Anul întâi începe în forță, cu cursuri de dicție și de retorică. Nu poți fi antrenor dacă nu știi să rostești câteva fraze-cheie. “Știți că nu comentez arbitrajul, dar…”. “Le mulțumesc băieților care s-au mobilizat exemplar și au dat totul pe teren”. “Am avut oferte consistente din Sierra Leone și Liberia, dar am ales cu sufletul”. “Obiectivul nostru este participarea într-o cupă europeană”. “Nu poți juca împotriva arbitrului”. “Echipa națională nu se refuză”.
De-abia după ce viitorii tehnicieni deprind aceste reguli – de vorbesc și cu soțiile numai cu „Sâmbătă ne așteaptă un meci greu” și „Dorim să obținem toate cele trei puncte puse în joc” -, intră în scenă coregrafii. Încep repetiții chinuitoare. Așa a apărut, de pildă, dansul celor „220 de volți” al lui Șumudică. Sau mersul îngândurat marca Stoichiță, de juri că posesorul rezolvă în gând Teorema lui Fermat. Toate sunt exersate până ies perfect: șutul în bidonul cu apă, spargerea unui perete de plexiglas cu talpa în stilul Cârțu, cum să fugărești un arbitru, arta de-a te lăsa calmat de arbitrul de rezervă, dar să pari în continuare nervos.
În semestrul doi se aprofundează noțiunile de actorie. Se exersează gestul larg cu brațele, de parcă tehnicianul ar lucra cu două fierăstraie în același timp. Pălmuirea văzduhului, salutul galeriei „hei hei hei!” și fâțâirea prin aer a celor două degete arătătoare îndreptate în sus. Țâșnirea bruscă de pe bancă spre terenul de joc. Ce înseamnă aceste gesturi? Nimic, dar trebuie făcute, altfel nu dai bine la televizor. La fel stau lucrurile și cu brațul ridicat de către fotbalist înainte de executarea unei lovituri de la colț, care transmite atât: „Atenție, voi arunca mingea undeva în careul mare, vedeți voi care o prindeți”.
Stiliștii îi învață pe cursanți cum trebuie călcat un trening astfel încât să pice ca un costum și să nu facă genunchi. Se lucrează mult și la expresiile faciale. Pentru nota zece la examenul de expresivitate, se cere reproducerea grimasei de veșnic nedreptățit a lui Victor Pițurcă. Vinerea, vine tipul de la IT și-i învață chestiuni care țin de progresul tehnologiei: cum se șterge corect o tablă, cum se derulează o casetă video cu creionul și care este prefixul din Belgravistan.
La sfârșitul stagiului de trei ani, șefii de promoție primesc un ghid de conversație româno-arab, iar cei mai buni la teorie pot deveni direct analiști, fără să-și mai piardă vremea cu antrenoratul. În “Amfiteatrul Ilie Dumitrescu” încep lucrările de master: “Tehnici de desen pentru obținerea unei săgeți din cât mai puține linii”. “Cum e mai bine să faci cerculețe pe ecran: în sens orar sau antiorar?”, “De la x și zero la pressingul de întâmpinare”.
Iată de ce suntem nelipsiți din marile finale: suntem de ceva timp în cele terminale și s-a acumulat experiență.
Lacatus si Cartu au multe din calitatile mentionate in articol :) Vamos Dayro si Haide ba ! cred ca sunt predate la scoala lui Radulescu. However, :P unele sunt chiar amuzante :)
http://www.youtube.com/watch?v=s_bqByiljXs
Mai era un filmulet in care Cartu il face praf pe un jucator, cred ca la un meci cu FC National dar nu l mai gasesc :)
Problema mare e la copii si juniori, acolo se strica fotbalisti pe banda rulanta.
Super tare, ca de obicei. Devine dureroasa, totusi, dupa un timp, lipsa de originalitate in exprimarea trairilor. Care sunt firesti. Daca nu ai o sticla de apa de jumate permanent in mana, nu ai fular gros, stilul dandy, nu poti aspira sa fii un mare antrenor.
Ai uitat clasicul Și-au dorit mai mult victoria …
Oferte din Sierra Leone și Liberia … ha ha ha
Calcati-i pe ochi!
