in Sfatul bătrânilor

A murit Lomu, omul-rugby

„Era un tren de marfă încălțat în pantofi de balet” – Peter FitzSimons, fost jucător australian de rugby.

lomu

Toți cei care l-am văzut pe Jonah Lomu jucând avem sentimentul că s-a dus o ființă supranaturală. Cine nu l-a văzut să știe doar că înlătura din calea sa bărbați de o sută de kilograme ca pe niște pisoi. Potrivit tabelelor medicale, la cele 120 kilograme ale sale și cu un indice de masă corporală de 32, era obez; totuși, alerga suta de metri în mai puțin de 11 secunde. 

A debutat în selecționata All Blacks de rugby în cincisprezece la 19 ani și 45 de zile, record în continuare nebătut. Peste mai puțin de un an, devenea cel mai tânăr rugbist care să joace în finala Cupei Mondiale. Deține un record de 15 încercări înscrise la Cupele Mondiale, deși a participat doar la două ediții, iar la CM din 1995, nu a jucat în două partide, printre care în cea cu Japonia (câștigată până la urmă de Noua Zeelandă cu 145 – 17).

Conducerea echipei Dallas Cowboys i-a oferit o sumă despre care s-a spus că era cuprinsă între 6 și 10 milioane de dolari pentru a trece de la rugby la fotbal american, dar Jonah a spus nu. În 1998 i s-a oferit rolul principal negativ în filmul din seria James Bond „The World Is Not Enough”. Din nou a refuzat.

În 1996, a fost diagnosticat cu o suferință rară, numită sindrom nefrotic. S-a retras în 2002, cu un an înaintea Cupei Mondiale care ar fi trebuit să fie a treia din cariera sa, apoi a revenit pe teren, pentru a se retrage definitiv în 2007. În 2004, a suferit un transplant de rinichi. Șapte ani mai târziu, a devenit dependent de dializă.

Uluitor este, în cazul lui Jonah Lomu, ceea ce de fapt n-am văzut, anume ce ar fi putut să fie, întrucât cea mai mare parte din cariera sa a fost bolnav.

Dintre cele 37 de eseuri înscrise în tricoul All Blacks, 20 au fost marcate în 1995. Puțini își aduc însă aminte că Lomu era cât pe ce să nu prindă echipa la acea Cupă Mondială. Într-un cantonament susținut la începutul anului, el nu se ridicase la înălțimea standardelor fizice cerute de selecționer. Numai după ce a participat la câteva turnee de rugby în șapte a ajuns la forma necesară pentru a fi selecționat.

Acum câțiva ani, Jonah a povestit, într-un interviu, că în ziua în care a înscris patru eseuri Angliei era la jumătate din capacitatea sa fizică obișnuită. „În acea perioadă, eram obosit în mod constant. Oamenii credeau că sunt leneș, dar, uneori, când alergam, aveam senzația că târăsc după mine un cauciuc legat cu sfoară”.

Primul eseu a fost marcat când de-abia începuse partida: a cules balonul pe partea stângă, a trecut ca un tren pe lângă Underwood și Carling și a ajuns în fața fundașului Mike Catt. Ulterior, acesta a povestit că s-a simțit de parcă l-ar fi călcat trenul. Practic, Jonah a trecut peste el,evitând însă grijuliu să-l calce. După aceea, Lomu a primit oferte de a reproduce această secvență într-o reclamă, alături de Catt, dar, deși englezul n-ar fi fost împotrivă, a refuzat. „Nu am vrut să profit de situația delicată în care s-a aflat atunci Mike”, a explicat neo-zeelandezul.

Rugbistul englez Rob Andrew povestea că era un coșmar să joace împotriva lui. „Te intimida și în acest timp mai și zâmbea blând, ceea ce făcea lucrurile și mai greu de acceptat. După un placaj, am rămas la pământ, agățat de el. Trecuse peste aproape toată echipa noastră, eu eram mulțumit că, în cazul meu, alesese să ocolească”.

Cum ar fi jucat dacă nu s-ar fi îmbolnăvit? Dacă a-l opri din cursă era greu și pentru trei sau patru rugbiști puternici, ce ar fi putut face Lomu sănătos e poate un efort imposibil pentru orice minte omenească.

Tu ce zici?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Urias . Echivalentul lui Jordan . Asta era tactica . Mingea la ei . Sport de echipa redus la geniul uni om . Michael si Jonah .