Noaptea, caii părăsesc cu toţii insula, fără ştirea lui Constantin: trec înot fluviul şold lângă şold, cap lângă cap, dinţi lângă dinţi, ajung la malul Metopolis-ului şi urcă în galop cu apă în coame şi în cozi pe uliţele de pe dealuri şi atacă la lumina lunii magaziile cu ovăz ale Generalului Marosin. Sparg cu copitele pereţii şi uşile de scândură ale magaziilor, rup cu dinţii grinzi, desfac din cuie răngi, lacăte din belciuge. Se reped spre oricine caută să se apropie. Focurile de armă ale Generalului Marosin şi ale rudelor sale nu izbutesc decât să facă o parte din cai să mărşăluiască şi mai sălbatic pe uliţele oraşului, să-şi înceapă jocul şi batjocura lor de cabaline, să alerge în zig-zaguri dicomesiene, să se salte şi să meargă numai pe picioarele dinapoi, călcând aşa unul în faţa altuia, doi câte doi, şase câte şase, zece câte zece şi aşa mai departe, apoi să revină pe pământ, să zvârle din copite şi să se uşureze pe scările caselor metopolisienilor, pe sub ferestre, pe lângă uşi şi în mijlocul străzilor. Populaţia metopolisiană se trezeşte din somn şi intră în panică, se stârnesc câinii din cartiere, încep să ragă catârii din curţile turcilor şi ale tătarilor, izbucnesc de peste tot ţipetele femeilor şi copiilor.
Ştefan Bănulescu (1926 – 1998) – „Cartea de la Metopolis” – Editura Eminescu”, 1977
„Cartea de la Metopolis” e parte a unei tetralogii planificate de autor, denumită „Cartea Milionarului”. Din păcate, cu excepţia unor fragmente din volumul al doilea („Cartea Dicomesiei”), publicate în revista „Viata romaneasca” in 1988 si 1989, Stefan Banulescu nu a mai continuat proiectul.
Este una dintre cele mai bune carti din literatura romaneasca.
O carte senzationala! Mi-a cazut in mana din greseala si mi s-a parut un fel de „un veac de singuratate” balcanic.
Nu stiu cu ce altceva din literatura romana ar putea sa fie comparata (Eliade?, Voiculescu?)
Cu Eliade nu, ceva-ceva din Voiculescu. Dar nu Dan :)
Dan poate fi comparat doar cu „Felix si Otilia” :)
Stefan Banulescu , a fost surpriza inedita de la inceput .
Din ” Iarna barbatilor” se simtea arta .
In ” Tara de dincolo de negura” era o atmosfera pandita de mister sadovenian
erata ;
” Tarii de dincolo de negura „
AG:
Daca iti amintesti de „Urga” lui Mihalkov – miresele se alegeau printr-un ritual similar: fetele care priveau spectacolul alergarilor de cai erau rapite si integrate in noul neam.
…pe sport.ro :razz: SKANDENBERG !!! NOW…
mag
Dap, insa nimeni n-a descris o revolta a cailor. Iti amintesti cum incepe cartea? Un om care venea manand o roata …
wind
E unul din regretele mele legate de scriitorii romani: ca Banulescu nu a mai scris celelalte volume. Acum e prea tarziu.
Da, imi amintesc de Glad cu roata lui pe care o da de-a dura…
Cred ca o incercare de ecranizare m-ar dezamagi; eu am deja tot filmul in cap.
Nu intamplator au fost alesie pentru revolta „personajele” din Insula Cailor. Un sculptor imi spunea ca fiintele cel mai armonios alcatuite de pe pamant sunt caiii. Mai bine proportionate chiar si decat omul (ai vazut vreun cal cracanat, cu burta sau obez? Nu.). De aceea ni se par fiinte atat de nobile si de inteligente.
Ma bucur sa constat ca in gradina blogului tau se discuta despre carti.
Adrian, te poftesc onorata sa treci in BLOGROLL. Smile !