Daca accepti ideea ca un antrenor este echivalentul unui manager , aici la noi , unde oamenii sunt nu-i asa multilaterali dezvoltati si daca mai accepti si o alta idee , cum ca tara asta sufera (si) din pricina unei generatii foarte slabe de manageri , scoliti prin tot felul de facultati private post ’89 , nu intru in mai multe amanunte …atunci poate avem o posibila explicatie pentru superficialitatea acestei bresle . Desigur ca nu este singura .
Sa nu uitam iconitele: unele de meci egal, altele de victorie, etc.etc,etc.
Ai, n-ai mingea dai la poartă!
Amuzant si veritabil articolul, dar sincer la un moment dat m-am plictisit si m-am oprit. Bafta !
Salut Adi!
Lasa naibii fotbalul! Ce zici de ultimul „147” al lui Ronnie? In mai putin de 9 minute??? Genial, la fel ca si comentariul tau, din pacate etern, despre fotbal…
O noapte linistita!
Stima si consideratie,
Cristian
nescoala de coaci ar face bani buni dintr-un dispozitiv care sa masoare fanta de lumina, dar nu ar strica si o colaborare cat mai stransa cu UNATC .
O teorema nu se rezolva!
Ai uitat sa precizezi ca daca treci toate examenele ai Licenta PRO…. Daca nu ai sanse sa ajungi soferul lui Becali ca Lutu…. Pt . cei ce vin de la cluburi militare gen Steaua, ASA sau chiar Dinamo trebuie sa inveti sa-ti Subordonezi Adversarul……Si sincer, acum ,ca a venit vorba de Ilie Dumitrescu, nu ai cum sa-i intelegi cercurile in sens sau contrar acelor de ceasornic sau sageti facute dintr-o singura sau mai multe linii daca nu detii macar o expozitie de pictura. Nu ai cum sa vezi imaginea de ansamblu sau ce se ascunde cu adevarat in spatele unor cercuri sau sageti.
Domnule Adrian Georgescu, In calitate de cursant al unei scoli de antrenori de fotbal (e adevarat nu in Romania) am avut un sentiment de frustrare la citirea acestui material cu tenta ironica. Ati vrut probabil sa fiti amuzant, dar in acelasi timp sa ascundeti in spatele acestui ton de gluma o critica aspra. Dintr-un anumit unghi de vedere si pana la un anumit punct de articolul acesta se justifica. Intr-adevar prestatia majoritatii antrenorilor nostri din categoria elita e de foarte multe ori lamentabila, iar exemplele pe care le-ati dat deranjeaza si nu pot fi ascunse sau negate de nimeni. Exista in exprimarea generala a acestora o multitudine de clisee si platitudini , ba mai mult, comportamente „neigeniece” fata de rolul lor si a imaginei breslei pe care o reprezinta. Pana aici scrierea de fata se justifica si are dreptate. De ce e totusi frustranta pentru un antrenor in formare? Pentru ca arunca o umbra nemeritata asupra tuturor celor care incearca sa scoata capul la lumina, care chiar sunt seriosi si dedicati in aceasta meserie. Pentru ca tonul asta de bascalie cu aerul „subtil” infiltrat ca autorul s-ar pricepe si stie despre ce scrie nu e intarit si de o discutie serioasa si la obiect care sa dovedeasca acest lucru. Mistocareala asta tipic romaneasca cu care v-ati aliat in articolul acesta e „cool”, ne face sa ne simtim bine si superiori, dar in esenta e superficiala si la fel de daunatoare societatii noastre in lipsa unei discutii reale si serioase a problemei scolii de antrenori romanesti. Numai bine.
Completare. La fe de de daunatoare ca si „modelele” de antrenori atat de mediatizate si scoase in fata.
Domnule b_o_g_d_a_n, Georgescu e băiat mare şi n-are nevoie de avocaţi de tastatură precum subsemnatul, dar simt nevoia să vă transmit ceva: A.G. a vrut cu siguranţă, şi nu „probabil”, să fie amuzant, şi chiar i-a ieşit. În rest, din dizertaţia dvs am reţinut ceva de genul „aşa e, dar chiar trebuie să vorbim despre asta?” Păi de ce să nu vorbim, doar n-aţi intrat în silenzio stampa dinainte de a termina şcoala de antrenori?