Pe fundal se văd două tablouri. În ambele, turlele unor biserici înțeapă cerul albastru. În fața lor – deci mai aproape de noi decât orice ar putea însemna acele imagini – e bărbatul cu pistolul. E subțire, chipeș și bine îmbrăcat. Țintește înainte, cu arma ridicată la nivelul ochilor și spune ceva. Unde am mai văzut această imagine? În orice film polițist, din oricare vremuri. Chiar unghiul la care e înclinată imaginea pare chibzuit ca pentru un afiș de thriller. Și este un thriller: ultimul mare succes al anului în curs.
În unele cadre, gura lui e rotunjită ca pentru acel “Aruncă arma!” bărbătesc al detectivului. În altele, se vede grimasa de ură și hotărâre, proprie teroristului. Între imaginea binelui și cea a răului au trecut doar câteva fracțiuni de secundă. Nici între bine și rău ca noțiuni morale nu e prea mare distanța azi.
Faptul că imaginile în mișcare ale unor crime au fost și sunt vizibile pe Internet și pe ecranele TV arată ceva. Practic, am devenit toți un pic teroriști. În locul detonatorului, ținem degetul încleștat pe butonul mouse-ul. În locul urii atentatorului, trăim micile plăceri ale superficialității: de a împărtăși, de a fi deosebiți, de a participa. A devenit un fel de necesitate ce trebuie ostoită: să se întâmple ceva pe care să-l pot transmite. Nu vă faceți iluzii că imaginile în mișcare ale unei crime nu au lăsat urme în noi, care se vor manifesta cândva.
Viața devenise oricum o succesiune de meme-uri, acum și curmarea ei e așa: ceva ce trece ca un episod de serial a cărui continuare o aștepți cu o frenezie controlată. Îți vine să zici: ce realistă a fost grimasa ambasadorului!, ce vie senzația!, chiar dacă încadrarea a lăsat un pic de dorit, dar așa e orice artă la început.
Viața devine doar oglindirea unei ficțiuni. Ăștia suntem: spectatori de profesie și transmițători voluntari de suferință.
Aseara la Digi 24 rulau in bucla, intr-un colt al ecranului, imaginile acestui asasinat, blurat fiind doar pieptul ambasadorului. Fara cuvinte. Nu inteleg cum se permite difuzarea unei crime la TV si nu inteleg cum un “om” poate lua decizia difuzarii ei in aceasta forma.
Prea trist pentru comentarii :(
Ce s-a intamplat la Ankara a fost act de razboi, nu act terorist. A mai fost ucis vreun civil? Acte teroriste sunt cele in care se actioneaza asupra civililor, nu asupra autoritatilor de stat. Mai ales al unui stat care arunca din cer bombe cu napalm asupra satelor si oraselor teroristilor.
…ale …
Scurtmetraj cu 2 personaje,unul mai negativ decat altul.
Entertainment-ul macabru a devenit atat de periculos, incat poate ca ar trebui interzis ca sa ne salvam de la o superficialitate prin care potential se risca existenta civilizatiei umane. Sunt curios cati cetateni ai planetei au excalmat in sinea lor ‘wow, ce stire misto ca a fost impuscat ambasadarul Rusiei’ in loc sa fie oripilati de motivele pentru care civilizatia umana a ajuns in astfel de situatii. Ma tem ca reflexia acestor situatii in media aduna mai mult like-uri pentru entertaiment decat empatie pentru oamenii care mor (oricine ar fi: victime din Alep, politist radicalizat sau ambasador). Prin efectul fluture, da, toti putem fi teroristi. Cand apasam butonul mouse-ului ar trebui sa ne asumam raspunderea ca undeva, in mintea cuiva de pe aceasta planeta, s-ar putea produce un scurt-circuit periculos. Participam activ la crime ca si cum ne-am uita la un film.
Eu observ o chestie: lucruri care nu se faceau acum nu mai demult de un an acum se fac fara probleme, ca si cum e natural sa fie facute.
De pilda: acum un an, nu s-ar fi difuzat pe TV imaginile in miscare cu o crima. Am vazut impuscarea fara blur, fara perdea. Nu cred ca s-a abtinut cineva de la difuzare, nici aici, nici in alte tari.
E o cadere accelerata.
@Iulian:
Interesant e că nu sesizăm nici propria deteriorare. A trebuit să mă gândesc mult la propriile mele reacții – care nu sunt diferite de ale celorlalți, de asta am și folosit persoana întâi plural în text – pentru a realiza că m-am schimbat într-un sens neplăcut.
..bine scris,
îmi aduce’aminte de’acel articol despre duelul dintre Federer şi Nadal.. tic-tac..
L’aş reciti..
Haioase emoticoanele !
..aaa da !
L-am găsit cu search.
E “Federer şi Nadal” (Gazeta Sporturilor, februarie 3, 2009)
Poate’am avea nevoie cu toţii, băieţii cu atentatele în mod sigur,
de un implant ca’n SF-uri care să impună ca regula numărul 1 :
– viaţa e lucrul cel mai important
……………………………………………………………………………………
Şi ultima regulă :
– toate celelalte se reguli se subordonează regulii numărul 1
Până să ‘ajungem acolo, şi vom ajunge,
“Make love not war” , mai fumaţi şi voi o iarbă sau altceva în genul hippie..
Si mai ciudat este faptul ca dupa aceasta crima ( in niciun caz atentat) a aparut si un erou: cameramanul Ozbilici care este pe cale sa devina Marele Cameraman Ozbilici. Ozbiliciul este cel care a ” avut curajul” sa filmeze totul. El nu s-a panicat, nu a fugit si nici macar nu a tremurat de frica.Ne dam seama de asta dupa claritatea imaginilor. De parca ar fi fost angajat chiar de asasin pentru filmarea asta. Oare?