in Evenimentul Zilei, Jolly Joker

Jos Mircea Sandu!

Ieri, Radu Paraschivescu îşi încheia articolul din EVZ întrebând: „Vă simţiţi reprezentaţi de Codrea, Raţ sau Cociş?”. Părerea mea este că nu ne simţim reprezentaţi, dar că, vrând-nevrând, suntem.

În acest eşec fotbalistic trebuie să vedem nu doar limitele unor jucători sau pe cele ale antrenorului, ci, mergând la capătul firului, şi pe cele ale societăţii noastre. Există o disociere firească de faptele sau performanţele negative ale membrilor unui grup naţional. De pildă, orice român se va simţi reprezentat mai degrabă de Cristian Mungiu, când acesta câştigă un premiu important, decât de compatriotul violator din Italia. La nivelul liderilor, această disociere devine însă o artă. De pildă, căpitanul Chivu preferă să se antreneze cu echipa de club decât să comande un vas care se scufundă, iar Mircea Sandu dispare elegant în ceaţă, devenind un preşedinte imaterial până la trecerea furtunii. Aşa a procedat şi în 2001, când naţionala condusă de Hagi a ratat o calificare, aşa face şi astăzi, aflându-se preventiv de ceva timp în silenzio stampa.

De două decenii, Mircea Sandu patronează o întreprindere de interes naţional ca pe o afacere de castă, fiind ales de o mână de supuşi uniţi prin interese. Unde greşeşte societatea? Că se resemnează în faţa acestei nefireşti perpetuări a unui stat în stat, care nu se întâmplă nici măcar în viaţa politică. Ne încălzim cu satisfacţia mincinoasă că vom primi arbitri binevoitori graţie relaţiilor de cumetrie ale lui Mircea Sandu, nu vedem însă că am ajuns să facem fotbalul de râs. Conducerea FRF nu dă socoteală nimănui, o dată pentru că este autocefală, asemenea bisericii, a doua oară pentru că, la rău, ea dispare mereu din peisaj.

Astfel, toate castanele sunt încasate doar de jucători şi de Piţurcă, transformat în paratrăsnetul perfect de propria aroganţă, încăpăţânare şi lipsă de inspiraţie. Partea nevăzută a aisbergului e însă cea care a cauzat această avarie, un sistem care se conservă perfect în adâncimea îngheţată. Şeful iese la suprafaţă numai pentru a tăia o panglică ori a se fotografia alături de şefii tutelari de la UEFA şi FIFA, după ce timp de două decenii a secat izvoarele fotbalului românesc. De ce, de pildă, nu-şi asumă astăzi contractul semnat cu Piţurcă, prin care trebuie să-l despăgubească în caz de demitere?

Aşadar, ca să dau un răspuns personal la întrebarea lui Radu Paraschivescu, mai degrabă mă simt reprezentat de nişte jucători care pierd pe teren, decât de cei care îşi reprezintă în culise doar propriul interes, confecţionându-şi nemurirea în fruntea unui domeniu aflat în moarte clinică.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

28 Comments

  1. Pentru Nash am avut mare respect pe vremea cand juca la echipa mea favorita, si chiar daca nu era mare fotbalist, avea simtul golului (ca si Dudu Georgescu, care fara pasele lui Lucescu ar fi fost un neica nimeni). Cum a ajuns acest Sandu presedinte la FRF e un mister pentru mine, dar asta mai putin conteaza, insa de atunci mi-am zis ca bine nu va fi cu el prez. Si nu m-am inselat. Partea mai proasta este ca oricine i-ar lua locul, mai devreme sau mai tarziu tot un corupt va ajunge…

    P.S. Daca scapam de barbugiu, sper sa nu se faca iar greseala de a-l aduce pe Hagi… sau pe Lucescu jr…

  2. AG:
    Acum ceva vreme, un italian destept a propus o distinctie intre elite vulpi si elite lei.

    Elitele lei se bazeaza pe forta si au drept obiectiv asigurararea ordinii publice

    Elitele vulpi- incearca sa construiasca consens, genereaza modele ideologice si isi urmaresc interesul material imediat in detrimentul proiectelor de durata.

    Mi-ar placea sa cred ca „elitele” de la varful „fotbalului” romanesc sunt macar elite vulpi, dar ma tem ca aici vorbim de o combinatie intre elite porci ( Dragomir si Liga) si elite magari ( Nasu si restul gastii de la FRF).

