc oamenilor cu un „Dragi români” greţos şi stabilind un plan pe patru ani de ieşire din criză pentru aplicarea căruia are la dispoziţie două săptămâni.

Cel mai caraghios a fost însă Mircea Geoană, care a adăugat peste doza de paranoia şi de cinism a politicianului român un strat consistent de penibil. La câteva zile după ce colegul său de partid Marian Vanghelie semnalase că este urmărit de maşini-fantomă, preşedintele PSD de-abia a scăpat cu viaţă după un atentat pus la cale de o grupare încă necunoscută, care acţionează în zona podului de cale ferată de la Otopeni.

Mircea Geoană a opinat că atacul împotriva autocarului său de campanie a fost premeditat, iar deputatul Gabriel Oprea a susţinut că s-a folosit o armă cu aer comprimat. Şoferul a declarat că nu a putut opri, deoarece „se mergea bară la bară”, dar că a observat două maşini suspecte care urmăreau de ceva timp autocarul. Declaraţia mi-a îngheţat sângele-n vine: de câte ori conduc şi se circulă bară la bară, observ în jur aceleaşi maşini. O fi un atentat?

Dar slavă Domnului că şoferul nu a oprit autocarul şi nu l-a expus pe lider! Complotul era foarte atent organizat, mai mult decât atentat cu sârmă-capcană. Sus, o frunză galbenă stătea ameninţător să se desprindă, iar o pasăre pregătea lansarea unui proiectil ecologic asupra creştetului omului politic. În apropiere, se jucau câţiva lunetişti şi doar se ştie ce pagube pot provoca invizoacele şi cornetele unui costum de firmă.

Campania e de-abia la început. Preşedintele PSD poate fi mâine răpit de omuleţi verzi ori poate explica calitatea scăzută a glumelor prin faptul că a fost întâmpinat în colegiul electoral cu pâine şi cu praf de strănutat în loc de sare.

Aşadar, domnule Geoană, dacă vă trezeşte un ticăit, înainte să chemaţi geniştii verificaţi dacă nu cumva e ceasul deşteptător, iar dacă un punct roşu vi se plimbă pe cămaşă, nu excludeţi varianta ketchup-ului. Oricum, staţi liniştit: singurul mod în care un PSD-ist poate fi împuşcat e să meargă la vânătoare cu Adrian Năstase.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

69 Comments

  1. prima oara a spus ca erau copii care se joaca, ca mai apoi sa zica tampenia asta cu atentatul….e fenomenal cata prostie e in capul lor… intrebarea mea e de ce i-am vota daca prin ceea ce fac ne iau de prosti?

  2. Apropo.. Te supara cumva PSD? Oricum, in zilele astea de campanie, putem scrie despre absolut orice partid si pataniile sale… electorale. E de-a dreptul penibil ce se intampla… Traim in Romania… Tara unde domneste prostia… Mădălin ANDREI

  3. Buna seara.
    Intr-adevar nimic gretos faptul ca cineva ti se adreseaza cu …..draga ….sau ….dragi….bleah
    S-ar putea ca omul sa fie urmarit de extraterestrii…..in ultimul timp….cam peste tot au fost semnalizate OZN- uri.
    Cine stie poate pe viitor un Star Wars regizat de unul dintre cei amintiti si tot cu ei in rolurile principale……ar face vanzare…

  4. Tot stau si ma-ntreb: cum mama naibii de ne procopsim cu toti aiuritii astia? Sau poate ca ajungind politician devii ceea ce a-ntrebat retoric dl. Andrei Plesu: „Cum devine omul crocodil” :))

  5. AG
    am observat la tv si in presa un inceput fulminant si super tensionat de campanie, cu batai , atentate , urmariri,dispute aprinse
    ciudat este ca in jurul meu , in viata de zi cu zi nu preocupa pe nimeni alegerile astea , n-am auzit un cunoscut sau necunoscut vorbind in jurul meu despre asta
    totul e la tv

  6. AOLEUWWW HAHAHAHAHA,nu se poate,hahha,e-am vazut si la realitatea,si prin ce trec,nu stiu daca voi vota,sincer AGesti de ne-ntrecut,la noi toate sistemele sunt varza,din cauza unui gips gresit aurica a trebuit sa fie operat la mana ,nici nu-l vroia sa-l opereze il trimiteau sa dea in judecata pe doctor,norocul lui stiti care a fost?ca un asistent era un cititor de presa si l-a intrebat daca are o sora atleta,i-a spus sa astepte ce a vorbit cu acel doctor ca la chemat si la operat,iar supararea lui a fost ca ce pe el nu-l cunostea? hahaha,nu sunt paranoica ca ceillti spun adevarul,uite ca mai au efect unele articole vechi intodeauna va multumesc.

