Victima Sărbătorilor
de Elena Georgescu
Numai în România, milioane de brazi sunt tăiaţi anual pentru a satisface nevoia noastră de a marca în acest fel Crăciunul. Unui brad îi sunt necesari între zece şi cincisprezece ani pentru a atinge dimensiunile unui pom de Crăciun, noi îl folosim două săptămâni, apoi îl aruncăm.
În acelaşi timp, brazii artificiali au o grămadă de avantaje. Costă mai puţin (relativ la perioada de folosinţă, de circa 6-7 ani), sunt mult mai uşor de transportat, au crengile aşezate uniform, iar acele nu li se împrăştie pe covor. Nu sunt stropiţi cu pesticide, iar pericolul de incendiu este diminuat.
Argumentele expuse mai sus sunt totuşi, în opinia mea, de ordin secundar. Cumperi o geantă imitaţie Louis Vuitton pentru a înşela ochiul, însă porţi un mantou de blană sintetică pentru că nu vrei ca un animal să moară doar pentru fala ta. Cred că bradul artificial a fost inventat nu pentru a-l înlocui pe cel natural, ci mai degrabă pentru a-l proteja.
Imaginea zecilor de brazi uscaţi, cu crengile încovoiate ca nişte gheare, aruncaţi în spatele blocului în primele zile ale lui ianuarie este suficientă pentru a-ţi şterge bucuria Sărbătorilor. Naşterea Domnului aduce moartea atâtor brazi tineri, ce noimă există aici?
Bucurie de PVC
de Adrian Georgescu
Decât brad artificial de Crăciun, mai bine nimic. După acest principiu al substituirii, de ce n-am fixa în casă o antenă de bloc, s-o împodobim cu globuri şi cu beteală, iar sub ea să punem cadouri?
La un moment dat, vom descoperi că prinşi în această cursă de a proteja cu orice preţ viaţa, vom uita să ne bucurăm de ea. Dacă tot a venit însă vorba de ecologie, să precizăm că bradul artificial e departe de a fi o bucurie pentru mediu. Aproape toate aceste obiecte sînt produse în
În acelaşi timp, brazii naturali sunt crescuţi în pepiniere speciale, unde, până sunt tăiaţi, îşi fac treaba lor de copaci: constituie un habitat pentru animale şi păsări, diminuează cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă, funcţionând ca un filtru pentru polen şi praf. Şi, la naiba, miros mai frumos decât orice odorizant!
P.S. În ultimul timpul, şi în România există o variantă care înlătură atât dezavantajele bradului natural, cât şi pe cele ale bradului sintetic. Au apărut companii care închiriază brazi în ghivece, pe perioada Sărbătorilor, asigurând şi transportul la domiciliu. “Copacul de hârtie”, “Terra Ecologica”, “Oltenia Garden” sunt numai câteva, adresele acestora, ca şi ale altor astfel de companii, aflându-se pe Internet.
Sunt de acord cu EG, prefer un brad artificial, si nu atat pentru motive ecologice, ca in fond eu salvez un brad pe an, dar vine arabul negricios si rade cateva paduri in cateva zile, iar romanul il mai si pupa-n dos pentru asta, il prefer pentru ca imi place sa-l am ornamentat inca de la 1 decembrie. Iar daca ar fi natural, pana pe 25 ar mai ramane doar scheletul… de fapt in ultimii 14 ani am folosit doar brazi artificiali, cu exceptia anului trecut, cand fiind in RO, cineva a insistat sa avem unul natural in casa… sa stii ca nici macar nu mirosea a brad… asa ca raman fidel celor de plastic!
AG, EG si tuturor celor ce comenteaza pe aceasta pagina, va doresc un Craciun Fericit, iar mosul sa va aduca numai daruri frumoase!
eu am brad artificial de ceva ani… e ca shi cum ash avea un mort impaiat in living.
Eu locuiesc in zona Portland, Oregon si , in fiecare an cind sint acasa, merg la una din fermele specializate in cresterea brazilor pentru Craciun. Daca vrei, poti sa il tai de unul singur, ti se da si un fierastrau, daca nu, sint si gata taiati pentru cei grabiti. Oricum, ideea de baza e ca nu merge nimeni la intimplare in padure dupa brad.