    In conditiile astea, asteptarea infrigurata a unei noi descalecari la Nationala ( fie ea prin antrenor-principe strain sau prin beizadea autohtona cu studii londoneze) mi se pare o mostra de wishful thinking.

    Mai bine te-ai apuca sa pui pe hartie o Istorie Hieroglifica a fotbalului Romanesc. Acusi acusi ne calificam la Campionatul Mondial din 2022 si ramai fara personaje :D

  3. Draga Adrian,

    Sunt scarbit, dar nu resemnat!
    Sunt abonatul tau de mult. Azi e prima oara cand iti scriu pentru ca nu mai poooot!

    Cum e posibil ca dupa atatia ani de umilinte fotbalistice si nu ma refer numai la nationala, nu s-a gasit nimeni dintre cei care au cutitul, sa se simta lezat de atitudinea asta de feuda.
    Tot ce se intampla in fotbal miroase a subminare a economiei nationale, si ar putea fi obiectul unor interceptari. Nu?!
    Daca subminarea demnitatii nationale nu poate fi un motiv pentru cercetari, macar pentru evaziune fiscala si tot am putea face curatenie. Cand zic „am putea”, ma refer la stat, care ma reprezinta (sau ar trebui!) pe mine, pe tine si toti ceilalti umiliti de acesti moguli.
    Odata facuta curatenia, sa speram ca noua echipa se va feri sa mai repete…(macar de frica), eventual propunand un nou statut din start.
    Vise? Nimeni n-o sa iroseasca procurorii pe urmele… ?!
    Macar vin alegerile. Daca nu acum, macar viitoarele. Voi sustine din toate puterile, si cred ca sunt multi care gandesc ca mine, pe cineva care in programul lui electoral, pe langa pomeni, ar propune si o initiativa care sa puna la lucru cativa ochi albastrii. Sigur s-ar gasi destule ca sa-i infunde definitiv pe sandei si mitici si astfel nu s-ar mai pomeni sa vina un nenea 666 sa sfideze o natie…
    Sper ca ai prins ideea, iar daca ti se pare ok, poate o dezvolti cu ajutorul cititorilor tai. Cred ca Oricand se pot gasi niste IT-isti iubitori de dreptate care sa o propage.
    Sunt scarbit, dar nu resemnat!

    PS. Te rog, intreab-o si pe Elena ce parere are. Au femeile astea un simt… 

  4. Bravo Adrian, nici de data asta nu m-ai dezamagit…un articol excelent si realist, dar sunt convins ca persoanele in cauza nu-l vor citi..:(

  5. Legea sportului nu exista si ca atare nu poti cerceta penal coruptia din fotbal (ar fi de lucru cativa ani, lejer).

    Interes de a face curatenie in fotbal nu exista, pentru ca e folosit ca perdea de fum de fiecare data cand e altceva mult mai important de protejat.

    O razvratire a microbistilor care sa-i faca pe jmekeri sa le stie frica nu va fi prea curand. Mamaliga nu explodeaza.

    Ar mai fi o solutie: plantarea unei mici populatii de sarbi in sanul populatiei autohtone. Au indiscutabil mai multe cojones si dupa cum am vazut, stiu sa creasca o echipa care sa ii reprezinte cu adevarat. E adevarat ca dureaza pana apar si rezultatele, dar credeti ca vom avea in urmatorii 20 ani o nationala de aur?

  6. Din pacate nu numai Mircea Sandu ne reprezinta, ci toata structura FRF cea autocefala. Presupunand ca azi tot FRF-ul ar disparea, iar cineva ne-ar spune: „Romani, faceti o noua structura care sa admin fobalu romanesc” Noua structura ar arata exact ca actualul FRF… si s-ar gasi si un nou Mircea Sandu.

  7. M.S. trece linistit si peste aceasta criza, si, ca sa nu privim tanjind catre Africa de Sud vara viitoare, vorbeste el cu Platini sa reinfiinteze Cupa Balcanica. Dar, cine stie, poate ratam calificarea si acolo…

  8. AG

    Bine pusa problema. Mircea Sandu e insa capabil sa traga din nou sforile pentru a-l schimba pe Piturca si a abate atentia de la el.

    Intrebarea e cui sa fie subordonata FRF pentru a evita autocefalismul? Daca societatea e cum e, cum va fi noua solutie mai buna decat precedenta? Personal inclin pentru o schimbare in sensul asta, 20 de ani de „experimentul nasul” sunt suficienti, prefer o greseala noua uneia vechi si uzate…

  9. Probabil e doar o notiune de timp pana cand Piturca va fi nevoit sa plece. Ma astept ca saptamana viitoare sa se intample treaba asta. E totusi nevoie de timp pana se inteleg, pana negociaza etc. Sau poate sunt naiv si astora chiar nu le pasa de echipa nationala?

