in Adevărul

Ce ni se pregăteşte

·                  Mutarea „Lupoaicei” în piaţa Sfântul Gheorghe, până acum cea mai spectaculoasă realizare din mandatul primarului Oprescu, e parte a unui program de amploare care constă în montarea în multe zone din Capitală a unor statui vii reprezentând câini vagabonzi.

·                  După ce a vizitat viaductele din zona Basarab, primarul Romei a apreciat şi calitatea noilor ruine antice din Bucureşti.

·                  Cazul şpăgii cerute la vamă celor de la ACDC este de fapt primul pas în impozitarea formaţiilor care concertează în ţara noastră. Pentru prevenirea evaziunii fiscale, măsura va fi aplicată în viitor la intrarea în ţară, deci fanii Metallica, Megadeth … etc. sunt atenţionaţi că respectivele trupe vor cânta „a capella”.

·                  „Drumurile se strică din cauza circulaţiei şi a iernii”, a declarat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Pentru evitarea acestor probleme, guvernul pregăteşte un proiect pentru intrarea României în hibernare. Totul va îngheţa, cu excepţia taxelor şi a miniştrilor deja criogenizaţi în posturi, iar în cursul acestei perioade va fi introdus şi impozitul pe fulgul de nea.

·                  Surse apropiate preşedinţiei anunţă că dispariţia din ultimele zile a lui Emil Boc este motivată de lucrările de schimbare a bateriilor la telecomanda aflată la Palatul Cotroceni.

·                  După analizarea ofertelor privind achiziţiile de automobile, Hidroelectrica Curtea de Argeş anunţă că a ales varianta optimă, cu care va lua startul în sezonul următor în Formula 1.

·                  Potrivit unui sondaj, din ce în ce mai mulţi români acuză o stare de mahmureală după ultimele alegeri, la care „am fost, probabil, sub influenţa băuturilor alcoolice”.

·                  Pentru evitarea confuziilor la următoarele remanieri, „Guvernul Boc n”, unde n tinde către infinit, ar putea beneficia de denumiri împrumutate din lumea parfumurilor – „Boc, aroma şomajului” („L’aire de chomage … par Bocque”, cum scrie un cititor de la Adevărul :) ) – sau din cinematografia americană – „Boc contraatacă pensiile”.

·                  Trustul Intact îl va invita pe premier la o ediţie aniversară a emisiunii „Gheorghe”. Toate decorurile vor fi reproduse exact, cu excepţia nivelului superior al studioului, care va fi înălţat cu câţiva metri.

Write a Comment

Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

33 Comments

  1. Piața „Sf. Gheorghe“ a rezistat în epoca ateistă și dispare în mileniul 3 care „va fi religios sau nu va fi deloc“ ;)

  2. Salut.
    De fapt, daca inteleg bine, loculoriginal de amplasare al statuii in Bucuresti era acolo.
    Totusi, patrupedul si fratiorii s-au plimbat ca nebunii prin Bucuresti. Mai lipseste s-i puna lesa lupoaicei si sa o plimbe pe bulivar.

  3. AG,
    dacă-mi aduc bine-aminte, însuși primarele-doctor a spus că locul inițial a fost… ba Arenele romane, ba Parcul Carol…
    oricum, eu nu-mi aduc aminte să fi fost în Piața Roma … mrrr … n-am nimic împotriva Romei… în fond, toate drumurile duc acolo, nu/ ;) dar… „Sf. Gh.“ e un simbol al kilometrului „0“…

  4. buna ziua!
    la ultima „faza”, aia cu decorurile,modificarile cred ca ar trebui facute jos,nu sus.e mai simplu si mai eficient.asa considera si Dracula VLAD.

  5. Boc si Basescu fac ce fac si se transforma intr-o Elena si Nicolae Ceausescu ai timpurilor noastre. Nici un alt cuplu conducator nu a mai atras atatea ironii ca si Base/Boc.

    Vorbind un pic serios criza de acum nu e numai efectul guvernarilor Boc 1,2,3 s.a.m.d ci reflecta nivelul general de incompetenta a clasei politice din Romania. Fara sa vorbim de brambureala dinainte de doua decenii suntem guvernati amator, dupa ureche si ticalos

  6. Jose
    daca Nea Nelu si Nina au fost un cuplu prezidential discret, asta nu inseamna ca n-au mai fost cupluri celebre, cum ar fi Adrian si Dana Nastase, Emil C-tinescu si Zoe Petre si stai asa ca vor mai veni si altii.
    Erai cat p-aci sa-i vezi pe Mircea si Mihaela-dragostea-mea

  7. GK

    Asa e, politica romana e plina de figuri pitoresti ce au evoluat singure sau in tandem. Eu vroiam sa remarc ca, acum, ca si pe timpul lui Ceasca, ironia a ramas cel mai utilizat mijloc de protest impotriva guvernantilor. Diferenta intre protestul romanilor si cel al grecilor e cea dintre dansul pinguinului si sticlele incendiare.

    Acum, trecand la chestii cu adevarat importante, joaca Robben la mondial sau nu?