Dar, ca sa imi termin ideea, nu cred ca bradul in ghiveci sau chiar bradul artificial sint lucruri inacceptabile. Cred ca important e ceea ce simti tu vizavi de problema asta, felul in care vezi tu Craciunul.
:) …sunt total de parerea lui AG…ce contine bradu ala artificial e total neecologic…iar in tarile normale sunt plantati an de an brazi special pt a fi vanduti de craciun…asa ca mai bine cumparati brazi danezi etc…care sunt special crescuti pt sarbatorile de iarna, decat niste porcarii strambe romanesti…taiate de mai stie naiba de unde …din varfuri de brad…din paduri …in mod mai mult sau mai putin legal.
de la un punkist silvic
nu mai taiati braziiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! :D
EG-AG 1-0
Eu zic ca si AG are dreptate in felul lui.
Sunt de acord cu ideea brazilor în ghivece, dar cred că cea mai bună ar fi ca în locul brazilor tăiaţi să fie plantaţi alţii în locul lor, ori asta la noi nu se întâmplă.
Daca e brad…..brad sa fie. Normal ca AG are dreptate.
de data asta, elena-adrian 1-1.
Buna seara,normal ca are dreptate AG,dar am luat artificial din mai multe motive
Salut!
Suedia este o tara in care predomina ca „populare” a padurilor coniferele. Cu toate acestea guvernul suedez a adoptat un amendament prin care taierea ilegala a unui bradut se pedepseste cu o amenda usturatoare. Pentru ca traditia spune ca de Craciun e normal sa ai in casa brad(natural!!!) se importa intr-o veselie brazi din Ucraina si Mama Rusie. Asta, repet, in conditiile in care padurile de conifere cad pe ai…
Au aparut investitori care au gasit o varianta mai putin costisitoare pentru mediu. Brazii la ghiveci. daca dupa perioada sarbatorilor ii returnezi primesti si niste banuti inapoi. E posibil ca in cazul unui abonament sa capeti de Craciunul urmator chiar ghiveciul cu brad pe care l-a impodoibit mai acum un an…
Toate aceste lucruri se fac pentru a proteja generatiile viitoare de efectul de sera, si pentru a asigura planetei un aer respirabil. Crescut acasa in spiritul Craciunului voi fi, insa, adeptul unui brad natural pana voi inchide ochii. Nimic fals in acest bradut care miroase a cetina si care imi aduce an de an aminte de miros de cozonaci aburinzi, de ger, de colidatori inghetati…
Craciun fericit!
buna seara
nu stiu cum de sunt de acord cu Gaby :D
bradul e brad ,de Craciun ,dar ne lipseste responsabilitatea sa si sadim
Daca am reusi sa asimilam aceasta latura a civilizatiei ,nu ar mai fi problema taiatului brazilor
Se pot creste in pepiniere de ex . ;)
Brazilor artificiali nu li se împrăştie acele pe podea? Hmmm. Acum câteva ore am instalat mătura cu crengi a familiei şi am avut ce aduna de pe covor… :P
Dacă aş fi locuit în zona Portland, Oregon (vezi MB), aş fi ales un brad natural. Însă îmi amintesc că mă aflu în România, unde se fură până şi la firul de iarbă, nu numai la tulpina de gimnospermă. Unde în anii trecuţi, după Crăciun, pieţele erau acoperite cu o plapumă groasă. Verde. De brazi care nu fuseseră cumpăraţi…
So, până una-alta, artificial, 1, natural, 0. Şi un cartonaş galben pentru Om.
Acum îmi dau seama… ce urât sună am instalat bradul. Robotic, nesincer. Dar mă gândesc că nu poţi spune altfel despre un brad artificial. Doar unul natural poate fi împodobit…
De data asta clar de acord cu AG. Si eram sigur inainte sa apas pe link ca el o sa fie pentru bradul natural:)
Hmmm… o minima documentare pentru ecologistii fanatici -ce paradox, mai recomanda si brazi din plastic- i-ar lamuri.
Brazi de craciun sunt o cultura de sezon, la fel ca porumbul etc si n-au nicio legatura cu brazii pe care-i vedem pe munti.