  10. Buna Adrian! Bine scris si punctat. Din nefericire eu ma simt reprezentat de acesti jucatori si acesti conducatori si nu-ti poti imagina ce sentiment de frustrare imi aduce. As vrea sa pot sa-mi schimb reprezentantii – nu neaparat cu unii de succes ci cu unii muncitori si responsabili.

  11. Aleluia, frate! In sfirsit cineva spune lucrurilor pe nume! Toata presa critica jucatorii, il critica pe Piturca ( nu ca n-ar merita) dar cu Sandu se poarta de parca ar fi bibelou. Tot ce s-a intimplat rau in fotbalul nostru in ultimii 20 de ani, s-a intimplat cu acordul lui Mircea Sandu.

  12. AG
    atunci cand Marcel Puskas si Mircea Pascu au atacat sistemul impus de Sandu in organizarea FRF, inclusiv Gazeta (pe atunci in alta formula) a stat de partea nasului. Se intampla prin 90-91 (daca nu ma insel).
    FRF era la adapostul rezultatelor nationalei si se simtea tare bine. Lumea vedea in Mircea Sandu salvatorul fotbalului romanesc si toti au stat cu mainile in san. Cei doi tocmai asta amendau: faptul ca asa cum e structurat FRF este un stat in stat.
    E un fel de Marea Adunare Nationala de pe vremuri. MS (se poate citi si Maria-Sa) numeste oameni in diferite pozitii, care conform statutului voteaza la alegerea Presedintelui. E un cerc vicios din care nu se mai poate iesi decat cu implicarea Curtii Constitutionale.

  13. Pe cand citeam articolul, ma asteptam ca totul sa culmineze cu vreun indemn, vreo mobilizare, ceva. Ne-au facut sa suferim suficient tovarasii, hai norod la arme, puneti mana pe Kalasnikoave, pe Spas-uri, pe furci si topoare si hai sa-i prajim pe micuti. Un apel la un miting de protest in fata Federatiei, ceva.
    Fara absolut niciun fel de ironie sau de complex de superioritate (sunt si ma simt la fel de roman ca oricare altul nascut prin zona), dar asta ne caracterizeaza: ne lamentam cat cuprinde, actiune ioc.

  14. Cand vom trai si minunea asta?!!!

    Ne-am saturat pana peste cap de Mircea Sandu, de prestanta sa in atatia ani la FRF. Duca-se!

    Sa-l ia si pe Piturca, este actualmente total depasit, ne-a „ingropat” efectiv in actuala campanie pentru Mondialul african…!

  15. Pentru mine acest titlu „jos Mircea Sandu” e ca si o binecuvantare data sufletului meu.
    De la meciul cu Serbia ridic mereu problema (in gasca de prieteni de la coltul blocului), de ce sa fie sacrificat cel fara vina (Piturca).
    De ce sa nu fie sacrificati vinovatii, cei care au adus fotbalul romaesc in situatia jalnica in care se afla.
    Ma refer la Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Ionut Lupescu, Adalbert Kasai si toti ceilalti ipocriti care au trecut pe la Federatie si au acceptat ca fotbalul romaanesc sai aiba parte de personaje precum Gigi Becali, Cristi Borcea, Gigi Netoiu, Gh. Dtefan, Vasile Turcu, George Copos, Jean Padureanu si multi altii (astia sunt cei mai importanti), care au ridicat blaturile la nivel de arta stiind ca mereu vor scapa de sanctiuni.
    Sa nu-i uitam si pe arbitrii precum Serea, Lica, Savaniu, Salomir, Lajos s.a.m.d. care prin prestatiile avute i-au obisnuit pe jucatori precum Niculae cu zicala aia „Cere si ti se va da” (ma refer la cele 3 penaltiuri cersite de Niculae cu Serbia si Austria).
    Nu am vazut presa din Romania la fel de pornita impotriva lui Hagi care in mod absolut penibil a ratat calificarea la mondialul din Asia intalnind un adversar cu cel putin 2 clase sub valoarea jucatorilor nostri de atunci. Ba din contra toata presa a „plans” de suparare cand acesta si-a anuntat demisia si ati spus (dupa modelul politicienilor) ca adevaratul vinovat e MERCENARUL ala de BOLONI (ca nu-l pot numi altfel) care i-a lasat o mostenire grea Regelui, la carma nationalei.
    De ce uitati asa repede ca, aceasta generatie de ratati numai cu Piturca a reusit calificari.
    Mai nou Chivu e mereu accidentat cand vine vorba de nationala. La Inter se antreneaza in ritm normal fara sa resimta dureri. Sau poate aceste accidentari sa fie din cauza severiatii lui Piturca? hmmmmm…..foarte probabil.
    Dar tot Piturca este vinovat.
    Pai cum D-le sa fii atat de sever….sa nu lasi „vedetele” sa-si faca de cap…nu se poate….Mutu sa nu aiba voie sa bea si sa se drogheze…Chivu sa fumeze si cine stie ce mofturi mai au ceilalti jucatori.
    Nu se poate, „UCIDETI BESTIA, DATI IN CAP LUI PITURCA, ALUNGATIL CA PE UN CAINE” ca dor o sa va fie de el mai incolo.
    La fel ca dupa momentul `99