  7. Tare articolul! Cat despre depasitii astia, dupa cate au facut in cei patru ani de guvernare (mai are rost sa-i adaug si pe neocomunistii-fesenisto-pesedisti?), numai idiotii i-ar mai vota (exclus lingaii – aia nu-s idioti, isi vad interesul).

  8. Mi se pare mai mult decat gretos ca Furiceanu sa se adreseze cu „dragi romani”. Ii reguleaza de patru ani pe acei romani, isi bate joc de ei dupa cum vrea muschiul lui, iar acum incepe cu lugu-lugu? Dupa parerea mea, PSD; PNL; PDL; PRM si UDMR nu ar trebui sa mai patrunda in parlament cu nici macar un candidat. Prea si-au batut joc de tara…

  9. aspida

    Nu te-am mai vazut de mult timp. Eu nu cred ca e risipa de talent in van. AG scrie foarte bine si sunt ferm convinsa ca are foarte multi cititori care abia asteapta un articol scris de el……si mai cred ca foarte multa lume ii da dreptate si il admira pt felul in care indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume. Si mai cred ca nu toata lumea care-l citeste lasa comentarii.

  10. Eu cand aud o persoana care nu ma cunoaste si mi se adreseaza cu draga mi se face greata. Suna atat de artificial si lingusitor incat spune multe despre acea persoana. Spre norocul meu nu se intampla prea des.

  11. malasuerte
    Ce intelegi perfect?
    Eu apucasem sa merg cu mocanita in 1984 apoi a fost scoasa de pe treseu. A fost misto. :) Apoi din 2 vagoane a fost facut un bar in Zlatna. Nu prea aveam acces pt ca stateam in internat. Mi-au placut motii la nebunie. Am plans cand am plecat de la ei.

  12. malasuerte
    Nu a fost in 1984 a fost in 1980. Ma lasa memoria….dar nu conteaza ….era misto pe ruta Alba- Zlatna…..daca erai un bun atlet si astia de la Minaur cam erau…..alergai pe langa mocanita si cand oboseai urcai iar in tren. :)
    Am fost acum 2 ani in Zlatna dar vagoanele nu mai erau.

  13. da,foarte bun.iliescu il facea pe geoana „prostanac”.am avut impresia ca il alinta,dar cred ca il stia bine.toti vor sa scape de criza,noi sintem pe cale sa o facem.

  14. malasuerte
    Eu am petrecut 2 ani in Zlatna in internat. 2 ani superbi. Mi-a parut foarte rau cand am plecat de acolo. Oamenii erau extraordinari. Ma intorc de fiecare data cu placere acolo desi arata jalnic acum.

  15. Super!

    Am crezut cand am vazut titlul articolului ca e vorba de altcineva, de peste mari si tari…
    Politica-i politica peste tot, da’ ai nostri sunt mai tari ca toti! :D

  16. man
    cu alea s-au tras asupra noastra.

    mie toata intamplarea asta cu atentatu imi aduce aminte de un banc.

    cica un tip intra cu un deltaplan in Casa Poporului.
    concluzia
    tara de cacat …..atentate de cacat.

  17. Am mai primit un pps, acum o luna si asa voi face, desi, inainte imi /ne propusesem sa nu mai votam !
    PPS-ul se numeste „Buturuga mica”!
    Cine l-a vizionat site ce avem de facut!
    Oare, daca 80% din populatie ar proceda la fel s-ar intampla vreun miracol, acela, indelung dorit si mult asteptat de toti???

  18. eu totusi cred ca e toti porniti pe geoana,ca e cel mai bun,si promite cel mai mult
    are toti o griga–daca chiar face asta 25000 de kilometri de autostrazi?
    pai la cate roun-abouturi trebe acolo,sa te tii lucru,,,asa ca-l lichidam,tre sa tinem somaju sub control.

