Ilona se afla triumfătoare, apetisantă, în farfuria dinaintea mea. Prăjeala nu face bine la ficat: am dezbrăcat-o de bluza roz, de foile prea strânse pe coapse, aşa cum îmi închipuisem carnea era dedesubt albă şi netedă, aburindă. Am prins cu degetele (furculiţă, de unde?) spinarea frumos arcuită, am desfăcut o bucată de la ceafă, ceafa aceea peste care se revărsa tuşul imensei coafuri, mi-am umplut gura cu aromele ameţitoare ale fiinţei ei, cu aceleaşi dibace două degete am scos pe marginea farfuriei câteva oase lungi şi ascuţite ca nişte agrafe, rupând apoi uşor capul splendid, îmbujorat, m-am întrebat dacă zâmbetul de zeiţă a supravieţuit trecerii prin uleiul tigăii, nu pot afirma că da, în oscioarele late ale craniului se-ascunde întotdeauna un suc fineţe ameţitoare, am supt bucăţică cu bucăţică, cerul gurii mele vibra de parfumul dumicaţilor întârziaţi; pentru curăţarea şirei spinării, de-o perfecţiune uluitoare, m-am servit de-un cuţit întâmplător lăsat pe masa alăturată, în râvna mea impetuoasă mi-a fost indiferent că lama îi era maculată de cărămiziul unei prize de boia, asemănarea coloanei cu un pieptene mi s-a părut de o jignitoare vulgaritate: Ilona îşi ţinea în această lungă şi desăvârşită scară a vertebrelor, închipuind cel mai supravegheat crescendo din câte au putut scrie compozitorii de sonate, tot secretul mlădiosului său mers, acum îmi explicam unduirile ei înnebunitoare prin lichidul curţii, prin canalele întortocheate ale subsolului bucătăriilor. Şi din nou carnea, carnea aceea dulce cu miros de untdelemn, de bunătatea căreia nu mă mai săturam …
( …) Acum, frumoasa, neasemuita Ilonă zăcea învinsă pe marginea farfuriei, numai şi numai oase albe, subţiri, strălucitoare, îmi simţeam fiinţa stăpânită de fiinţa ei, o savurasem şi o dobândisem ca un amant, reeditasem – dar mult mai cuprinzător, mai grav şi mai saţiabil – momentul ascuţit, concludent al trecerii ei, în mers voios, teribil, prin mine. Nu-mi amintesc să mai fi iubit vreodată atât de scurt, pe viaţă şi pe moarte, numai insectele acelea devoratoare cu aspect de circuite integrate, locuitoare sub frunze sau lespezi umede cunosc asemenea clipe sublime.
Notă: fragment din romanul „Licitaţia”, de Mircea Horia Simionescu, 1985.
Erotica descrierea. Eu ma intreb ce-o fi mancat omul?!
Sarmale nu-s :)
Ciuperci nici atat…..desi….dar alea n-au oase.
Foarte faina descrierea si bine ales fragmentul. Atragatoare cartea.
De obicei mie nu-mi place sa recomand nimic. Totusi acum o fac. Mie mi-a picat o carte din intamplare in mana si m-a fascinat. Incerc sa redau unul din fragmentele care mi-a dat fiori si inca mai imi da mult de gandit:
” ….Un sentiment linistit a coborat peste mine. Piatra ma mangaia, si am inceput sa inteleg ca eu nu ar fi trebuit sa ma nasc ca om. As fi fost fericit ca piatra, ca stanca pe varful unui munte, sau cristale care stralucesc in lumina rece a soarelui. Pe muntele Everest.
Atunci, acolo sus deasupra lumii m-as fi balansat echilibrat si constient de propria-mi valoare, as fi putut observa in fiecare an venirea si plecarea nebunei rase omenesti…..”
Cartea se numeste The rise mother si e scrisa de Rani Manicka. Mie imi va ramane mult timp in memorie si mi-a dat foarte mult de gandit. Daca nu sunteti multumiti de traducere va puteti plange la mine. Voi lua masurile care se cuvin impotriva mea :)
http://us.penguingroup.com/static/rguides/us/rice_mother.html
Traducerile nu-s specialitatea mea. Nici nu stiu de ce ma aventurez. Corect ar fi fost….nebunei rase umane.
suna apetisant…
AG:
Sam Mendes nu m-a convins in „Away We Go” (2009). De altfel, saptamana asta mi-am macelarit creierii numai cu prostii: „Bodyguard a New Beginning”, „Nights and Weekends”, „Choke” si inca vreo doua („Tribute”, „Lymelife”, „The Other Man”, „Krabat”). Fereste-te de ele ca de vremea rea de-afara :) . A meritat „The Soviet Story”, dar si asta pare un documentar facut mai mult pentru publicul american, ca noi cam stim cum sta treaba cu exterminarea ucrainienilor, Panta Rhei si Pactul Ribbentrop-Molotov.