A fost cutremur?
de Adrian Georgescu
Cearta e prezentată mereu, în mod nedrept, ca elementul negativ din raiul conjugal. Cât timp însă reprezintă accidentul şi nu regula, atâta vreme cât nu se ajunge la salve de artilerie, cearta e OK. Câteva boabe de piper dau un gust minunat mâncării. Aş compara gâlceava conjugală cu un seism de 4 grade pe scara Richter, un rău necesar prin care energiile negative acumulate se disipează. Să mai amintesc de aşa-numitul “sex de împăcare”?
Nu cred în cuplurile în care părţile sunt mereu de acord. De ce? Pentru că, de fapt, unul dintre cei doi are personalitatea tocită de celălalt şi s-a obişnuit să tot evite, să tot cedeze, astfel încât dispare orice formă de chimie şi de provocare în cuplu. Într-un fel, este ca diferenţa dintre dictatură – care înseamnă un singur punct de vedere, niciodată supus dezbaterii, şi care se termină, în general, prin revoluţii sângeroase – şi democraţie – care presupune şi chiar are nevoie de contradicţie.
Nu cred că trebuie să tratăm cearta ca pe acea rudă sau cunoştinţă plictisitoare de care ne tot ferim. Până la urmă, dacă îi închizi telefonul, te va prinde la uşă, dacă îi închizi uşa, va intra pe geam şi va sta ore întregi. Veţi scăpa mai ieftin dacă invitaţi cearta înăuntru, îi daţi o cafea şi chiar o încurajaţi să se desfăşoare.
P.S. Evitaţi, totuşi, bucătăria. Conţine obiecte care stimulează imaginaţia într-un mod periculos.
Mina activă
de Elena Georgescu
Majoritatea disputelor conjugale încep din fleacuri, pentru că adevăratul motiv rămâne ascuns. În general, nimeni nu are răbdare, în timpul tirului încrucişat al reproşurilor, să-l caute. Evident, nu contradicţiile dintre soţi sunt nocive, ci aceste certuri ce se dezvoltă în jurul unui nucleu fals.
Aproape niciodată cearta nu rezolvă lucrurile, pentru că nimeni nu vrea să asculte argumentele celuilalt, ci să le folosească mai bine pe ale lui, într-un război lipsit de miză. Furia îi face pe oameni nu doar să ridice tonul, ci să se şi îndepărteze de subiect. Fleacul iniţial este mereu supradimensionat, în jurul lui cresc acuzaţii mult mai grave şi jigniri mai greu de iertat.
Apoi, după ce furtuna trece, regretele se concentrează asupra insultelor rostite la nervi, iar asta vine ca un pansament care acoperă o rană care supurează. De cele mai multe ori, împăcarea se reduce la a stabili vinovăţii neimportante: cine a început şi cine ce a zis. Vorbele grele se răscumpără, în mod fals, prin scuze şi promisiuni, dar problema rămâne îngropată, ca o mină încă activă, până va declanşa o altă explozie.
O ceartă conjugală se întemeiază, ca şi un război, pe nevoia de dominaţie. Această nevoie, chiar dacă este normală, e periculoasă atunci când devine cronică. Poate fi sabotată numai prin receptivitate la dorinţele celuilalt. Iubirea este, în primul rând, „sete de alteritate”, după cum scria Octavio Paz, ceea ce presupune deschidere şi comunicare.
:)
Buna dimineata ,eee se pot da multe raspunsuri..sunt de partea Elenei.
‘neata! e prea dimineata pt „cearta”.mai degraba cauti bucataria.
Ca la rabin , fiecare cu dreptatea lui.A fi conciliant si a da dreptate celuilalt nu inseamna ca are intotdeauna dreptate.Si din cedari in fata celuilalt se nasc tensiuni care de nu sfarsesc in mici razboaie conjugale sfarsesc in cautarea celui ce ,,ma asculta si ma intelege”.Din unghiul celalalt cand in certurile conjugale nu au masura cuvintelor se nasc aminitirile cuvintelor grele in cele mai nepotrivite momente si in zadar acel sex de impacare,pentru ca in loc de vorbe tandre risti sa auzi ,,vorbe grele”.Cred ca drepatatea este de partea lui Adrian si a Elenei.Cearta in cuplu este nociva la fel ca sarea in bucate, cand este fara masura.
Si va spun asta de la respectabila varsta de 25 ani de viata de cuplu.
Si sa nu uitam anii de casatorie se contabilizeaza dublu ca anii de razboi!
potrivit citatul din Paz. „Sete de alteritate”… Daca mananci picant, cu putina cearta, acolo, ti se face o sete teribila.
Salut!