  16. Din pacate FRF-ul este stat in stat ,ca orice federatie nationala de fotbal, pentru ca asa vor UEFA si FIFA.Cred ca daca trebuie facuta curatenie de acolo se incepe.
    Daca ,prin absurd, ministrul sporutlui l-ar demite pe Sandu,adica ar exista vointa politica ceea ce ma indoiesc,Romania ar fi suspendata din toate competitiile asa cu mera sa pateasca in 99 Ungaria.Si acolo scandalul a fost tot pe teme de coruptie.
    Asa ca conducerea fedeeratiei ramane la mana presedintilor de club(sau a celor ca re-i controleaza vezi cazul Condeescu)

  17. Razvan Alexandru daca mai esti pe blog sa stii ca si eu m-am gandit la asta.
    Singura solutie de a scapa de acest sistem pagubos din fotbalul romanesc a carui victima cad selectionerii, un sistem de altfel impus de un regim dictatorial instalat la Casa Fotbalului, este sa ne intoarcem la metoda strabunilor nostrii , care puneau mana pe topor, furca, furca, coasa, faclii si alte unelte si-si faceau singuri dreptate.
    Poate asta e unica solutie ramasa din moment ce bunul simt se ascunde de cei in cauza.
    Sa nu uitam ca echipa nationala e un bun al poporului, nu e ca si Steaua, Dinamo sau Rapid unde patronii sunt proprietari cu drept de viata si de moarte asupre jucatorilor (ca pe vremea sclavagismului).
    Echipa nationala e un bun national si ar trebuii sa apartina poporului.
    La fel cum Presedintele Tarii este ales de romani prin vot la fel si Presedintele FRF ar trebui ales de catre cetateni prin vot liber exprimat.

  18. Buna Adrian. Un articol excelent (ca de obicei). Pe de alta parte, tinand cont de ceea ce se intampla acum in cazul Becali (vezi nenumaratele „dezbateri” publice pe la tot felul de publicatii si televiziuni), as fi extrem de curios sa aflu parerea ta (poate chiar intr-un eventual articol).
    Multumesc anticipat.

  19. Mai e vorba si de repere! Spre exemplu port-drapelele nationalei…Mutu si Chivu!
    Mutu vorbeste din cartile pe care le-a citit..adica din ziare..si nu transmite nici un mesaj ptr ca nici nu are ce mesaj sa citeasca.
    La Chivu este si mai grav.La el strigatul de lupte este „atat putem”…exact ca bravii lui stramosi care agitau bricheta prin holde in timp ce cu mina cealalta otravea fantana.
    Pare o imagine fidela a pozei cu albanezii aia cu agitand amenintator pumnul spre cer cu dintii inclestati….(apararea antiaeriana albaneza).

  20. pai si atunci ce facem AG?ne strangem in fata federatiei si protestam?punem pariu ca or sa vina 20 de insi in timp ce ceilalti ne vor sustine cu ardoare cauza dar de acasa…de vorbit vorbim multe in tara asta.toata lumea stie cine sun raufacatorii si ii arata cu degetul..mai mult de atat,insa,nimic…

  21. Dan Petrescu ar fi cel mai potrivit pentru a creea o noua echpa nationala. Dar e nepotrivit cu planurile mafiei din fruntea FRF … asa ca, nu cred ca are sanse sa ajunga acolo. Si e singurul in care inca mai cred ca poate recreea nationala.