in Adevărul

România pe patul lui Procust

Dacă prietenii noştri statisticienii ar ridica puţin nasurile din calculatoarele lor, poate am primi mai multe informaţii utile despre lume. Duc dorul scormonitoarei întrebări „cum?”, semn al curiozităţii care desface orice angrenaj în bucăţi, ori al acelui „cine?” ce repune în drepturi individul şi-l scoate din turmă. Îmi lipseşte „unde?”, a cărui enigmă să se rezolve fără ajutorul hărţilor Google sau al GPS-ului, dar mai ales al existenţialei „de ce?”, pe care numai copiii mici o mai adresează unor părinţi deseori neatenţi. Le-am înlocuit cu o singură întrebare, „Cât?”, îmbogăţită cu noi sensuri: „Cât bagă?” (despre o maşină), „Cât câştigi?” (oricui), „Cât costă?” (despre orice), „Câte vizualizări are?” (despre un articol), „Cât e audienţa?”.

Florian Pittiş avea o vorbă bună despre asta: „Dacă totul ar fi o chestiune de audienţă, l-am osândi zilnic pe Iisus şi l-am salva pe Baraba”. Cu cât numărul este mai mare, cu atât cel închis acolo reprezintă o forţă mai mare, dar în care el înseamnă mai puţin. Coborât în statistici, omul se transformă într-o unitate de măsură, gusturile sale devin „obiceiuri de consum”, iar opţiunile lui politice, „intenţii de vot”. Or, cifra e importantă doar când porneşti de la ea. Dacă este capătul de drum, e la fel de utilă precum îi sunt cârjele unui om lipsit de braţe. Societatea noastră e un pat al lui Procust: măsoară cinic, apoi taie nişele, categoriile speciale, răniţii. Se nivelează continuu în jos, ucigând elitele, care nu sunt altceva decât oamenii pricepuţi în domeniile lor, de la pedichiură până la IT. Un intelectual, vorba lui Mircea Toma, este cel care gândeşte cu propriul cap. Pe cei mai mulţi dintre aceşti oameni îi veţi găsi astăzi în statisticile altor ţări.

Cel mai sugestiv exemplu e media, unde marea majoritate a producţiilor îi sunt dedicate insului care nu trebuie să cugete pentru a exista. În toate domeniile sacrificăm însă zilnic nişte oameni, abstractizându-i. Am distrus sistemul medical (o doctoriţă care, nu de mult, şi-a terminat studiile în România nu a fost capabilă, în Irlanda, să ia pulsul unui pacient), am sacrificat educaţia, lucru care se vede nu atât din rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat, cât din cele de la titularizare. Totul pare făptuit după motto-ul Legiunii Franceze, „Mergi sau crapă!”. România, lăudată în presa străină şi dată ca exemplu Greciei, oferă însă spectacolul unei dezagregări lente. Poate vom ieşi din criză, purtând la gât aurul de la Roşia Montană, dar ne vom spăla pe dinţi cu cianuri. După acest vast program de selecţie nenaturală, zombies victorioşi vor rupe cu piepturile panglica de inaugurare a noii Românii.

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

13 Comments

  1. Grecia a trecut supravietuit Imperiului Persan, Imperiului Roman, Imperiului Otoman…
    Mi-e teama ca Grecia preda o lectie de viata Occidentului iar noi uitam sa traim avand fata intoarsa numai spre Occident. Din pacate numai privim incolo dar traim haotic si dupa modele numai de noi stiute.

  2. Grecii au fost mari, acum sunt niste lenesi si blazati. Dar, intr-adevar, e o lectie de viata.
    Doar ca din categoria “asa nu”.

    Cat despre noi, am inceput sa cred, fara nici un fel de dovezi, doar asa, mi-a trecut o idee prin cap,
    ca pana nu ne recuperam trecutul nu avem nici un viitor.
    Pana nu vom stii de unde venim, cum, de ce, cine, de unde, pana nu gasim acolo unde sunt (adica in trecut)
    explicatiile pentru cine suntem acum, noi ca popor nu avem nici o sansa. Pur si simplu ne vom dezintegra. Incet, dar sigur.

