in Adevărul

Iarna îngheţării noastre

Vineri seară, într-un autobuz nici gol, nici plin, târându-se prin aglomeraţie spre Piaţa Unirii. Din aproape fiecare ungher al cutiei pe roţi răzbat frânturi de conversaţie, dar nimeni nu discută cu cel de lângă el. Mai mult de jumătate dintre oamenii din autobuz vorbesc la telefoane sau le scot din buzunare şi le privesc lung, aşteptând un apel ori căutând acolo un interlocutor posibil.

Nicăieri nu se vorbeşte la telefonul mobil atât de mult şi atât de tare ca în România. Pe două scaune alăturate se află un cuplu de tineri. Ea vorbeşte la mobil cu o amică, în timp ce el, încovrigat peste micul dreptunghi luminos, îi scormoneşte, pentru a câta oară?, tainele, fotografiile, filmele, pictogramele, jocurile, agenda, apoi face o scurtă trecere în revistă a soneriilor. Micul potpuriu chinuitor se termină prin alegerea unui hohot isteric din desenele animate. Un bărbat stă în faţa uşii, cu o scoică argintie prinsă de ureche, şi urlă la imaginea sa reflectată în geamul întunecat. O femeie vorbeşte atât de tare despre faptul că s-a spovedit, încât te întrebi de ce are nevoie de telefon: dacă interlocutoarea ei se află în Bucureşti, cu siguranţă ar auzi-o şi aşa.

Viaţa, vorba lui Kundera, e în altă parte. Uneori, ai senzaţia că telefonul e cel care îşi foloseşte posesorul pentru a lua legătura cu un prieten, spre a discuta ce huse şi ce moduri de conexiune noi au apărut, ce display-uri sunt la modă, ce culori de tastatură se poartă. Înainte, când nu existau micii soli electronici, în autobuze mai înflorea o discuţie, cineva se plângea de frigul de afară, altul intra în joc spunând că au anunţat ger pentru următoarele zile, cineva intervenea cu o poveste din iarna lui cincizecişiceva, când au crăpat pietrele. Aceste mici piese de teatru s-au transformat astăzi în monologuri. Fiecare, scufundat în propria cochilie, mai închisă decât cea a şoferului, vorbeşte în legea lui. Este, poate, o iluzie că telefonul mobil serveşte la comunicare. De multe ori, el aduce şi exprimă izolarea perfectă, când eşti singur printre alţi inşi singuri.

Autobuzul se târăşte odată cu alte zeci de carapace aproape încremenite. E iarna absolută. Reţele de gheaţă înfloresc pe ferestre şi, la fel ca în cazul telefoniei, acoperirea tinde să devină totală, în curând vom putea vorbi de oriunde cu oricine, dar asta nu va însemna că prietenii de departe vor veni mai aproape, ci că oamenii de lângă noi vor deveni invizibili. 

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

21 Comments

  1. fain articol. … eu cred ca la romani e si telefonul, ca masina, ca paharu de whisky din mana si trabucul din coltul gurii in pozele de pe facebook … un semn al bunastarii… nu conteaza ca iti dai toti banii pe un telefon pe care nu il folosesti nici la o traime din capacitatea lui … important e sa te vada lumea ca il ai…si de aia trebuie frecat asa la relantiu

  2. „Nicăieri nu se vorbeşte la telefonul mobil atât de mult şi atât de tare ca în România”. – poate nu atat de tare, insa nu de mult. Cred ca majoritatea tarilor din vest ne depasesc la minute per locuitor, in special Italia si Franta dintre cele europene, iar la capitolul asta Europa e mic copil pe langa Asia. In Coreea de Sud telefonul mobil a inlocuit statiile walky-talky prin santiere. Acolo este un adevarat cult pentru utilizarea electronicelor. Si cu siguranta nu ei l-au inventat ci l-au copiat de la japonezi sau americani.
    Probabil insa ca nicaieri in lume nu se vorbeste asa mult fara rost. Asta e posibil.

  3. dz
    yap, perfectly right!
    Ai fii curios sa vezi statutul social al majoritatii posesorilor de iPhone din Romania. Cunosc cateva „exemplare”, bugetare care probabil si le-au luat din salariile astea reduse cu 25%, la fel cum si-au luat BMW-urile si casele/apartamentele.

  4. AG:
    motto: „Communication is the substitute for understanding when there is no common world men share” (Allan Bloom)

    Acum 2 saptamani eram intr-o cafenea cu niste prieteni. La masa de langa noi erau 6 indivizi ( 2 fete si 4 baieti). Tineri, dar nu pusti (in jur de 25-28). Toti se uitau „adanc” in telefoane si butonau fara sa se priveasca sau sa-si vorbeasca. Jucau scrabble on-line pe iPhone…