Desi am mai trecut, cu bine, prin emotiile cutremurului, ramane vesnica intrebare: „Urmatorul: Cand, unde si cat de „nasol” va fi…”
dat fiind ca amndoi ziceti ca „atata vreme cat nu se ajunge la salve de artilerie”, respectiv „aceasta nevoie normala devine periculoasa cand cronica”, nu mi se pare ca sunteti in mare dezacord. iar ne aburiti ca va „certati” in articole :P.
AG, te-ai aventurat pe taramul doamnei psiholog. Curajos, si periculos pentru „instinctul de dominatie” :P.
sa ma aventurez si eu un pic: cred ca depinde de caracterul omului. snt oameni hiperempatici care nu suporta conflicte, iar cand se intampla raman traumatizati pe vecie, ii afecteaza pana la radacina si rana nu se mai inchide. pe altii conflictul ii energizeaza, le da energie pentru progres.
ce-i drept, nu stiu care-i faza la un om „normal” :).
Cred ca am devenit comoda. Eram la orizontala si citeam cand a inceput cutremurul de acum trei zile. Instantaneu, am numarat secundele, gandind ca daca nu se opreste pana la 5, ma voi ridica. S-a oprit la 3.
EG
fara suparare,dar tu pleci din prima pe o premisa gresita.ideea unei certe este tocmai de a spune ce ai pe suflet in ideea de a asculta si intelege celalalt(si aici sunt de acord cu tine ca cearta in sine nu se refera la ideea de la care a pornit).daca doi oameni sunt obtuzi,normal ca nici unul nu-l va asculta pe celalalt si va vrea sa vorbeasca numai el…insa tocmai cum zicea si AG,certurile ocazionale sunt chiar benefice pt ca mai risipeste din tensiune…Lumea in care crezi tu,fara certuri,este pur si simplu UTOPICA!
Ca de obicei fiecare are dreptate in felul lui.
„Cearta” este prezenta, din pacate, mai tot timpul si cam peste tot.
Unii considera ca are si un rol „pozitiv”… atunci cand aduce „noutate’, deci, considera ei, progres.
In „doze modeste” e acceptabila…
Dar aproape intotdeauna „supradoza” este dominanta…
Tot din pacate!
evitati bucataria,mi-a placut d-le AG,cum ar spune bunica daca scapi sarea si piperul pe jos te certi!Uneori comunicarea se desfasoara si pe tonuri mai inalte,te certi fara sa spui cuvinte grele,nimic nu e lapte si miere pe lumea asta cred eu,am avut norocul?sa ma cert cu partenerul destul de des,dar de fiecare data a fost constructiva,cearta,asa ca sunt ok,dar pentru ca au trecut 10 ani din relatie,sper ca suntem suficient de intelepti ca sa ne certam din ce in ce mai rar.
eu am simtit cam bine cutremurul…ii scriam lui nico :) si incercam sa sun fata la servici (
domnul Adrian vorbeste despre cearta iar doamna Elena despre o mare cearta! cand exista dragoste nu exista certuri ci dispute.
apropo de cutremur :la primaria sec5 cei care lucreaza acolo sunt obijnuiti…eu ma pierd cand deodata se zgaltie bine podeaua..si intreb dnul director ce a fost asta …dansul raspunde…nu te speria ,nu e cutremur asa e tot timpul …bine dnul director cu tot respectul dar mi-am pierdut orce idee de discutat si va las actele si plangerea ca eu ma retrag,imi pare rau dar nu ma simt bine dupa o asteptare de 2 ore :( hahahaha eu nu ma mai duc in primarie
@adrian: ai cam inceput s-o „pacalesti” pe Elena, in sensul ca punctele tale de vedere in diferite probleme sunt cele mai apropiate de realitate. asa este si acum.
Salutare!
Ca intotdeauna adevarul este undeva la mijloc. O cearta va fi intotdeauna acea supapa de siguranta prin care va refula suprapresiunea acumulata intr-un cuplu, dara asta cu o singura conditie: sa nu devina o regula zilnica. Pentru ca in acest caz va deveni in mod sigur o sursa de tensiune permanenta.
ca bine zici AG-ule. perfectiunea ar fi plictisitoare, de aia nu exista :lol:
EG – n-ai idee cât mă încântă deschiderea ta spre literatura Americii Latine…
Îmi place mult AG… dar anul trecut am intrat pe acest site încurajată mai ales de această afinitate a ta, pe care, la vremea aceea, o simțeam în scriitură…
Nu mai precizez cu care sunt de acord aproape de fiecare dată în duelul vostru, sper că e clar :D
Saludos desde Hispania :)
”duelul” :)
Corina, din pacate este adevarat.
Noi:
Privim, dar nu vedem.
Auzim, dar nu ascultam.
Respiram, dar nu mirosim.
Atingem, dar nu simtim.
Mancam, dar nu gustam.
Vorbim, dar fara cuvinte.
Mergem, dar fara sa calcam.
Suntem prezenti, dar fara prezent.
Adevarat.