    Aici mi se pare ca ne-a lovit comunismul cel mai rau si dupa el si neo-comunistii astia care ne conduc de vreo 22 de ani.
    Habar nu mai avem cine suntem.

    Iar cei care ar putea sa ne spuna ori au murit, ori ne-au vorbit si noi n-am ascultat, ori au uitat pana si ei.

  3. Daca tu consideri ca prin proiectul asta o sa te faca sa te speli cu cianura pe tinti, e clar ca nu te-ai interesat deloc inainte sa scrii articolul. Stiai ca exista si un fond de siguranta ? In cazul unui dezastru ? Informatiile din publicatii de multe ori sunt selective

  4. Ana, mai lasa-ma cu proiectul asta. La cati bani au bagat astia in lobby si publicitate imi e clar ce “masuri de securitate” se vor lua dupa ce se vad cu sacii in caruta!
    Zero, ca au bani de recuperat la greu!!!

    Tocmai comentand un articol care atrage atentia asupra manipularii prin mass-media ti-ai gasit sa le iei apararea astora?
    Oricum, multumesc pentru oportunitatea oferita.

    Nu trebuie sa lasam garda jos si sa cedam. Probabil pregatesc pe partea celalata si mite grase la guvern si spera ca prin
    toate reclamele astea sa schimbe imaginea pe care o au si sa beneficieze si ei, ca multi altii, de pasivitatea opiniei publice.
    Pentru ca dupa ce semneaza spagarii, degeaba mai tipam.

  5. Buna ziua,
    In speranta ca nu supar incercand sa va apelez sub aceasta forma, va redau mai jos cazul cutremurator in care se zbate familia mea. Am doi copii foarte bolnavi ce necesita tratament si ajutor de urgenta. Diagnosticul lor este ATROFIE CEREBELOASA – sunt doua fete gemene de 26 de ani, deasemeni va si link-urile cu imaginile acestui caz dramatic, implorand ajutorul dumneavoastra.

    Va rog ajutati-ne si nu ne lasati prada disperarii, dati-le o sansa la viata acestor doua copile.

    http://youtu.be/hGTqEKYmpJI

    http://youtu.be/uCASmCI9ec0

    Cu deosebita consideratie,
    Daniela Zaharia
    tel.+40763664224

  6. Noi ne grabim sa cautam raspunsuri, paradoxal la inrebarile altora, si uite-asa uitam cum sa ne punem intrebari chiar noua. Nu stiu daca in timp ori chiar dintotdeauna am devenit / a, fost impiedicati, dar stiu ca sunt atat de multi care ne vor binele, incat ar trebui sa fim cu ochii-n 10 ca sa nu ni-l ia (asta apropo de RMGC).
    PS: Eu sunt din… zona, sa zic asa, si chiar din zona care-i doare pe RMGC mai tare :)

  7. @Ana
    Carevasazica asa se procedeaza: nu incercam sa evitam un dezastru, dar incropim un fond de siguranta.
    Intrebarea mea ar fi: DUPA producerea unui dezastru la ce mai ajuta “fondul de siguranta”? E frectie la piciorul de lemn(daca l-om mai avea si pe ala).
    Ai exemplificat perfect ceea ce spune dl. Georgescu in articol: pentru unii conteaza doar “cit?”, nu “cum?”, nu “cine?”, nu “de ce?”.

  8. Cred ca Ana se referea la faptul ca statul daca exploata orice se intampla nu avea bani. La cum o sa fie construit lacul de acumulare specialisti in domeniu au zis ca sunt sanse aproape 0 ca sa se intample ceva. Nimic nu e sigur pentru ca nu sti ce iti arunca natura in fata

  9. @Dan

    Eu cred ca tu si Ana sunteti pe un anumit stat de plata. Nu v-ati gasit bine blogul, dar jos palaria pentru ca va faceti treaba cum trebuie si monitorizati tot ce apare despre Rosia Montana.
    Sper doar sa ma lasati in pace, locuiesc in Bucuresti si nu mi-am ales eu numele strazii.