  5. Eu sunt criticata aproape zilnic pt telefonul meu mobil. Printre altele sunt demodata. Nici macar nu ma deranjeaza. Il port cu mine zile intregi si cand se goleste bateria aud de la altii.
    Prefer conversatiile face to face. Oricand. Eu nu abordez cu usurinta alte persoane, In schimb oriunde merg raman surprinsa cu cata usurinta alte persoane vorbesc cu mine. Despre orice. Cea mai amuzanta conversatie am avut-o de curand.
    Cand nu alerg pe camp alerg aici in apropiere dar mereu aceeasi ruta.
    O femeie varstnica a iesit odata afara si a strigat la mine salutandu-ma. M-am oprit si m-am intors la ea.
    Femeia – Te vad in fiecare zi alergand si i-am spus sotului – ea cu siguranta vrea sa slabeasca. Cat vrei sa slabesti?
    I-am raspuns razand ca nu mai vreau sa slabesc si ca o fac doar din placere.
    La care femeia ma intreaba – nu poti sa faci teaba mare? Stii si eu am probleme cu asta si doctorul imi spune ca trebuie sa fac mai mult miscare…
    Conversatia a fost foarte amuzanta. Eu am ras mult si atunci si dupa. De atunci daca alerg ziua ridic mana cand ajung in fata casei ei.
    Pe altele le intalnesc regulat la aceeasi ora pe aceeasi strada pe bicicleta. Ne salutam mereu de parca ne-am cunoaste de o viata.
    Ultima oara eram intr-un restaurant cu doua prietene si noi radeam cam tare. La un moment dat spune una dintre noi – ia uite acolo fete moderne. Terminasera de mancat si fiecare verifica mobilul sau jucau un joc.
    Ea avand o sora adolescenta spune – asta e ultima moda. Sa iesi impreuna si sa comunici cu altii.
    No thanks. Prefer sa raman demodata.
    Pe de alta parte nu s-a inceput cu televizorul?
    Cata lume nu deschide televizorul cand are musafiri?
    Nu e vorba de meciurile de fotbal anuntate.
    Pur si simplu ii intri la om in casa te asezi si primul lucru pe care omul il face e sa deschida televizorul.

  6. O clienta de a mea de 91 de ani se muta weekend ul asta intr-o casa de batrani. E mai bine pt ea. Dar are probleme pt ca-si paraseste casa dupa 52 de ani.
    O inteleg perfect si am vorbit cu ea mult despre asta.
    In principiu serviciile mele nu mai sunt necesare.
    Eu am refuzat ieri sa-mi iau ramas bun de la ea.
    Am convenit ca ne intalnim pe 4 ianuarie in noua ei locuinta pt housewarming party.
    Eu cu ea si una dintre fetele ei. O sa-mi lipseasca caldura ei.

  7. salut
    cam grea tema.
    eu daca nu suna tel. sun eu si mi se face morala ca deranjez e cam departe sa treaca pe la mine.
    daca aud conversatie in autobuz ma simt iritata ,pt ca eu nu sunt sunata ..hahaha

  8. un ratacit
    Ha ha ha Ha
    De aceea ar fi indicat sa iei mai des bicicleta sau sa mergi pe jos. Si sa lasi mobilul acasa. Intalnesti oameni peste tot. Trebuie doar sa deschizi ochii sa vrei sa-i vezi.
    Te temi de singuratate?

  9. Emiru,
    cand te-ai referit la exemplele bugetare, sper ca nu ai inclus cadrele didactice, medicii, asistentele medicale, asistentii sociali si alte categorii profesionale favorizate de taierea a 25 % din venituri, dupa cum ai laudat masura!

    Adrian,
    este simplu sa recunosti ca evolutia tehnologica nu este direct proportionala cu evolutia civilizatiei umane. Astăzi, în pofida evoluției tehnologice, aplicăm aceleași concepte filosofice descrise de către antici, doar ca la scara mare și mult pervertite. Democratia antică a ramas, insa, doar un ideal! Poate ca suntem evoluati tehnologic, dar din punct de vedere uman suntem primitivi: majoritatea oamenilor nu reusesc sa distinga plantele, legumele, animalele; multi dintre oamenii „moderni” nu stiu de unde provine mancarea, oamenii asteapta sa fie hraniti si nu reusesc sa se hraneasca singuri, daca, cumva, supermarketurile isi inchid portile; omul „viitorului” nu reuseste sa inteleaga lantul trofic, decat prin prisma pozitiei pe care o ocupa si nu din punct de vedere al legaturilor dintre specii etc.

    Omul modern nu mai iubeste filosofia, nu mai incearca sa inteleaga „de ce?”, el vrea sa i se explice, sa i se mestece „mancare”, ca sa o digere mai usor, fara sa-si bata capul!

    Omul viitorului nu accepta filosofia ca stil de viata, ci percepe propriul stil de viata ca filosofie, fara sa-si dea seama ca traind fara repere, il face mai fragil decat o trestie!

  10. un ratacit
    Mai am o intrebare.
    Ai simtit vreodata singuratatea sau te temi de necunoscut?
    Daca te deranjeaza intrebarea nu raspunde.

  11. Potrivit unor cercetari de piata realizate in 2005 la nivel international si local de reteaua globala de agentii BBDO dependenta de telefonia mobila este un fenomen global. Studiul realizat de Graffiti BBDO impreuna cu Mercury Research dovedeste ca in raport cu alte 15 tari de pe diverse continente romanii detin recordul mondial la exploatarea telefoanelor mobile. Rezultatele au stabilit ca pentru romani mobilul este principalul gadget – 41 5 l-ar alege daca ar fi obligati sa opteze intre un mobil un PC un televizor un DVD un mp3 player sau o consola de jocuri.