Homo Mobilis Urlatorus

Era cam printr-a noua sau a zecea zi după Creație, când Dumnezeu se plictisea tare. „Ce-o mai face companionul meu favorit?” s-a întrebat. Nici n-a terminat bine gândul divin, că l-a și auzit: omul zbiera cât îl țineau bojocii, vorbind la telefonul mobil cu un alt om, căruia îi povestea ce face el prin Eden.

Cel care zbiară fără restricții la telefon în public n-o face în general pentru că nu aude (de altfel, cum ar ajuta surdității tale să vorbești mai tare? L-ai auzi mai bine pe celălalt?), ci pentru că Universul trebuie să afle că el există și că problemele lui sunt cosmice.

Mai nou, homo mobilis urlatorus a evoluat. La jumătate de secol după ce am văzut live imagini în mișcare cu primul om pe Lună, el a descoperit că se poate filma în timp ce vorbește la mobil. Astfel, interlocutorul are privilegiul de a primi în timp real imagini în mișcare cu mufa vorbitorului, turtită de apropierea camerei video, în timp ce spune aceleași banalități pe care le spunem toți la telefon: ce facem, unde suntem, ce mai zice unchiu’ Gigi, ce frumos e la Viena.

Întrucât microfonul e mai departe acum de gură, ce face homo mobilis urlatorus? Lasă telefonul pe speaker și strigă și mai tare, astfel încât, dacă te nimerești prin preajma unui om important, auzi acum întreaga conversație: o parte cârâită de interlocutor în speaker, cealaltă parte urlată lângă tine.

Da, specia umană progresează. În vreo douăzeci ani, se va folosi pe scară largă holografonul. Îl vei putea aduce pe celălalt lângă tine sub forma unei holograme doar ca să-i poți urla în ureche că nu-l auzi prea bine.