in Adevărul

Ce facem cu vitezomanii?

Ca un roi de lăcuste, au năpădit oraşele. În Bucureşti, auzi din zece în zece minute un motor turat violent care face să duduie ferestrele din tot cartierul. De pildă, rondul de la lângă Stadionul Naţional din Bucureşti, aflat într-o zonă cândva liniştită, lângă un parc şi un bazin de înot pentru copii, e terorizat continuu de puberi inconştienţi prin răsuciri cu maşina pe asfalt.

Sunt mai deranjanţi decât bormaşina vecinului care s-a decis, pentru a doua oară în ultimul an, să-şi mai facă o casă în apartament, şi mai periculoşi decât specimenul care acum câteva zile a atins viteza de 248 kilometri pe oră pe autostradă. Toţi – inclusiv nebunul care a simţit nevoia să-şi demonstreze talentul de pilot mergând în sens invers pe o pistă de motociclism, accidentând grav patru persoane – s-au născut din mitul fals al şoferului român care ar fi mai talentat decât orice învârtitor de volan din lume. Doar când ies în afara graniţelor, unde legea nu iartă, iar poliţia nu e depăşită de evenimente, se potolesc.

Întrebarea este: „Ce face poliţia?”. Pe purtătorii de cuvânt ai forţelor de ordine îi vedem aproape zilnic la televizor, cu piepturile înzorzonate de decoraţii, oferind explicaţii blajine. „S-a constatat …”, „Se va întocmi dosar de contravenţie …”, „S-au împărţit amenzi …”. Până şi exprimările acestea vagi şi impersonale trădează reala neputinţă în a stăvili fenomenul, în timp ce moartea adusă de aceşti copii din flori ai lui Mad Max e al naibii de personală. E clar că pragurile rotunjite nu sunt o soluţie. Se desprind în câteva luni, afectează şi suspensiile celor 95 la sută dintre şoferii care conduc respectând legea. Unde sunt însă camerele de filmat şi radarele care surprind glonţul în zbor?

La fel de adevărat e însă că vitezomanii urbani nu au unde să-şi desăvârşească vocaţia. Poate ar fi bună construcţia unui circuit rezervat doar lor, unde să se dea cap în cap. Problema este că nu le-ar conveni, ţelul principal fiind să fie văzuţi sau măcar auziţi de toată lumea. Deci, poate ar trebui angajaţi ca piloţi de crash-teste. După o excursie prin parbriz, sigur s-ar lecui.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. E falsa impresia ca s-ar potoli afara. Acum vreo doi ani, un roman a facut prima pagina din Sonntag Rundschau. Trecuse asa repede prin fata radarului ca depasise range-ul. Pe autostrada. 20 de km mai incolo l-au asteptat cu un alt echipaj. N-ar fi avut cum sa dovedeasca depasirea de viteza daca romanul nost’ n-ar fi fost si fudul. Dar spre norocul politistilor, avusese grija sa faca poze cu viteza. Parca 260. Deh, vroia sa arate acasa ce tare-i baiatul lui tata.

  2. Si inca ceva. O impresie subiectiva desigur, dar cand am fost acasa, parca s-a circulat mai linistit si mai sigur decat in anii dinainte. Chiar m-am gandit ca or fi murit toti nebunii. Imi pare rau sa aud ca nu.

  3. E o impresie falsa. Am vazut in Karlsruhe un grup de spanioli ce se comportau cau exemplarele pe care tocmai le-ai descris, iar Politia nu facea nimic. Ce-i drept in Germania poate fi bagata la categoria exceptii, la noi e deja regula.

    O solutie ar fi ca tovarasii tai de breasla sa nu-i mai arate la TV. Iti spun eu ca se potolesc. Ei vor sa apara pe sticla, sunt niste mici Becali produsi de sistemul educational din Romania, despre care am mai discutat pe blogul tau si cu alte ocazii.

  4. http://www.jurnalul.ro/stire-special/legislatie-rutiera-mai-dura-pentru-teroristii-soselelor-551803.html

    ” […] În Olanda, pentru depăşirea limitei de viteză ţi se confiscă fără drept de apel autovehiculul, iar buzunarul ţi se goleşte cu 490-670 de euro; în Germania ţi se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni şi, în plus, te alegi cu o amendă de 425 de euro; în Franţa nu scapi fără o amendă de 1.500 de euro şi aceeaşi suspendare de trei luni; în Anglia […] „

  5. multa m… (scuzati limbajul) imbecililor care stai in spatele tau pe autostrada si-ti dau flash-uri ca tembelii, desi tu mergi cu 130. grabiti-v-ati spre morminte, idiotilor!