  8. Jose
    Diferenta e ca pe vremuri ironia se facea pe ascuns, acum e la liber

    Si trecand la lucruri serioase, astia-l dau lovit, insa pe mine altceva ma doare. Nu stiu cu cine sa tin. Am 4 favorite: Anglia, Olanda, Argentina, Serbia.
    Cat timp sunt in Olanda chiar mi-e greu sa tin cu alta echipa, si totusi Anglia a fost tot timpul favorita mea, cu atat mai mult acum, ca e Gerrard capitan. Si cu Serbia cam la fel, chiar daca inainte o chema Jugoslavia.
    Cred ca trebe sa mai beau niste Grolsch, mult Grolsch si sa ma intreb si eu ca tot omu: „Eu cu cine votez?”

  9. Poate conducerea României este acel ”Hotel California” cîntat de formaţia Eagles…Dacă ai intrat în România, nu mai poţi pleca în California, defapt niciunde. Condamnaţi pe viaţă într-o ţară de miştocari care au un complex de inferioritate fară cură.

  10. AG

    Mi-e dor de specialistii care-i aprindeau lumanari lui Rafa, care ne explicau ei cum are genunchii terminati de drogurile luate de cand sugea tata, de cum o s-ajunga in scaunul cu rotine pana face 30 de ani, de ti-era mila. Nu de Nadal, ci de ei, cum puteau debita atatea enormitati.

  11. PS: Poate mai scrii un articol despre spaniol, sper sa treaca dorinho, AL si altii pe-acolo sa ne zica ce substante dopante de ultima ora nu numai ca l-au facut sa joace tenis la fel de bine ca inainte de perioada cu probleme, dar i-au si pus calciul inapoi in genunchi. Si, eventual, care va fi urmatoarea parte anatomica a lui Nadal care va intra in colaps (ca doar medicamentele te repara intr-o parte, dar te strica in alta, n-asa?).

  12. Salut.
    Robben a facut azi un scan si un echo in Rotterdam. Maine se va face cunoscut rezultatul. Antrenorul poate convoca alt jucator in lotul de 23 cu 24 de ore inaintea inceperii primului meci cu Danemarca. Regulamentul permite aceasta exceptie doar in cazul accidentarilor grave. Sanatate Robben. Hup Holland!!!
    In inima mea e portocalie. Niciodata nu a fost atat de portocalie. :)
    Hup Holland!

    Singurul motiv pt care lupoaica inca nu e plimbata pe bulevard e faptul ca in Parlament inca nu s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste taxa pt curatarea fecalelor de catre insotitor. In Parlament inca se mai discuta aprins pe aceasta tema. Urez Parlamentarilor succes! Sper pt binele poporului sa se ajunga cat mai repede la un acord.
    Hup Holland! :)

  13. lol
    si eu sunt de acord cu tine. Numai ca pe unul dintre specialistii pe care-i pomenesti il cheama Ion Tiriac.
    Ce-i drept a trecut de 70 de ani si mai are si el dreptul la greseala.

    Pe iarba n-o sa faca nimic, asa cum nici Kasparov nu s-a mai putut bate cu computerele de la IBM. Si in tenis ca si in sah, masina invinge omul.

  14. gsp
    a fost o intamplare, asa cum a fost si cea a lui Federer de anul trecut de la RG.
    Sau cum se zice in fotbal „si-a dorit mai mult victoria” :D

  15. Tare articolul, iar paragraful cu „starea de mahmureala” este genial. Ce-ar fi daca romanii care au votat ceva si acum nu le convine ce au votat ar invoca si ei betia, pentru ca, nu-i asa, ar fi ca o cauza care le-ar scuza fapta?
    Off-topic: Bravo Sportul, chiar ma bucur pentru ca au promovat. Gasca nebuna va lovi din nou din sezonul viitor! Bine ati revenit acolo unde va e locul, pe prima scena a fotbalului romanesc.

  16. GK
    eu nu as fi asa de sigur; meciul a fost strans si s-a luptat la baioneta
    fii sigur ca si federer si-a dorit la fel de mult victoria
    Dar ramane de vazut daca nivelul actual al spaniolului ii este suficient sa spere la coroana de la wimbledon
    inca ceva: anul trecut roddick a facut o finala magnifica cu federer; au fost cateva mingi decisive pe care americanul le-a ratat; a fost f aproape sa il invinga pe federer care a servit >50asi
    deci e posibil sa (mai si ) piarda la W fedex; oricum dupa victoria lui nadal la RG cu atat mai mult este de asteptat W
    Let’s see sau cum zice AG, Sa inceapa!

  17. GKeu nu as fi asa de sigur; meciul a fost strans si s-a luptat la baionetafii sigur ca si federer si-a dorit la fel de mult victoriaDar ramane de vazut daca nivelul actual al spaniolului ii este suficient sa spere la coroana de la wimbledoninca ceva: anul trecut roddick a facut o finala magnifica cu federer; au fost cateva mingi decisive pe care americanul le-a ratat; a fost f aproape sa il invinga pe federer care a servit >50asideci e posibil sa (mai si ) piarda la W fedex; oricum dupa victoria lui nadal la RG cu atat mai mult este de asteptat WLet’s see sau cum zice AG, Sa inceapa!
    +1

  18. gsp
    desi si eu sunt fan Nadal, raman la ideea ca sunt jucatori de zgura si jucatori de iarba. Pe suprafete sintetice luptele sunt echilibrate, in rest fiecare cu teritoriul sau, chiar daca mai sunt si exceptii uneori.
    Let’s see!

  19. Da’ ce zici de declaratia lui Hagi: ” Maradona nu a demonstrat pana cum ca e antrenor”?! Scuza-ma, dar eu nu ma mai pot opri din ras…Nu stiu de ce…