  19. Adi am aflat in sfarsit a cui era arma cu aer comprimat!
    Era a celui din dreapta soferului..si s-a descarcat accidental cand l-a apasat centura de siguranta pe burta! Daca nu ar fi exagerat cu fasolea cu carnati de la pranz nici nu s-ar fi observat..dar asa..
    Noroc ca alaiul era deja imbatat de aerul puterii ce se prefigureaza in mintea lui Geoana ca altfel era invocat si Ali cel Chimic ca posibil suspect! Chiar asa mort cum e!

  20. De mers la vot si eu merg.
    Si anulez votu.
    Cred ca asa o sa faca f. multi …

    Poate pricep si ei pana la urma… Sau poate ca nu..

    Oricum nu cred ca le pasa de noi

  21. :)))… ce dezamagire trebuie sa fi simtit ca n-a fost atentat… vezi cum ajunge omul sa isi doreasca lunetisti atintiti asupra lui?!… ce ratare, dom”le…

  22. am primit pe mail lista ministrilor din viitorul guvern tehnocrat „prostanaku”, toti specialisti japonezi:
    1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10.Nufurytu Furyo 11. Wiy Kushpaga 12.Yopapnumay Chiolanu

  23. JFK…, da, poate sa-l ucida pe Geoana martienii „gasiti” de NASA. Sa dea un telefon, ce mama naibii!
    …sau poate, fereasca Al de Sus, in „Actiunea Autobuzul” electoral, unde cica l-ar fi urmarit…unii cu pistoale si mitraliere si au tras in autobuz. Cand colo, politia a gasit ca s-a lovit autocarul prin Ilfov, pe sub un pod…, intr-o sarma groasa deslipita de sub podul ala, unde se mai lovisera si alte masini in ziua aceea…
    Stai ca, mai nou, Geoana se cultiva cu citate din Obama, se viseaza omu’…Vise! Vi se pare ca prostanacul lui Iliescu s-a desteptat? Haida, de!… :)

  24. salutare
    intentia lui AG e comica dar nu stiu de ce ne mai obosim cu cretinii astia? stiu,stiu sunt parlamentari si garantii democratiei dar a cui democratii nu stiu!!!astia sunt,atata pot ,trist nu-i asa?

  25. :lol: :lol: :lol:
    politistii au investigat cazul si au reconstituit incidentul, inclusiv aglomeratia si mersul bara la bara. cica atentatul nu s-a produs din mai multe masini, ci asupra mai multor masini. oricum, sigur erau multe masini in zona. cum nimeni nu a mai depus plangere, inseamna ca geoana era in mai toate masinile alea lovite, in acelasi timp. cica atentatu’ ar fi fost de undeva de sus. cum nu ma pot decide asupra unui concurent electoral, ma bate gandul ca nici Sefu’ Mare nu-l voteaza p-asta!

  26. Salut A.G.
    Ca de obicei, excelent articolul!
    … daca aterizam pe o insula pustie si socializam cu bastinasii puteam sa cred ca acei amarati sunt vizitati regulat de omuleti verzi, sau ca dupa cocotierul acela stramb situat pe plaja(da, da acela in care zburda Vanghelie), pandesc agenti misteriosi ce la un semn nestiut se urca in masini blindate si o zbughesc in cautarea raufacatorilor…
    Acesta e un scenariu imbecil insa, pentru ca suntem de fapt in Romania anului de gratie 2008, se apropie iarna, ziua se micsoreaza, iar criza mondiala bate la usa…
    Bai nea’ Geoana, bai nea’ Marean… nu va temeti domnilor… Nu ati fost niciodata de temut; cum sa fiti acum? cine sa va scoata din joc? ce pericol iminent reprezentati? sau poate asa de un bob zabava, mai faceti publicitate???
    Cine o mai avea incredere in voi asa patetici???

    P.S. Ai dreptate Nico. Multi din cei ce citesc acest colt de pagina nu isi exprima un punct de vedere.

  27. Atentatul da bine la imagine. Geoana mi se pare un personaj gretos mai ales prin prisma ultimei sale imagini de campanie in care apare ca un Cristos care imparte binecuvantarea politicii. In ultima campanie electorala, personaje blindate de bani si de alte posesiuni materiale au descoperit iconografia. Rand pe rand, toate personajele politice principale au adoptat pozitii apostolice in otrava vizuala pe care au servit-o alegatorilor. Mai putin Blaga, care a si fost un mare pierzator. Hi hi…Pentru restul se pare ca functioneaza. Sad but true.