Natura trebuie protejata…Altfel, se duce! Si, odata cu ea, inclusiv specia umana.
AG are dreptate si subscriu..decat brad sintetic mai bine nimic.
Celor care nu au citit inca ce a postat danizmu le pun intrebarea derivata din titlu: de ce nu luam pozitie si impotriva taierii graului si a orzului? Secara de plastic sau naturala?
Si oricum asta e o dilema locala. Ma intreb ce gandesc cei care-si impodobesc iarna ficusul sau palmierul!?
@AG, asa este!
In plus, exista betigase cu parfum de cetina si gata…..padurea invadeaza casa!
Spiritul Craciunului poate fi numai in suflet, la unii dintre noi!
Nu e nevoie de festivisme si ….material didactic daca vrem sa onoram nasterea lui IISUS!
O casa curata, curata, curata – fizic si spiritual – , poate inlocui ambele tipuri de brad!
De ex., la mine la cabinet, n-am instalat un brad, insa nu va spun cum arata, acum, in prag de sarbatori !
E asa de primitor si tamaduitor, ca nu mai e nevoie de mine, ca specialist !
Exista, in comert, atatea mostre de ornat casa, incat ar trebui instituita o campanie impotriva taierii brazilor,
asa cum sunt cele impotriva drogurilor !
” Un Craciun Fericit si un An Nou cu sanatate si impliniri, tuturora!”
Bradul de Craciun nu are absolut nici o legatura cu nasterea Mantuitorului !
Salve AG!
Cumpara un brad RoHS si nu vei avea probleme!
Vorba lui Toma Caragiu: „Dacă nu apucaţi nici molift, cumpăraţi un brad de plastic… care poate fi folosit atât ca gladiolă, cât şi ca pom de iarnă, într-un cât nu seamănă nici cu una, nici cu alta.” :D
Pana la urma cred ca e mai ecologic bradul de plastic, daca e 100% reciclabil…
ferme de brazi de Craciun? in Romania? you’re kiddin, right?
artificial sau natural, daca e scuza de a ne aduna in jurul lui, a canta macar o colinda si a servi neste sarmale in tihna, e bun.
sarbatori fericite tuturor!
:-??:-??..eu am brad artificial….
ecologic , neecologic…brad sa fie..
Ar fi mai bine sa cumparam brazi artificiali,deoarece cei naturali sunt scumpi si oricum ii aruncam la gunoi dupa sarbatori.
http://www.andreibv.wordpress.com
A.G.
…de acord… ai dreptate
E.G.
…hai sa incercam mai bine cu femeile gonflabile si cu penisurile din plastic (depinde de sex…si preferinte) sa nu se uzeze dracului alea naturale…
Craciun Fericit la toata lumea!
Treaba aia cu acele care nu cad pe covor…nu tine.Al meu e plin de cetina de …plastic…Si nici macar nu miroase a brad si nici macar nu e ecologic…iar ala in ghiveci costa prea mult,desi mi-ar place unul,dar ce fac cu el dupa:il returnez sau il plantez,ori il inghesui intr-o camara?Sa-l plantez,nu vreau,ca-l fura tiganii peste 10-15 ani si-l vand de Craciun,intr-o camara…nu’ncape…De-aia nu vreau sa ma gandesc la ce-o sa se aleaga de „planeta albastra”,de-aia nu ma mai uit la stiri,ca sa nu-mi mai bat atata capul…si,sa nu uit:
Merry Christmas,everyone!
v-ati luat si de un biet brad,nu puteati rata subiectul de sezon.abia astept pastele,sint curios,de ce o sa va luati?!CRACIUN FERICIT tuturor!!!!
Tot în temă:
http://www.wulffmorgenthaler.com/strip.aspx?id=97a20930-bc0c-47d7-9132-7a4f31d4f3c5
Brad natural…fara doar si poate…Sarbatori fericite in continuare,Adi!!!
Cum adica se taie milioane de brazi anual?! In America oare ce se intampla….? etc…etc..etc…
Mie-mi plăcea mâncărica de urzici. Aveţi idee în ce hal cauzează la stomac aia ecologică?
aaaa… da’ EG cine’i?!?
si sunt si io pt ala natural